Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.7

Mărturii pentru comunitate vol.7 6:37


6:37 După ce adevărul a impresionat inimile, iar bărbaţi şi femei l-au primit, ei trebuie să fie trataţi ca fiind proprietatea Domnului Hristos, şi nu ca proprietate a oamenilor. Nici un om nu ar trebui să lege pe alţii de sine ca şi cum el ar trebui să-i conducă, spunându-le să facă aceasta sau interzicându-le să facă aceea, poruncind, dictând şi acţionând ca un ofiţer asupra unei companii de ostaşi. Aşa au făcut preoţii şi conducătorii de pe vremea Domnului Hristos; dar nu aceasta este calea cea bună. Lucrătorii trebuie să se strângă unii lângă alţii într-o unitate creştină, dar nu trebuie să se exercite o autoritate neînţeleaptă asupra acelora care primesc adevărul. Blândeţea lui Hristos trebuie să se arate în tot ceea ce spun şi ce fac.