Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.7

Mărturii pentru comunitate vol.7 3:20


3:20 Este o lege veşnică a lui Iehova aceea că cel care primeşte adevărul de care lumea are nevoie trebuie să facă din vestirea acestui adevăr cea dintâi lucrare a sa. Dar cine este acela care să ia asupra sa povara păcătoşilor ce se pierd? Când privesc la aceia care pretind că sunt poporul lui Dumnezeu şi văd lipsa lor de bunăvoinţă de a-I servi, inima îmi este cuprinsă de o durere pe care nu pot să o exprim. Cât de puţini sunt o inimă şi un gând cu Dumnezeu în solemna Lui lucrare finală. Sunt mii de oameni ce trebuie să fie avertizaţi şi totuşi cât de puţini se consacră pe deplin lucrării, gata să fie sau să facă totul numai să poată câştiga suflete la Hristos. Isus a murit pentru a mântui lumea. În umilinţă, în modestie, în tăgăduire de sine, El a lucrat şi lucrează pentru păcătoşi. Dar mulţi din aceia care ar trebui să conlucreze cu El sunt plini de ei înşişi şi nepăsători.