Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.6

Mărturii pentru comunitate vol.6 7:29


7:29 Se dă pe faţă cea mai întristătoare nepăsare şi neglijenţă în ceea ce priveşte marea mântuire. Cei nepăsători trebuie să fie treziţi, altfel vor fi pierduţi. Întrucât Dumnezeu a dat pe unicul Său Fiu pentru a mântui pe păcătosul vinovat, El intenţionează ca prin uneltele Sale să strice lucrarea agenţilor omeneşti şi satanici, care s-au unit pentru a distruge sufletul. Domnul a luat toate măsurile pentru ca Mântuitorul cel înălţat să fie făcut cunoscut păcătoşilor. Deşi sunt morţi în nelegiuire şi păcate, atenţia lor trebuie să fie trezită prin predicarea lui Hristos cel răstignit. Oamenii trebuie să fie convinşi de răul care se află în păcat. Ochii vinovatului trebuie să fie luminaţi. Toţi cei care au fost atraşi la Hristos trebuie să povestească despre iubirea Lui. Oricine a simţit puterea aducătoare de pocăinţă a lui Hristos asupra propriului său suflet, să facă tot ce poate în Numele Domnului.