40:3 De jur împrejurul nostru sunt suflete care pier în păcatele lor. În fiecare an, mii şi mii mor fără Dumnezeu şi fără speranţa unei vieţi veşnice. Plăgile şi judecăţile lui Dumnezeu îşi fac lucrarea lor, iar sufletele merg la ruină din cauză că lumina adevărului n-a strălucit pe cărare. Dar cât de puţini poartă povara pentru starea semenilor lor! Lumea piere în mizerie; dar aceasta nu-i mişcă nici chiar pe aceia care pretind a crede adevărul cel mai sublim şi cel mai cuprinzător, care a fost dat vreodată muritorilor. Dumnezeu cere ca poporul Său să fie mâna Sa de ajutor spre a ajunge la cei care pier, dar cât de mulţi sunt mulţumiţi să nu facă nimic! Lipseşte iubirea aceea care L-a făcut pe Hristos să părăsească locaşul Său ceresc şi să ia asupra Sa natura omenească, pentru ca natura omenească să poată lua contact cu natura omenească şi să atragă neamul omenesc spre divinitate. Poporul lui Dumnezeu este cuprins de o somnolenţă, o amorţeală, care-i împiedică să înţeleagă nevoia acestui timp.