21:1 Autorul
21:2 Dumnezeu doreşte să-i aducă pe oameni în directă legătură cu Sine. În toate procedeele Sale cu fiinţele omeneşti, El recunoaşte principiul răspunderii personale. El caută să încurajeze un simţ al dependenţei personale şi să imprime nevoia de călăuzire personală. Darurile sale sunt date oamenilor în mod individual. Fiecare om a fost făcut un econom al unor bunuri sacre încredinţate lui; fiecare trebuie să dea socoteală de însărcinările sale potrivit cu îndrumările Dătătorului; şi fiecare va trebui să dea seama înaintea lui Dumnezeu de isprăvnicia sa.
21:3 În toate acestea, Dumnezeu caută să aducă natura omenească în legătură cu natura dumnezeiască, pentru ca prin legătura aceasta omul să poată fi transformat după chipul divin. Atunci principiul iubirii şi al bunătăţii va fi o parte din natura sa. Satana, căutând să împiedice realizarea planului Său, caută fără încetare să încurajeze dependenţa de om, să-i facă pe oameni sclavii oamenilor. Astfel izbuteşte să abată mintea de la Dumnezeu şi îşi infiltrează propriile sale principii de egoism, ură şi ceartă.
21:4 În toate legăturile noastre unii cu alţii, Dumnezeu doreşte să păstrăm cu grijă principiul responsabilităţii şi dependenţei personale de El. Este un principiu care ar trebui să fie în mod deosebit avut în vedere de casele noastre de editură în relaţiile lor cu autorii.
21:5 Unii susţin că autorii n-ar trebui să deţină dreptul de administrator asupra lucrărilor lor, ci ei trebuie să pună lucrările lor sub controlul casei de editură sau al conferinţei; şi că peste cheltuielile cauzate de producerea manuscrisului, ei nu trebuie să pretindă nici o parte din profit; că acesta trebuie să fie lăsat pe seama conferinţei sau a editurii, ca să fie folosit după cum vor considera ei,
21:6 pentru diferitele nevoi ale lucrării. În felul acesta, administrarea drepturilor de autor să fie pe deplin transferate de la persoana sa la altele.
21:7 Dar nu aşa priveşte Dumnezeu problema. Iscusinţa de a scrie o carte este, ca oricare alt talent, un dar de la El, pentru sporirea căruia are să dea seamă înaintea lui Dumnezeu; iar el trebuie să investească veniturile potrivit cu îndrumările Lui. Să nu uităm că el nu este proprietatea noastră pe care ne-a încredinţat-o ca să o investim. Dacă ar fi aşa, am putea pretinde putere discreţionară; am putea să transferăm răspunderea asupra altuia şi să-i încredinţăm lui obligaţiile noastre de administrator. Dar lucrul acesta nu se poate face, deoarece Domnul ne-a făcut în mod individual economi ai Săi. Suntem răspunzători să facem noi înşine investiţia acestor mijloace. Propriile noastre inimi trebuie să fie sfinţite; mâinile noastre trebuie să aibă ceva de dat, aşa cum cere împrejurarea, din venitul pe care ni l-a încredinţat Dumnezeu.
21:8 Ar fi tot atât de drept ca editura sau conferinţa să-şi asume controlul venitului pe care un frate îl are de la casele sau terenurile sale, ca şi atunci când îşi însuşeşte ceva gândit şi făcut de el.
21:9 Nu este dreptate nici în pretenţia că, deoarece un lucrător al casei de editură primeşte un salariu pentru munca sa, puterile trupului, ale minţii şi ale sufletului aparţin în totul instituţiei, şi ea are drept asupra tuturor produselor scrisului său. În afară de perioada de muncă în instituţie, timpul lucrătorului este sub propriul său control, să-l folosească aşa cum găseşte de cuviinţă, atâta timp cât folosirea aceasta nu e în conflict cu obligaţia sa faţă de instituţie. Pentru ceea ce el ar produce în orele acestea, el este răspunzător faţă de propria sa conştiinţă şi faţă de Dumnezeu.
21:10 Nu se poate arăta mai mare dezonoare faţă de Dumnezeu decât ca un om să aducă talentele altui om sub
21:11 controlul său absolut. Răul nu este prevenit prin faptul că profitul tranzacţiei urmează să fie devotat lucrării lui Dumnezeu. Într-un astfel de aranjament, omul care îngăduie ca mintea lui să fie stăpânită de mintea altuia este despărţit în felul acesta de Dumnezeu şi expus ispitei. Când transferă răspunderea obligaţiei sale asupra altor oameni şi depinde de înţelepciunea lor, el aşează pe om acolo unde ar trebui să fie Dumnezeu. Cei care caută să realizeze acest transfer de răspunderi nu văd rezultatele acţiunii lor; dar Dumnezeu ni le-a pus clar în faţă. El zice: "Blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijineşte pe un muritor"(Ier. 17,5).
21:12 Autorii să nu fie solicitaţi să dăruiască sau să vândă dreptul lor asupra cărţilor pe care le-au scris. Ei să primească o parte dreaptă din profitul lucrării lor; apoi ei să considere mijloacele lor ca un tezaur încredinţat lor de Dumnezeu pentru a fi administrat potrivit cu înţelepciunea pe care o va da El.
21:13 Aceia care posedă capacitatea de a scrie cărţi ar trebui să-şi dea seama că ei posedă şi abilitatea de a investi veniturile pe care le primesc. Deşi este drept ca ei să aşeze o parte în tezaur, pentru a contribui la nevoile generale ale lucrării, ei ar trebui să considere că e datoria lor să facă personal cunoştinţă cu nevoile lucrării şi, rugându-se lui Dumnezeu pentru înţelepciune, ei ar trebui să folosească veniturile lor acolo unde nevoia este mai mare. Să pornească o lucrare care cere dărnicie, dând un bun exemplu. Dacă mintea lor e sub controlul Duhului Sfânt, ei vor avea înţelepciune pentru a pricepe unde sunt necesare mijloacele lor, iar când satisfac nevoia aceea, vor fi mult binecuvântaţi.
21:14 Dacă ar fi fost urmat planul Domnului, ar fi existat acum o altă stare de lucruri. Nu s-ar fi cheltuit atât de mulţi bani în câteva localităţi, lăsând atât de puţini pentru a fi investiţi în multe, multe localităţi unde stindardul adevărului încă n-a fost înălţat.
21:15 Casele noastre de editură trebuie să fie atente ca nu cumva, în relaţiile lor cu lucrătorii lui Dumnezeu, să îngăduie să fie conduşi de principii rele sau nedrepte. Dacă sunt legaţi de instituţiile noastre, oamenii a căror inimă nu este sub îndrumarea Duhului Sfânt vor duce cu siguranţă lucrarea pe drumuri greşite. Unii care se dau drept creştini consideră afacerile legate de lucrarea lui Dumnezeu ca fiind ceva cu totul aparte de serviciul religios. Ei zic: "Religia este religie, şi afacerile sunt afaceri. Suntem hotărâţi să facem să aibă succes partea de care ne ocupăm şi vom pune mâna pe orice avantaj cu putinţă pentru a promova această ramură specială a lucrării." În felul acesta, sunt introduse planuri contrarii adevărului şi neprihănirii, susţinându-se că aceasta sau aceea trebuie să fie făcută deoarece este o lucrare bună şi că ajută la înaintarea lucrării lui Dumnezeu.
21:16 Oameni care din cauza egoismului au devenit strâmţi şi miopi la vedere consideră că e privilegiul lor să-i doboare la pământ chiar pe aceia pe care Dumnezeu îi foloseşte să difuzeze lumina pe care El le-a dat-o. Prin planuri opresive, lucrători care ar fi trebuit să stea liberi în Dumnezeu au fost împiedicaţi prin restricţii din partea acelora care nu erau decât colegi în lucrare. Toate acestea poartă semnul firii omeneşti, şi nu al celei dumnezeieşti. Născocirea omului duce la nedreptate şi oprimare. Cauza lui Dumnezeu e liberă de orice urmă de injustiţie. Ea nu caută să obţină avantaje, lipsindu-i pe membrii familiei Sale de individualitatea lor sau de drepturile lor. Domnul nu aprobă autoritatea arbitrară şi nici nu Se serveşte de cel mai mic egoism sau de cea mai mică înşelăciune. Pentru El, toate practicile acestea sunt dezgustătoare.
21:17 El declară: "Eu urăsc jaful pentru aducerea de jertfe" "Să n-ai în casă două feluri de efă, una mare şi alta mică. Ci să ai o greutate adevărată şi dreaptă, să ai o efă adevărată şi dreaptă... căci oricine săvârşeşte o nedreptate este o urâciune
21:18 înaintea Domnului, Dumnezeului tău"(Isaia 61,8; Deut. 25, 14-16).
21:19 "Ţi s-a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate, să iubeşti mila şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău"(Mica 6,8).
21:20 Una dintre aplicaţiile cele mai înalte ale acestor principii se află în recunoaşterea dreptului omului asupra lui însuşi, asupra controlului propriei sale minţi, asupra administrării talanţilor săi, dreptul de a primi şi a distribui fructele ostenelilor sale. În instituţiile noastre va fi tărie şi putere numai în măsura în care, în legătura lor cu semenii, se recunosc principiile acestea - numai în măsura în care, în procedeele lor, ţin seama de instrucţiunile Cuvântului lui Dumnezeu.
21:21 _______
21:22 Fiecare putere împrumutată nouă de Dumnezeu, fie ea fizică, mintală sau spirituală, trebuie să fie cultivată cu sfinţenie pentru a face lucrarea încredinţată nouă pentru semenii noştri, care pier în neştiinţa lor. Fiecare om urmează să stea la postul datoriei sale neîmpiedicat, fiecare servind Domnului în umilinţă, fiecare fiind răspunzător pentru propria sa lucrare. "Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, ca unii care ştiţi că veţi primi de la Domnul răsplata moştenirii. Voi slujiţi Domnului Hristos" El "va răsplăti fiecăruia după faptele lui"(Col.3,23.24; Rom. 2,6).
21:23 _______
21:24 Iscusinţa lui Satana este exercitată pentru a născoci planuri şi metode nenumărate pentru a-şi realiza scopurile. El lucrează la restrângerea libertăţii religioase şi la introducerea în lumea religioasă a unui soi de sclavie. Organizaţii şi instituţii, dacă nu sunt susţinute de puterea lui Dumnezeu, vor lucra
21:25 sub îndrumarea lui Satana pentru a aduce oameni sub controlul oamenilor, iar frauda şi şiretenia vor lua înfăţişarea râvnei pentru adevăr şi pentru înaintarea Împărăţiei lui Dumnezeu. Tot ceea ce în practicile noastre nu este clar ca lumina zilei aparţine metodelor prinţului răului.
21:26 _______
21:27 Oamenii greşesc, pornind de la premise false şi făcând apoi totul ca să demonstreze că eroarea este adevăr. În unele cazuri, primele principii au o măsură de adevăr întreţesut cu eroarea; dar aceasta nu duce la acţiuni drepte; şi de aceea oamenii sunt duşi în rătăcire. Ei doresc să stăpânească şi să ajungă puternici şi, în efortul de a-şi îndreptăţi principiile, ei adoptă metodele lui Satana.
21:28 _______
21:29 Dacă se împotrivesc avertizărilor pe care li le trimite Domnul, oamenii devin chiar conducători în practici rele; asemenea oameni îşi asumă exercitarea prerogativelor lui Dumnezeu - ei se încumetă să facă ceea ce nici Dumnezeu Însuşi nu face, adică să caute să stăpânească mintea oamenilor. În felul acesta ei o iau pe urmele romanismului. Ei introduc propriile lor metode şi planuri şi, prin greşitele lor concepţii despre Dumnezeu, slăbesc credinţa altora în adevăr şi introduc principii false care lucrează ca un ferment ca să întineze şi să corupă instituţii şi biserici.
21:30 Tot ceea ce scade concepţia omului cu privire la neprihănire, echitate şi judecată imparţială, orice plan sau precept care aduce instrumentele omeneşti ale lui Dumnezeu sub controlul unor minţi omeneşti, toate acestea slăbesc credinţa în Dumnezeu şi separă sufletul de El.
21:31 Dumnezeu nu va susţine nici un plan prin care omul să stăpânească sau să oprime chiar şi în cea mai mică măsură pe semenul său, om ca şi el. Îndată ce un om începe să facă o regulă de fier pentru alţi oameni, Îl dezonorează pe Dumnezeu şi-şi primejduieşte propriul său suflet şi sufletele fraţilor săi.