32:1 SANATORIILE NOASTRE - UN REFUGIU PENTRU LUCRĂTORI
32:2 Adesea, aceşti slujitori ai Evangheliei au nevoie de o îngrijire specială şi de tratamente. Sanatoriile noastre ar trebui să fie un refugiu pentru unii ca aceştia şi pentru toţi lucrătorii istoviţi care au nevoie de odihnă. Ar trebui să se amenajeze camere unde ei să poată veni pentru o schimbare şi pentru odihnă, fără să se îngrijoreze mereu cu privire la modul în care vor acoperi cheltuielile. Când ucenicii au fost istoviţi de muncă, Domnul Hristos le-a spus: "Veniţi singuri la o parte... şi odihniţi-vă puţin"(Marcu 6,31). El vrea să se facă aranjamente pe baza cărora servii Săi să se poată odihni şi să-şi poată reface sănătatea. Sanatoriile noastre trebuie să fie deschise pentru pastorii noştri care au muncit din greu, care au făcut tot ce le-a stat în putere pentru a procura fonduri necesare pentru construirea şi sprijinirea acestor instituţii, şi oricând au nevoie de serviciile care li se oferă acolo, ei să fie făcuţi să se simtă ca la ei acasă.
32:3 Lucrătorilor acestora niciodată n-ar trebui să li se socotească preţuri mari pentru pensiune şi tratament şi nici n-ar trebui
32:4 să fie socotiţi ca nişte milogi şi în nici un caz să nu fie făcuţi să se simtă ca atare de aceia a căror ospitalitate o primesc. A manifesta generozitate în folosirea înlesnirilor pe care Dumnezeu le-a procurat pentru slujitorii Săi istoviţi şi care au lucrat peste măsură de mult este înaintea Sa o adevărată lucrare misionară medicală. Lucrătorii lui Dumnezeu sunt legaţi de El şi, când ei sunt primiţi, ar trebui să se ia aminte că Hristos este primit în persoana slujitorilor Săi. El cere aceasta şi este dezonorat şi neplăcut impresionat când ei sunt trataţi cu indiferenţă sau când se procedează faţă de ei cu egoism sau cu zgârcenie. Binecuvântarea lui Dumnezeu nu va însoţi o astfel de purtare faţă de aleşii Săi. În mijlocul fraternităţii medicale, n-a fost totdeauna o percepţie ageră ca să poată înţelege lucrurile acestea. Unii nu le-au privit aşa cum ar fi trebuit. Domnul să sfinţească înţelegerea acelora care răspund de instituţiile noastre, pentru ca ei să poată înţelege cine să aibă parte de adevărata simpatie şi grijă.
32:5 Acea ramură a lucrării pentru care s-au trudit aceşti lucrători istoviţi ar trebui să dovedească apreciere faţă de ostenelile lor, ajutându-i atunci când sunt în nevoie, împărtăşind cu sanatoriul, în mare măsură, povara cheltuielii.
32:6 Unii lucrători sunt în situaţia de a-şi putea îngădui să pună la o parte puţin din salariul lor; ei trebuie să facă acest lucru pentru a face faţă unui caz de forţă majoră; dar chiar şi aceştia ar trebui să fie bineveniţi ca o binecuvântare la sanatoriu. Dar cei mai mulţi dintre lucrătorii noştri au de întâmpinat multe şi mari obligaţii. La orice mişcare, când sunt necesare mijloace, ei sunt chemaţi să facă ceva, să fie în frunte, pentru ca influenţa exemplului lor să poată stimula pe alţii la generozitate, iar lucrarea lui Dumnezeu să fie dusă mai departe. Ei simt o dorinţă atât de vie să înfigă stindardul în câmpuri noi, încât mulţi chiar împrumută bani pentru ca să poată ajuta. Ei n-au dat cu părere de rău, ci au gândit că acesta era un
32:7 privilegiu pentru a lucra la înaintarea adevărului. Răspunzând în felul acesta la cererile după mijloace, adesea ei rămân cu un surplus prea mic.
32:8 Domnul a ţinut o socoteală amănunţită a dărniciei lor pentru lucrare. El ştie ce lucrare bună au făcut, o lucrare de care lucrătorii mai tineri n-au nici o idee. El a cunoscut toate lipsurile şi toate tăgăduirile de sine pe care ei le-au îndurat. El a notat toate împrejurările acestor cazuri. Toate sunt scrise în cărţi. Lucrătorii aceştia sunt o privelişte pentru lume, îngeri şi oameni şi ei sunt nişte mijloace intuitive pentru a pune la probă sinceritatea principiilor noastre religioase. Domnul vrea ca poporul nostru să înţeleagă că pionierii acestei lucrări merită tot ceea ce instituţiile noastre pot face pentru ei. Dumnezeu ne invită să înţelegem că aceia care au îmbătrânit în slujba Sa merită iubirea, onoarea şi cel mai adânc respect al nostru.
32:9 UN FOND PENTRU LUCRĂTORI
32:10 Un fond ar trebui să fie strâns pentru lucrătorii aceia care nu mai sunt capabili să lucreze. Nu putem fi curaţi înaintea lui Dumnezeu decât dacă facem orice efort raţional în această privinţă, şi aceasta fără întârziere. Sunt printre noi unii care nu vor vedea necesitatea acestui fapt; dar opoziţia lor nu ar trebui să ne influenţeze. Aceia care intenţionează în inima lor să fie drepţi şi să procedeze drept ar trebui să meargă mereu înainte pentru realizarea unei bune lucrări, o lucrare pe care Dumnezeu o cere să fie făcută. Sunt mulţi printre noi care au avere, care au amânat lucrarea de a face bine cu avutul lor; dar să mai întârzie? Să iubim noi banii atât de mult încât să-i îngropăm în pământ?
32:11 Dumnezeu cere cooperarea tuturor la lucrarea aceasta. Cei avuţi ar trebui să dea din avutul lor; dar, dacă dau cu părere de rău, gândindu-se ca fiecare ban să fie investit
32:12 în afaceri lumeşti, nu vor primi nici o răsplată.
32:13 Înaintea lui Dumnezeu, darul modest adus de oameni mai săraci nu este mai prejos decât darurile mai mari ale celor mai bogaţi. Domnul va adăuga acestui dar binecuvântarea Sa, făcând ca serviciul de iubire al darului să fie rodnic, pe măsura dăruirii din toată inima cu care a fost adus. Bănuţii veniţi de la oricine trebuie să fie bine apreciaţi.
32:14 E nevoie acum de entuziasmul tineretului. Ei ar trebui să lase la o parte vanitatea şi să-şi restrângă nevoile. Vreau să-i îndemn atât pe ei, cât şi pe întregul nostru popor ca banii cheltuiţi de obicei pe lucruri nefolositoare să fie consacraţi unei întrebuinţări mai înalte şi mai sfinte. Faceţi tot ce puteţi pentru a se crea un fond pentru slujitorii Evangheliei înaintaţi în vârstă, istoviţi de muncă şi grijă neîntreruptă. Consacraţi Domnului tot ce aveţi. Nu vă folosiţi banii pentru satisfacerea eului. Puneţi-i în tezaurul Domnului. Nu îngăduiţi ca mijloacele să treacă din mâinile voastre numai ca să satisfacă poftele voastre sau ale altora. În cheltuielile voastre, gândiţi-vă că umblaţi cu banii Domnului şi că trebuie să-I daţi socoteală de întrebuinţarea lor.
32:15 Celor înaintaţi în vârstă, care sunt în curs de a pierde din mână viaţa aceasta, vă adresez un apel, acela de a dispune bine de bunurile Domnului încredinţate vouă, mai înainte de a adormi în Isus. Aduceţi-vă aminte că sunteţi administratorii lui Dumnezeu. Înapoiaţi-I Domnului ce este al Lui, cât timp sunteţi în viaţă. Nu neglijaţi să vă ocupaţi de aceasta cât sunteţi în plinătatea judecăţii voastre. O dată cu sosirea vârstei înaintate, e de datoria noastră de a dispune ca mijloacele noastre să intre în folosinţa instrumentelor rânduite de Dumnezeu. Satana foloseşte orice născocire pentru a îndepărta de la lucrarea Domnului mijloacele atât de necesare. Mulţi investesc talantul mijloacelor lor în întreprinderi lumeşti, când lucrarea lui Dumnezeu are nevoie de fiecare ban pentru înaintarea adevărului Său şi pentru proslăvirea Numelui Său. Întreb: Nu trebuie să ne adunăm o comoară în cer, în pungi care nu se învechesc? Îi îndemn
32:16 îndeosebi pe bătrânii care urmează ca în curând să alcătuiască un testament cu privire la mijloacele lor, să-şi aducă aminte de aceia care au servit credincios prin cuvânt şi învăţătură. Faceţi în aşa fel încât, dacă sănătatea şi viaţa vor înceta, mijloacele voastre să poată fi investite în lucrarea lui Dumnezeu. În felul acesta, ele vor fi puse la schimbător şi vor spori fără încetare.
32:17 Invit biserica în totalitatea ei şi pe membrii ei în mod individual, să-I înapoieze cu dobândă lui Dumnezeu capitalul care le-a fost încredinţat. În felul acesta, veţi avea o comoară în cer. Inima să vă fie sinceră faţă de Isus. Cu toate că ar putea să vi se pară că sunteţi cei mai neînsemnaţi dintre toţi sfinţii, totuşi sunteţi mădulare ale trupului lui Hristos şi prin El sunteţi identificaţi cu toate instrumentele Lui omeneşti şi cu măiestria şi puterea inteligentelor fiinţe cereşti. Nimeni dintre noi nu trăieşte pentru sine. Fiecăruia i-a fost încredinţat un post al datoriei; nu pentru interesele sale înguste, egoiste, ci pentru ca influenţa fiecăruia să poată fi tărie pentru toţi. Dacă într-adevăr am fi crezut că suntem în mod individual o privelişte pentru lume, îngeri şi oameni, n-am fi manifestat noi, ca biserică, un spirit di-ferit de acela pe care-l dăm pe faţă acum? N-am fi noi o biserică vie şi lucrătoare?
32:18 Pâraiele mai mici sau mai mari ale facerii de bine trebuie să fie lăsate să curgă fără oprire. Providenţa divină e cu mult înaintea noastră, înaintând mult mai repede decât darurile noastre. Calea pentru înaintarea şi dezvoltarea lucrării lui Dumnezeu e blocată de egoism, mândrie, lăcomie, extravaganţă şi plăcerea de a face paradă. Întregii biserici i s-a dat o răspundere solemnă de a susţine fiecare ramură a lucrării. Dacă Îl urmează pe Hristos, membrii ei vor înfrânge prin tăgăduire de sine înclinaţia spre a face paradă, pofta după îmbrăcăminte luxoasă, după locuinţe elegante şi mobilă costisitoare. Trebuie să se dea pe faţă o mult mai mare smerenie, o mult mai mare deosebire de lume, printre adventiştii de ziua a şaptea. Altfel, Dumnezeu nu ne va primi,
32:19 indiferent care ne-ar fi poziţia sau caracterul lucrării în care suntem angajaţi. Economia şi tăgăduirea de sine vor pune la îndemâna multora care trăiesc în împrejurări modeste mijloace pentru binefacere. E datoria tuturor de a învăţa de la Isus Hristos, a umbla smerit pe cărarea tăgăduirii de sine pe care a călcat Maiestatea cerului. Întreaga viaţă de creştin ar trebui să fie o viaţă de tăgăduire de sine, pentru ca, atunci când se fac apeluri pentru ajutor, să putem fi gata să răspundem.
32:20 Câtă vreme Satana lucrează cu o energie neobosită ca să distrugă suflete, câtă vreme este o cerere pentru lucrători în orice parte a câmpului întins al secerişului, atâta vreme vor fi şi apeluri de a da pentru sprijinirea lucrării lui Dumnezeu în vreuna din multele ei ramuri. Satisfacem o nevoie numai pentru ca să facem drum spre a satisface o altă nevoie de acelaşi fel. Tăgăduirea de sine necesară pentru a obţine mijloace pentru investit în ceea ce Dumnezeu apreciază în cel mai înalt grad va dezvolta deprinderi şi un caracter care va câştiga pentru noi aprobarea: "Bine", şi ne va face să fim pregătiţi să locuim pururea în prezenţa Aceluia care S-a făcut sărac pentru noi, ca noi, prin sărăcia Lui, să putem moşteni bogăţii veşnice.
32:21 _______
32:22 Bărbaţii din poziţii de răspundere sunt în primejdia de a fi zdrobiţi sub multele poveri pe care le poartă, dar Dumnezeu nu impune nimănui poveri prea grele de purtat. El apreciază fiecare greutate înainte de a îngădui ca ea să apese asupra inimii celor care sunt împreună lucrători cu El. Fiecăruia dintre lucrătorii Săi, Tatăl nostru ceresc îi spune: "Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, şi El te va sprijini"(Ps. 55,22). Purtătorii de poveri să creadă că El va purta orice sarcină, fie mare, fie mică.
32:23 Isus consimte să poarte poverile noastre numai când ne încredem în El. El zice: "Veniţi la Mine toţi cei obosiţi şi greu împovăraţi; daţi-Mi Mie sarcina voastră; lăsaţi pe seama Mea să fac ceea ce e
32:24 cu neputinţă pentru om să facă. "Să ne încredem în El. Neliniştea e oarbă şi nu poate discerne viitorul. Dar Isus vede sfârşitul de la început şi, în orice greutate, El are calea Sa pregătită pentru a da ajutor. Rămânând în Hristos, putem face totul prin Acela care ne întăreşte.
32:25 Din cauza unor lucrători neconsacraţi, lucrurile vor merge uneori rău. Poate că veţi plânge din cauza rezultatelor relei căi a altora; dar nu vă neliniştiţi. Lucrarea este sub supravegherea binecuvântatului nostru Domn. Tot ce cere El este ca lucrătorii să se prezinte la El pentru a-şi lua ordinele şi să asculte de îndrumările Lui. Toate compartimentele lucrării Lui - comunităţile, misiunile, Şcolile de Sabat şi instituţiile noastre - sunt purtate pe inima Lui. De ce să ne neliniştim? Dorinţa aprinsă de a vedea biserica plină de viaţă trebuie să fie temperată printr-o deplină încredere în Dumnezeu; deoarece "fără Mine", zice marele Purtător de poveri, "nu puteţi face nimic" "Vino după Mine" El merge în frunte; noi trebuie să mergem după El.
32:26 Nimeni să nu-şi supra-împovăreze puterile date de Dumnezeu cu eforturi de a face ca lucrarea Domnului să înainteze mult mai repede. Puterea omului nu poate grăbi lucrarea; cu aceasta trebuie să fie unită puterea inteligenţelor cereşti. Numai în felul acesta poate fi dusă la desăvârşire lucrarea lui Dumnezeu. Un Pavel poate sădi, un Apolo poate uda, dar Dumnezeu este Cel care face să crească. În simplitate şi smerenie omul trebuie să conlucreze cu uneltele cereşti, făcând totdeauna tot ce poate mai bine şi totuşi dându-şi totdeauna seama că Dumnezeu este Marele Maestru lucrător. El nu trebuie să cultive deprinderea de a considera că puterile personale îi sunt îndestulătoare deoarece, în felul acesta, îşi va istovi rezerva de putere şi îşi va nimici puterile mintale şi fizice. Chiar dacă toţi lucrătorii care poartă acum poverile cele mai grele ar fi puşi la o parte, lucrarea lui Dumnezeu va merge înainte. Să temperăm dar zelul nostru în lucrare prin raţiune; să oprim eforturile noastre de a face ceea ce numai singur Domnul poate realiza.