41:1 GRIJA SA PROVIDENŢIALĂ
41:2 Dumnezeul nostru are sub ordinele Sale cerul şi pământul şi El ştie întocmai de ce avem nevoie. Noi nu putem vedea decât puţin înaintea noastră, dar "totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem de a face" (Evrei 4,13).
41:3 El stă şi tronează mai presus de frământările pământului; toate sunt descoperite privirii Sale divine; şi, din marea şi liniştita Sa veşnicie, El ordonă ceea ce providenţa Sa vede a fi mai bine.
41:4 Nici chiar o vrabie nu cade la pământ fără ştirea Tatălui. Ura împotriva lui Dumnezeu îl mână pe Satana să-şi găsească plăcere în a nimici chiar şi făpturile necuvântătoare. Numai datorită grijii ocrotitoare a lui Dumnezeu sunt păstrate păsările, să ne înveselească prin cântecele lor pline de bucurie. El nu uită nici chiar vrăbiile. "Deci să nu vă temeţi; voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii." (Mat. 10,31)
41:5 "Binecuvântează, suflete, pe Domnul!
41:6 Doamne, Dumnezeule, Tu eşti nemărginit de mare!
41:7 Tu eşti e mare!
41:8 Tu eşti lucire şi măreţie!
41:9 Te înveleşti cu lumina ca şi cu o manta; Întinzi cerurile ca un cort.
41:10 Cu apele Îţi întocmeşti vârful locuinţei Tale; Din nori îţi faci carul Şi umbli pe aripile vântului.
41:11 Din vânturi îţi faci soli, Şi din flăcări de foc, slujitori.
41:12 Tu ai aşezat pământul pe temeliile lui Şi niciodată nu se va clătina.
41:13 Tu îl acoperiseşi cu adâncul, cum l-ai acoperii cu o haină;
41:14 Apele stăteau pe munţi,
41:15 Dar, la ameninţarea Ta, au fugit,
41:16 La glasul tunetului Tău au luat-o la fugă,
41:17 Suindu-se pe munţi şi pogorându-se în văi,
41:18 Până la locul, pe care li-l hotărâseşi Tu.
41:19 Le-ai pus o margine, pe care nu trebuie să o treacă,
41:20 Pentru ca să nu se mai întoarcă să acopere pământul.
41:21 Tu faci să ţâşnească izvoarele în văi, Şi ele curg printre munţi.
41:22 Tu adapi la ele toate fiarele câmpului;
41:23 În ele îşi potolesc setea măgarii sălbatici.
41:24 Păsările cerului locuiesc pe marginile lor,
41:25 Şi fac să le răsune glasul printre ramuri.
41:26 Din locaşul Tău cel înalt, Tu uzi munţii;
41:27 Şi se satură pământul de rodul lucrărilor Tale
41:28 Tu faci să crească iarba pentru vite, Şi verdeţuri pentru nevoile omului.
41:29 Ca pământul să dea hrană:
41:30 Vin, care înveseleşte inima omului,
41:31 Untdelemn, care-i înfrumuseţează faţa,
41:32 Şi pâine, care-i întăreşte inima.
41:33 Se udă copacii Domnului,
41:34 Cedrii din Liban, pe care i-a sădit El.
41:35 În ei îşi fac păsările cuiburi;
41:36 Iar cocostârcul îşi are locuinţa în chiparoşi;
41:37 Munţii cei înalţi sunt pentru ţapii sălbatici.
41:38 Iar stâncile sunt adăpost pentru iepuri.
41:39 El a făcut luna, ca să arate vremile;
41:40 Soarele ştie când trebuie să apună.
41:41 Tu aduci întunericul şi se face noapte:
41:42 Atunci toate fiarele pădurilor se pun în mişcare;
41:43 Puii de lei mugesc după pradă,
41:44 Şi îşi cer hrana de la Dumnezeu.
41:45 Când răsare soarele, ele fug înapoi.
41:46 Şi se culcă în vizuinile lor.
41:47 Dar omul iese la lucrul său, Şi la munca lui, până seara.
41:48 Cât de multe sunt lucrările Tale, Doamne!
41:49 Tu pe toate le-ai făcut cu înţelepciune,
41:50 Şi pământul este plin de făpturile Tale.
41:51 Iată marea, cea întinsă şi mare;
41:52 În ea se mişcă nenumărate vieţuitoare Mici şi mari.
41:53 Acolo, în ea, umblă corăbiile,
41:54 Şi în ea este leviatanul acela, pe care l-ai făcut să se joace în valurile ei.
41:55 Toate aceste vieţuitoare Te aşteaptă,
41:56 Ca să le dai hrană la vreme.
41:57 Le-o dai Tu, ele o primesc;
41:58 Îţi deschizi Tu mâna, ele se satură de bunătăţile Tale.
41:59 Îţi ascunzi Tu faţa, ele tremură;
41:60 Le iei Tu suflarea: ele mor,
41:61 Şi se întorc în ţărâna lor.
41:62 Îţi trimiţi Tu suflarea: ele sunt zidite,
41:63 Şi înnoieşti astfel faţa pământului.
41:64 În veci să ţină slava Domnului!
41:65 Să Se bucure Domnul de lucrările Lui!
41:66 El priveşte pământul şi pământul se cutremură;
41:67 Atinge munţii şi ei fumegă.
41:68 Voi cânta Domnului cât voi trăi,
41:69 Voi lăuda pe Dumnezeul meu cât voi fi.
41:70 Fie plăcute Lui cuvintele mele!
41:71 Mă bucur de Domnul." (Ps. 104, 1-34)
41:72 "Dumnezeul mântuirii noastre,
41:73 Nădejdea tuturor marginilor îndepărtate ale pământului şi mării!
41:74 El întăreşte munţii prin tăria Lui,
41:75 Şi este încins cu putere
41:76 El potoleşte urletul mărilor Şi zarva popoarelor.
41:77 Tu umpli de veselie răsăritul şi apusul îndepărtat
41:78 Încununezi anul cu bunătăţile Tale,
41:79 Şi paşii Tăi varsă belşugul." (Ps. 65,5-8.11)
41:80 "Domnul sprijineşte pe toţi cei ce cad,
41:81 Şi îndreaptă pe cei încovoiaţi
41:82 Ochii tuturor nădăjduiesc în Tine,
41:83 Şi Tu le dai hrană la vreme.
41:84 Îţi deschizi mâna,
41:85 Şi saturi după dorinţă tot ce are viaţă." (Ps. 145,14-16)