Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.8

Mărturii pentru comunitate vol.8 35:29


35:29 de ideea aceasta. "Prea iubiţilor, să ne iubim unii pe alţii", scria el, "căci iubirea este de la Dumnezeu. Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. Prea iubiţilor, dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim şi noi unii pe alţii." (Ioan 4,7-11) În biserica lui Dumnezeu de azi lipseşte foarte mult iubirea frăţească. Mulţi dintre aceia care declară că Îl iubesc pe Mântuitorul neglijează să îi iubească pe aceia care sunt uniţi cu ei în comuniune creştină. Noi avem aceeaşi credinţă, suntem membri ai aceleiaşi familii, copii ai aceluiaşi Tată ceresc, cu aceeaşi fericită nădejde a nemuririi. Cât de strânse şi duioase ar trebui să fie legăturile care ne leagă împreună! Oamenii din lume urmăresc să vadă dacă credinţa noastră exercită o influenţă sfinţitoare asupra inimilor noastre. Ei sunt foarte ageri ca să discearnă defectele din viaţa noastră, orice nepotrivire din purtarea noastră. Să ne străduim să nu le dăm prilej să aducă ocară credinţei noastre.