20:1 Secţiunea a treia - Scrisori către medici
20:2 "Mie nu-mi este greu să vă scriu mereu aceleaşi lucruri, iar vouă vă este de folos." Filip.3,1
20:3 Valoarea încercărilor
20:4 În drum spre Copenhaga, 16 Iulie 1886
20:5 Către Directorul medical al Sanatoriului Battle Creek. Iubitul meu frate : Am cea mai duioasă iubire pentru tine şi aş dori ca aceia care se ţin de tine cu ocări să te lase în pace. Dar, iubitul meu frate, trebuie să-ţi aduci aminte că aceste frământări şi necazuri sunt cuprinse în acele "toate lucrurile" care lucrează împreună spre binele celor care-L iubesc pe Dumnezeu. Ochiul Domnului este îndreptat spre tine şi îi urmăreşte pe aceia care te prezintă sub o falsă înfăţişare şi te sfâşie în bucăţi. Dar, dacă vei fi plin de curaj, dacă-ţi vei sprijini sufletul pe Dumnezeu, dacă te vei încrede în Părintele tău ceresc, aşa cum se încrede un copil în tatăl său, dacă vei lucra cu dreptate şi vei iubi îndurarea, Dumnezeu poate şi va lucra prin tine. Făgăduinţa Lui e sigură: "Voi cinsti pe cine Mă cinsteşte". (1 Sam. 2,30) Adu-ţi aminte că experienţa ta nu este prima de felul acesta. Cunoşti istoria lui Iosif şi a lui Daniel. Domnul nu a oprit comploturile oamenilor nelegiuiţi; dar a făcut ca uneltirile lor să lucreze spre binele celor care, în mijlocul încercărilor şi luptei, şi-au păstrat credinţa şi supunerea.
20:6 Flăcările cuptorului n-au rostul să distrugă, ci să cureţe, să înnobileze, să sfinţească. Dacă n-ar veni necazuri, n-am simţi atât de mult nevoia
20:7 de Dumnezeu şi de ajutorul Lui şi am ajunge mândri şi încrezuţi. În necazurile ce se abat peste tine, văd dovada că ochiul lui Dumnezeu este îndreptat spre tine şi că El vrea să Te atragă la Sine. Nu cei sănătoşi, ci cei răniţi, au nevoie de medic; aceia care sunt apăsaţi până la limita puterii lor de a suporta au nevoie de ajutor. Întoarce-te la cetăţuie. Învaţă lecţia preţioasă: "Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară." (Mat.11,28-30) Isus te iubeşte, şi-mi pare bine când citesc experienţa prin care treci, nu pentru că suferi, ci pentru că aceasta e o dovadă pentru mine că Domnul Isus te pune la probă şi te încearcă, să vadă dacă vei veni la El, să vadă dacă îţi vei pune încrederea în El, ca să găseşti pace şi odihnă în iubirea Lui. Mă rog pentru tine, ca să vii la El, la Fântâna apelor vii. Aceasta este experienţa prin care trebuie să treacă fiecare dintre noi, dacă e să ajungem vreodată să locuim cu Hristos, în locaşurile pe care El a mers să le pregătească. Ai de învăţat lecţii de cea mai mare valoare în şcoala lui Hristos, lecţii care te vor mâna să-ţi lucrezi propria ta mântuire cu frică şi cutremur.
20:8 Când totul îţi merge bine, când toţi te vorbesc de bine, atunci eşti în primejdie. Fii atent, căci vei fi pus la probă. Cea mai mare temere pe care am avut-o cu privire la tine a fost că vei avea o prea mare prosperitate şi că nu vei izbuti să înveţi că trebuie să depinzi numai de Dumnezeu. Ai fost aşezat într-o poziţie de mare răspundere şi onoare, şi a fost primejdia să fii apucat de ameţeală şi să-ţi pierzi dependenţa de Dumnezeu. Ai fost pus într-un loc de unde poţi exercita o întinsă influenţă spre bine, dacă ţinteşti numai la gloria lui Dumnezeu. Tatăl tău ceresc te iubeşte şi te va atrage la Sine prin încercările acelea care ţi se par prea severe.
20:9 Am cea mai mare dorinţă ca tu să intri în cetatea lui Dumnezeu, nu ca un vinovat cu greu iertat, ci ca un biruitor. Iubitul meu frate, te vei gândi la aceasta? Dacă eşti sincer, smerit şi credincios în viaţa aceasta, ţi se va da o intrare îmbelşugată în Împărăţia lui Dumnezeu. Atunci vei avea parte la pomul vieţii; deoarece vei fi un biruitor asupra păcatului; şi cetatea al cărei meşter ziditor este Dumnezeu va fi a ta. Lasă imaginaţia să vadă lucrurile nevăzute. Lasă ca gândurile tale să fie purtate la dovezile marii iubiri a lui Dumnezeu pentru tine. Contemplând obiectul pe care-l urmăreşti, vei pierde senzaţia durerii adusă de uşoarele suferinţe care durează numai o clipă.
20:10 EXPERIENŢA LUI PAVEL
20:11 Copenhaga, 17 iulie 1886 Pavel era un om care ştia ce înseamnă a fi părtaş la suferinţele lui Hristos. N-ai nevoie să repet istoria încercărilor lui. Viaţa lui a fost o viaţă de muncă neîntreruptă, cu toate că era lovit de multe slăbiciuni. El era fără încetare urmărit de ura şi răutatea iudeilor. Ei erau peste măsură de înfuriaţi pe el şi făceau tot ce puteau ca să-l împiedice în lucrarea lui. Şi, cu toate acestea, auzim glasul lui răsunând de-a lungul veacurilor, până în zilele noastre: "Căci întristările noastre uşoare, de o clipă, lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă. Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd; ... căci lucrurile care se văd, sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veşnice." "Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi." (2 Cor. 4,17.18; Rom.8,18) Pavel nu exagerează în aprecierea pe care o face cu privire la privilegiile şi avantajele vieţii creştine. Nu vorbesc cu ezitare despre lucrurile acestea; deoarece ştiu din propria mea experienţă că ceea ce spune el e adevărat.
20:12 RĂMÂNÂND ÎN DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU
20:13 Pavel spune mai departe: "Toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: 'Ava, adică: Tată!'" (Rom.8,14.15). Una dintre lecţiile pe care urmează să le învăţăm în şcoala lui Hristos este că iubirea Domnului pentru noi este mult mai mare decât aceea a părinţilor noştri pământeşti. Trebuie să avem o credinţă neclintită şi o încredere deplină în El. "Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El." (Rom.8,16.17) Domnul să te ajute, ca pe un elev sârguincios în şcoala lui Hristos, să înveţi să laşi poverile tale asupra lui Isus. Şi, dacă eşti liber în iubirea Lui, vei privi pe deasupra, dincolo de aceste încercări sâcâitoare. Gândeşte-te la tot ce a suferit Isus pentru tine şi nu uita că a fi părtaşi cu El la suferinţele Lui, pentru ca să putem fi părtaşi şi la slava Lui, e o parte din moştenirea pe care am primit-o, fiind creştini.
20:14 PRIMEJDIA ÎNCREDERII ÎN SINE
20:15 Studiază visul lui Nebucadneţar, aşa cum e redat în capitolul patru din Daniel. Împăratul a văzut un copac înalt, înrădăcinat în pământ. Turme şi cirezi de pe munţi şi de pe dealuri se bucurau la adăpostul lui, iar păsările cerului îşi făceau cuiburile în ramurile lui. În felul acesta erau reprezentate mărirea şi prosperitatea lui Nebucadneţar. Neamuri erau adunate sub suveranitatea lui. Împărăţia lui era adânc înfiptă în inima supuşilor lui loiali.
20:16 Împăratul şi-a văzut prosperitatea şi, din cauza aceasta, s-a îngâmfat. Fără a ţine seama de avertismentele pe care i le dăduse Dumnezeu, el a făcut chiar lucrurile acelea pe care Domnul i-a spus să nu le facă.
20:17 El a privit la împărăţia sa cu mândrie şi a exclamat: "Nu este acesta Babilonul cel mare, pe care mi l-am zidit eu, ca loc de şedere împărătească, prin puterea bogăţiei mele şi spre slava măreţiei mele?" (Dan.4,30). În clipa când cuvintele au fost rostite, s-a pronunţat sentinţa judecăţii. Împăratului i s-au luat minţile. Puterea de judecată pe care el o socotise atât de desăvârşită şi înţelepciunea cu care se mândrise i-au fost luate. Comoara inteligenţei, care îl înalţă pe om deasupra animalelor, dispăruse.
20:18 Sceptrul nu mai e în mâna mândrului şi puternicului monarh. Marele cârmuitor este un nebun. Stă în cireadă cu vitele, păscând ca ele. E în tovărăşia fiarelor câmpului. Fruntea care mai înainte purtase o coroană e desfigurată de lipsa raţiunii şi a inteligenţei. Se dăduse sentinţa: "Tăiaţi copacul, şi rupeţi ramurile; scuturaţi-i frunza şi risipiţi roadele." (Dan.4,14) Aşa Se preamăreşte Dumnezeu ca viul şi adevăratul Dumnezeu. Pe bună dreptate, David putea să exclame: "Am văzut pe cel rău în toată puterea lui; se întindea ca un copac verde. Dar când am trecut a doua oară, nu mai era acolo; l-am căutat, dar nu l-am mai putut găsi." (Ps.37,35.36). Să se îngâmfe şi să se mândrească oamenii, şi Domnul nu-i va mai susţine şi nu-i va feri de cădere. Să se mândrească şi să se fălească o biserică, ne mai depinzând de Dumnezeu, şi ne mai proslăvind puterea Lui, şi biserica aceea, fără îndoială, va fi părăsită de Domnul, lăsată să cadă la pământ. Să se laude un popor cu bogăţie, inteligenţă, ştiinţă şi orice altceva în afară de Hristos, şi curând va ajunge la confuzie.