Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.8

Mărturii pentru comunitate vol.8 35:46


35:46 Poziţia noastră în lume nu este cea care ar trebui să fie. Suntem departe de unde ar fi trebuit să fim, dacă viaţa noastră creştinească ar fi fost în armonie cu lumina şi cu ocaziile date nouă, dacă de la început ne-am fi străduit să mergem înainte şi în sus. Dacă am fi umblat în lumina care ne-a fost dată, dacă am fi stăruit să Îl cunoaştem pe Domnul, cărarea noastră s-ar fi făcut din ce în ce tot mai luminoasă. Dar mulţi dintre aceia care au avut lumină specială s-au conformat atât de mult lumii, încât aproape că nici nu se mai deosebesc de oamenii lumeşti. Ei nu apar ca popor aparte, ales şi scump al lui Dumnezeu. E greu să se poată face deosebire între cel care Îi serveşte lui Dumnezeu şi cel care nu-I serveşte.