Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.7

Mărturii pentru comunitate vol.7 27:22


27:22 Am fost instruită cu privire la importanţa faptului că pastorii noştri nu trebuie să aibă răspunderile care ar trebui să fie purtate în cea mai mare măsură de oamenii de afaceri. În timpul nopţii, mă aflam într-o adunare alcătuită dintr-un număr de fraţi de-ai noştri care poartă povara lucrării. Ei erau adânc frământaţi de treburi financiare şi se consfătuiau cu privire la felul cum s-ar putea administra lucrarea mai cu succes. Unii gândeau că s-ar putea micşora numărul lucrătorilor şi totuşi să se obţină rezultate esenţiale. Unul dintre fraţi, care deţinea un post de răspundere, arăta planurile sale, susţinând că dorea ca ele să fie puse în practică. Mai mulţi prezentau probleme pentru examinare. Cineva, plin de demnitate şi autoritate, S-a ridicat atunci şi a început să expună principii pentru călăuzirea noastră.