Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.6

Mărturii pentru comunitate vol.6 3:41


3:41 Fraţilor şi surorilor, aş vrea să vă pot spune ceva care să vă trezească faţă de importanţa acestui timp, faţă de semnificaţia evenimentelor care au loc acum. Vă atrag atenţia la mişcările agresive ce au loc acum pentru restrângerea libertăţii religioase. Monumentul de aducere aminte, sfinţit de Dumnezeu, a fost dărâmat, şi în locul lui a fost aşezat în faţa lumii un sabat neadevărat, care nu are nici o sfinţenie. Şi, în timp ce puterile întunericului agită elementele din adânc, Domnul Dumnezeul cerului trimite putere de sus pentru a face faţă pericolelor, trezind instrumentele Sale vii, ca ele să înalţe Legea cerului. Acum, chiar acum este timpul nostru pentru a lucra în ţări străine. Atunci când America, ţara libertăţii religioase, se va uni cu papalitatea pentru constrângerea conştiinţei şi a-i obliga pe oameni să onoreze sabatul cel fals, oamenii din fiecare ţară de pe glob vor fi determinaţi să urmeze exemplul ei. Poporul nostru nu este nici pe jumătate treaz pentru a face tot ce-i stă în putere cu mijloacele ce îi stau la îndemână, pentru a vesti mai departe şi a extinde solia de avertizare.