Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.7

Mărturii pentru comunitate vol.7 18:17


18:17 Domnul a dat instrucţiuni ca editurile noastre să fie înfiinţate pentru a face cunoscut adevărul prezent şi pentru încheierea de tranzacţii de diferite feluri în cadrul lucrării acesteia. În acelaşi timp, ele trebuie să se păstreze în legătură cu lumea, pentru ca adevărul să poată fi ca o lumânare aşezată în sfeşnic, pentru a da lumină tuturor celor din casă. În providenţa lui Dumnezeu, Daniel şi tovarăşii lui au fost puşi în legătură cu oamenii cei mari ai Babilonului, pentru ca oamenii aceştia să poată face cunoştinţă cu religia evreilor şi să ştie că Dumnezeu stăpâneşte peste toate împărăţiile. În Babilon, Daniel a fost aşezat în poziţia cea mai încercată; dar în timp ce-şi îndeplinea cu credincioşie obligaţiile ca bărbat de stat, a refuzat hotărât să se angajeze în orice lucrare care ar fi militat împotriva lui Dumnezeu. Purtarea aceasta a provocat discuţie şi în felul acesta Domnul a adus credinţa lui Daniel în atenţia împăratului Babilonului. Dumnezeu avea lumină pentru Nebucadneţar şi prin Daniel au fost prezentate împăratului cele proorocite în profeţiile cu privire la Babilon şi la alte împărăţii. Prin interpretarea visului lui Nebucadneţar, Iehova a fost înălţat ca fiind mai puternic decât cârmuitorii pământeşti. În felul acesta, prin credincioşia lui Daniel, Dumnezeu a fost onorat. În acelaşi fel Domnul doreşte ca editurile noastre să mărturisească pentru El.