34:16 Ioan Botezătorul, înainte-mergătorul Domnului Hristos, şi-a primit educaţia timpurie de la părinţii săi. Cea mai mare parte a vieţii sale a fost petrecută în pustie, pentru a nu fi influenţat prin privirea la evlavia libertină şi stricată a preoţilor şi a rabinilor sau prin învăţarea maximelor şi tradiţiilor lor, prin care principiile cele bune erau pervertite şi neapreciate. Învăţătorii religioşi ai vremii ajunseseră atât de orbi spirituali, încât cu greu puteau recunoaşte virtuţile de origine cerească. Atât de multă vreme cultivaseră mândria, invidia şi gelozia, încât interpretau Scripturile Vechiului Testament în aşa fel, încât distrugeau adevărata lor însemnătate. A fost alegerea lui Ioan de a renunţa la distracţiile şi luxul vieţii de oraş, pentru a trăi în disciplina aspră a pustiei. Aici, locurile din jurul său erau favorabile pentru deprinderea simplităţii şi a tăgăduirii de sine. Neîntrerupt de zgomotele lumii, putea studia aici lecţiile din natură, revelaţie şi providenţă. Cuvântul spus de înger lui Zaharia fusese adesea repetat lui Ioan de către părinţii lui temători de Dumnezeu. Din copilărie, îi fusese pusă înainte misiunea lui, iar el a acceptat însărcinarea sfântă. Pentru el, singurătatea pustiului era o binevenită scăpare de societatea în care bănuiala, necredinţa şi murdăria ajunseseră atotstăpânitoare. El se îndoia de propria sa putere de a rezista ispitei şi se retrăgea dinaintea contactului neîntrerupt cu păcatul, pentru ca nu cumva să piardă simţul extraordinarei lui păcătoşenii.