2:1 Epoca volumul şapte
2:2 Volumul şapte al Mărturiilor pentru comunitate (Testimonies) a fost publicat mai târziu, în 1902, la numai doi ani după publicarea volumului şase; dar în aceste câteva luni a avut loc o dezvoltare epocală, în mod deosebit în reorganizarea lucrării noastre denominaţionale.
2:3 În anul 1863, cu treizeci şi opt de ani mai înainte, a fost organizată Conferinţa Generală, cu şase conferinţe, toate în Statele Unite. Erau atunci treizeci de pastori întăriţi prin binecuvântare şi lucrători biblici, slujind celor 3.500 de membri, organizaţi în 125 de comunităţi. La data aceea, nu exista nici o şcoală a adventiştilor de ziua a şaptea, nici un sanatoriu, ci numai o singură casă de editură şi tipografie a bisericii.
2:4 Fiecare decadă, în scurgerea vremii, a marcat o dublare a numărului de membri şi de lucrători angajaţi în lucrare, precum şi începutul unor noi direcţii ale eforturilor care se făceau. La începutul secolului lucrarea a crescut, ajungând de proporţii mondiale. Raportul statistic al anului 1900 arată că a fost tipărită literatură în treizeci şi nouă de limbi, de către treisprezece case de editură şi tipografii. Cinci sute de pastori întăriţi prin binecuvântare şi o mie de alţi lucrători în diferite ramuri de activitate din cadrul bisericii slujeau celor 66.000 de credincioşi, ce erau membri, în 1892 ai unor comunităţi organizate. Acestea erau grupate în patruzeci şi cinci de conferinţe şi patruzeci şi două de misiuni. În Australia, ca şi în Europa, conferinţele erau cuprinse în Uniuni de Conferinţe, recent organizate.
2:5 O dată cu dezvoltarea lucrării de publicaţii şi cu începutul interesului pentru lucrarea medicală şi educaţională şi începutul lucrării Şcolii de Sabat, au fost organizate instituţii autonome care să se îngrijească de aceste ramuri ale lucrării. Exista, deci, Organizaţia Internaţională a Şcolii de Sabat, a Lucrării Misionare şi a Asociaţiilor Libertăţii Religioase, pe lângă diferite alte asociaţii de publicaţii şi educaţionale. Lucrarea Misiunii Externe era condusă de către Comitetul Misiunii Externe. Deşi interesul acestor diferite organizaţii era comun, fiecare
2:6 acţiona ca o unitate distinctă şi separată, având birourile sediilor răspândite în toată America. În ceea ce priveşte sediul Comitetului pentru Misiunea Externă, a fost ales oraşul New York, datorită avantajelor existenţei unui larg centru al liniilor maritime de navigaţie. În cazul Asociaţiei Şcolii de Sabat, Oakland, California, cei care-l conduceau au considerat că era un centru potrivit. Lucrarea Libertăţii Religioase era condusă din Chicago, Illinois, iar Lucrarea Medicală Misionară, din Battle Creek, Michigan.
2:7 Nu era greu să vezi că biserica, în dezvoltarea ei naturală, a depăşit cu mult condiţiile originare din 1863. Era necesar să se facă unele schimbări. Comitetul Conferinţei Generale era alcătuit din doisprezece membri, dintre care patru locuiau în Battle Creek. Cum puteau aceşti oameni să se îngrijească de lucrarea ce creştea foarte repede şi care acum era mondială în scopurile ei? Toate conferinţele şi misiunile din lumea întreagă, Uniunile de Conferinţe Australiană şi Europeană, erau învăţate să privească direct la Conferinţa Generală pentru conducere. Nu este de mirare că nevoile unor câmpuri erau neglijate sau că în unele cazuri administrarea acestora era lipsită de eficienţă. Probleme multiple din unele ramuri ale lucrării părea că au fost scăpate din mâini, având în vedere faptul că ele creşteau în mod disproporţional şi mergeau pe linia unei organizaţii independente create de ei înşişi.
2:8 Acestea erau împrejurările în aprilie 1901, când Ellen G. White, întoarsă recent din Australia, în Statele Unite, a luat cuvântul la deschiderea sesiunii Conferinţei Generale. Ea a făcut apel la o completă reorganizare a lucrării, subliniind în mod deosebit nevoia unei distribuiri a responsabilităţilor. În timp ce nevoile erau vizibile, rezolvarea unei astfel de lucrări era o problemă complicată. Acum, chemarea la acţiune fiind adresată, cu oameni având o largă viziune şi credinţă şi cu iniţiativă, lucrarea Conferinţei Generale a fost reorganizată. Mai întâi, a fost adoptat planul pentru Uniunea de Conferinţe, care a fost inaugurat în Australia şi apoi în Europa. Lucrul acesta a eliberat administraţia Conferinţei Generale de multe probleme
2:9 de amănunt care puteau şi trebuia să fie rezolvate pe plan local. În al doilea rând, s-a pus baza înfiinţării ca departamente a diferitelor organizaţii autonome ale bisericii, ca de exemplu publicaţiile, lucrarea medicală, Şcoala de Sabat şi lucrarea educaţională, în administrarea Conferinţei Generale În al treilea rând, Comitetul Conferinţei Generale a fost mult lărgit şi a devenit reprezentativ pentru întregul câmp mondial şi pentru toate ramurile lucrării.
2:10 Unele ramuri sau departamente ale Conferinţei Generale au fost reorganizate foarte repede. Departamentele Şcolii de Sabat, Educaţiei şi Libertăţii Religioase au fost aduse în curând la existenţă. Pentru alte ramuri ale lucrării, a fost nevoie de timp, iar în unele cazuri, numai când dezastrul a lovit, atunci s-a văzut necesitatea unei schimbări. Pentru lucrarea mondială, a fost necesar ca procedeul acesta al reorganizării să se fixeze bine în mintea bărbaţilor şi femeilor implicate în această lucrare pentru a schimba filozofia lor cu privire la marea lucrare în care aceştia erau angajaţi. La data Sesiunii Conferinţei Generale din 1901, se părea că Sanatoriul din Battle Creek a atins apogeul dezvoltării lui şi, împreună cu instituţiile lui satelite, constituia o mare parte a lucrării adventiştilor de ziua a şaptea. Era clar faptul că liderii lui începuseră să aibă viziunea unei mari lucrări medicale misionare, chiar nedenominaţională în caracter, şi care aşa cum gândeau ei, avea să eclipseze în curând lucrarea bisericii adventiste de ziua a şaptea.
2:11 Apoi, în 18 februarie 1902, s-a produs primul dezastru. Principala clădire a Sanatoriului din Battle Creek a ars până la temelii. În timp ce se făceau aranjamente pentru o imediată reconstruire a clădirii, experienţa focului împreună cu sfaturile Spiritului Profetic, care au ajuns în mâinile lucrătorilor în următoarele câteva luni, au făcut ca mulţi să vadă mai clar adevăratul loc al lucrării medicale misionare, ca o parte distinctivă, dar integrală a lucrării bisericii. S-a făcut apel la o extindere şi înfiinţare de multe centre medicale misionare, nu prea mari sau ambiţioase în scopurile lor.
2:12 În acest cadru au fost scrise articolele servei Domnului, care sunt cuprinse în secţiunea "Lucrarea în Sanatoriul nostru". Ele au fost incluse în volumul şapte, astfel încât ele să continue să slujească bisericii.
2:13 În primii ani, când Review and Herald şi Pacific Press, au fost înfiinţate, a fost necesar să avem utilaje competitive pentru a produce literatură necesară şi la un preţ moderat. Dar în primele zile, la început, astfel de întreprinderi nu erau folosite tot timpul numai pentru lucrări strict denominaţionale. Pentru ca maşinile tipografiei să fie utilizate optim, tipografiile noastre au acceptat să lucreze şi tipărituri comerciale. Astfel de lucrări mergeau de la tipărirea rechizitelor de birou şi formulare, până la tipărirea de cărţi legate. Aceste lucrări erau bine plătite şi au ajutat financiar aceste instituţii şi personalul lor să se menţină având o bază financiară sănătoasă.
2:14 Dar aceste tipărituri comerciale au ridicat o seamă de probleme. Au fost aduse şi acceptate pentru publicare manuscrise ale unor cărţi care nu aveau un caracter înălţător. O parte a acestei literaturi conţinea serioase erori doctrinale, iar altele, pentru alte motive, erau în mod categoric dăunătoare. Aceste situaţii au atins apogeul în timpul scrierii volumului şapte. Birourile editurilor au primit solii din partea Spiritului Profetic, care arătau primejdiile unei astfel de lucrări, chemând la o reformă. Apoi, de asemenea, de-a lungul anilor, pe măsură ce lucrarea bisericii avea să continue să se dezvolte, avea să vină timpul când toate utilajele şi personalul urma să fie necesare numai pentru lucrarea bisericii. Dar, din nefericire, aceste solii nu şi-au adus pe deplin roadele până când, atât Review and Herald, cât şi Pacific Press, n-au fost distruse de foc în anii ce au urmat. Făcându-se planuri ca lucrarea să fie reluată în clădiri reconstruite, conducătorii au păşit în credinţă, consacrând noile clădiri şi echipamentul lor numai pentru tipărirea literaturii bisericii. Ei au procedat astfel în lumina sfaturilor pe care le găsim în volumul şapte, care au avut o influenţă modelatoare asupra lucrării noastre de publicaţii din toată lumea.
2:15 În drumul său de la St. Helena, California, la Battle Creek, Michigan, pentru a lua parte la sesiunea Conferinţei Generale din 1901, sora White a mers pe drumul sudului, oprindu-se la Nashville spre a inspecta nou înfiinţata casă de editură şi pentru a vizita unele dintre noile şcoli din acele părţi. Aceste instituţii au fost înfiinţate, în mare măsură, datorită apelurilor ei publicate în paginile revistei Review and Herald, pentru începutul unei mari şi întinse lucrări în sud. Sfaturile ei i-au inspirat şi călăuzit pe aceia care susţineau şi îngrijeau de lucrare, deşi la data aceea, când scria, serva Domnului se afla în Australia. Ea avea acum privilegiul de a vizita aceste centre şi de a vedea cu ochii ei cele ce se realizaseră.
2:16 Cunoscând acum câmpul de lucru şi nevoile lui, având descoperiri cu privire la noile perspective ale lucrării, sora White a fost îndemnată să facă apel atât pentru un mai mare număr de lucrători angajaţi, cât şi pentru şi pentru membri laici care să pătrundă în statele din sud şi să folosească ocaziile existente pentru răspândirea soliei, luptând cu problemele de conducere ale lucrării, atât printre albi, cât şi printre oamenii de culoare. Aceste apeluri mişcătoare, scrise în perioada acestor doi ani, formează o importantă parte a volumului şapte. Ele au determinat unele familii, nu puţine la număr, să se mute în marele ţinut al sudului pentru a vesti solia printr-o vieţuire liniştită şi evlavioasă şi printr-un evanghelism activ. Un bogat seceriş al acestei semănări se vede şi astăzi.
2:17 În timp ce adventiştii de ziua a şaptea, în experienţa de la început, practicau şi învăţau reforma în stilul lor de viaţă, ei au mers înainte în dezvoltarea acestei reforme, producând alimente sănătoase, unele din acestea luând locul articolelor dăunătoare din alimentaţie, iar altele ajutând la procurarea unei hrane apetisante şi echilibrate. Eforturile şi învăţăturile adventiştilor de ziua a şaptea au pus bazele unui mare interes pentru alimentele pe bază de cereale, care s-a dezvoltat în anii care au urmat, deşi lucrarea de fabricare a acestor alimente, în mare măsură, nu mai este în mâinile noastre. Încă din timpul volumului şapte noi aveam în funcţiune un număr de centre de producerea alimentelor
2:18 sănătoase, iar în unele oraşe aveam restaurante unde se serveau alimente sănătoase. Mai multe capitole din volumul şapte dau sfaturi cu privire la această lucrare, cerând ca aceasta să fie astfel condusă, încât să producă o influenţă puternică pentru solia distinctivă pe care acest popor o vesteşte lumii.
2:19 Soliile din perioada volumului şapte marchează, de asemenea, chemarea de înaintare a lucrării în oraşe. Deşi acestea aveau să fie urmate de alte apeluri urgente ce au apărut în anii următori, nevoile marilor noastre oraşe au fost aduse pentru prima dată în atenţia poporului nostru, în mod general, în secţiunea de la începutul acestui volum. Lucrarea ce trebuia făcută nu se limita numai la lucrătorii conferinţei. Trebuia ca membrii laici să fie atraşi într-o lucrare mereu crescândă în marile centre ale populaţiei. Un program evanghelistic de amploare avea să înceapă şi să continue mulţi ani.
2:20 Când volumul a fost publicat, adventiştii de ziua a şaptea conduceau o lucrare activă de mai bine de o jumătate se secol. Trecerea anilor a făcut ca un număr de lucrători să fie nevoiţi să-şi scoată armura şi să depună poverile. Aceştia au sacrificat totul şi au lucrat la zidirea cauzei lui Dumnezeu, dar acum, când a venit timpul ca ei să lase lucrul şi să îngăduie mâinilor tinere să ridice poverile, nu exista nici o reglementare pentru susţinerea lor. Nevoia şi remediul i-au fost în mod clar descoperite servei Domnului şi, în soliile sale de încheiere a volumului şapte, ea prezintă, în cuvinte pline de sensibilitate, responsabilitatea bisericii faţă de bătrânii ei lucrători. Rezultatele apelului ei, pentru un fond din care să se poarte de grijă şi să se răspundă ne-voilor acestor lucrători ieşiţi la pensie, se vede astăzi în planul pentru susţinerea pensionarilor, care a fost adus la existenţă la câţiva ani după publicarea acestui volum.
2:21 Astfel, volumul şapte prezintă numai câteva învăţături pentru diferite ramuri de activitate, sfaturile lui principale fiind mult şi profund cuprinzătoare şi aducând roade bogate.
2:22 Editorii.