Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.6

Mărturii pentru comunitate vol.6, 28


28:1 REZULTATELE NEGLIJENŢEI

28:2 Oriunde se înfiinţează o comunitate, toţi membrii ar trebui să se angajeze activ în lucrarea misionară. Ei ar trebui să viziteze fiecare familie din vecinătate şi să le cunoască situaţia lor spirituală. Dacă cei care se numesc creştini s-ar fi angajat în această lucrare de la data de când numele lor au fost scrise prima dată în registrele comunităţii, n-ar fi astăzi o necredinţă atât de răspândită, o nelegiuire atât de profundă, o stricăciune atât de nemaiîntâlnită, aşa cum se vede în lumea din zilele noastre. Dacă fiecare membru al comunităţii ar fi căutat să-i lumineze pe alţii, mii şi mii de suflete ar sta astăzi împreună cu poporul păzitor al poruncilor lui Dumnezeu.

28:3 Şi nu numai în lume vedem rezultatele neglijenţei de a lucra pe căile lui Hristos din partea comunităţii. Prin neglijenţa aceasta, în comunitate s-a introdus o stare de lucruri ce a eclipsat înaltele şi sfintele interese ale lucrării lui Dumnezeu. Un spirit de critică şi amărăciune s-a furişat în biserică, şi discernământul spiritual al multora a slăbit. Din cauza aceasta, lucrarea lui Hristos a suferit o pierdere foarte mare. Fiinţele cereşti au aşteptat să conlucreze cu uneltele omeneşti, dar noi n-am observat prezenţa lor.

28:4 NEVOIA DE POCĂINŢĂ

28:5 Acum este timpul cel mai potrivit când să ne pocăim. Tot poporul lui Dumnezeu ar trebui să fie interesat în lucrarea facerii de bine. Ei ar trebui să-şi unească inima şi sufletul într-un efort sârguincios pentru ridicarea şi iluminarea semenilor lor. Ei ar trebui să îmbrace haina de nuntă, pe care le-a oferit-o Hristos, pentru ca să fie pregătiţi să lucreze pentru cauza Lui. Ei nu ar trebui să primească în zadar harul lui Dumnezeu. Cu respect smerit şi devotat, ei ar trebui să lucreze în dreapta şi în stânga, consacrându-I lui Dumnezeu întreaga lor slujire şi toate capacităţile lor.

28:6 Trebuie să aibă loc o redeşteptare în poporul lui Dumnezeu. Întreaga biserică urmează să fie pusă la încercare. Înţeleptul în felul lumii, care meditează şi plănuieşte şi care are pururea în minte afacerile sale, ar trebui să caute să devină înţelept în probleme de interes veşnic. Dacă ar depune tot atâta energie pentru a-şi asigura comoara cerească şi viaţa aceea care se măsoară cu viaţa lui Dumnezeu, cum face pentru asigurarea câştigurilor lumeşti, câte nu s-ar putea realiza?

28:7 Ispravnicul necredincios nu s-a îmbogăţit cu bunurile stăpânului său; el numai le-a risipit. El a îngăduit ca lenea să ia locul muncii sincere şi din toată inima. El a fost necredincios în dispunerea de lucrurile domnului său. Ispravnic necredincios, nu vezi tu că-ţi vei pierde sufletul, dacă nu conlucrezi cu Dumnezeu şi

28:8 nu întrebuinţezi cât mai mult talanţii tăi pentru Domnul? Mintea ţi-a fost dată pentru ca să poţi înţelege ocaziile date ţie de Dumnezeu. Urechile tale sunt pentru a asculta de poruncile lui Dumnezeu. Genunchii tăi sunt pentru a te pleca de trei ori pe zi la rugăciunea pornită din inimă. Picioarele tale sunt pentru ca să alergi pe calea poruncilor lui Dumnezeu. Gândul, efortul, talentul trebuie să fie puse la lucru, pentru ca voi să fiţi pregătiţi să absolviţi şi să treceţi în şcoala de sus, iar din gura Aceluia care pentru noi a biruit toate ispitele să auziţi cuvintele: "Celui ce va birui, îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie". "Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: Dacă vei umbla pe căile Mele şi dacă vei păzi poruncile Mele, vei judeca şi casa Mea şi vei priveghea asupra curţilor Mele, şi te voi lăsa să intri împreună cu cei ce sunt aici" (Apoc. 3,21; Zah. 3,7). Dacă nu conlucraţi cu Domnul, predându-vă Lui, veţi fi socotiţi ca fiind necorespunzători spre a fi supuşi ai curatei şi cereştii Sale Împărăţii.

28:9 NEGLIJENŢĂ DIN PARTEA SLUJITORILOR EVANGHELIEI

28:10 Deşi am fost însărcinată să prezint primejdia de a umfla prea mult lucrurile în domeniul lucrării misionare medicale, în dauna altor ramuri de slujire, aceasta nu îi scuză pe aceia care s-au ţinut departe de lucrarea misionară medicală. Aceia care nu au simpatizat cu lucrarea aceasta ar trebui să fie acum foarte atenţi cum vorbesc, deoarece ei nu sunt pricepuţi în subiectul acesta. Oricare le-ar fi poziţia în conferinţă, ei ar trebui să fie foarte circumspecţi şi să nu exprime gânduri care nu vor fi de folos nimănui. Nepăsarea şi opoziţia pe care unii au manifestat-o cu privire la problema aceasta face nepotrivit faptul ca vorbele

28:11 lor să aibă o mare influenţă. Ei nu au o vedere clară.

28:12 Unii sunt iritaţi şi îngrijoraţi, pentru că văd că lucrarea misionară medicală ajunge să fie disproporţionată, datorită faptului că, primind atât de multe talente şi mijloace, lucrarea aceasta întrece cu mult ceea ce se face în alte direcţii. Care să fie cauza? Nu cumva conducătorii lucrării misionare medicale lucrează prea mult sau conducătorii altor ramuri ale lucrării fac prea puţin? Mi s-a arătat că în multe ramuri de lucrare noi facem numai o mică parte din ceea ce ar fi trebuit să fi făcut. Credinţa, zelul şi energia nu se dau pe faţă aşa cum ar trebui în lucrarea de slujire a Evangheliei. Eforturile multora sunt slabe şi fără viaţă. Este evident că nu s-a lucrat după lumina dată nouă de Dumnezeu cu privire la datoria şi privilegiile noastre. Oamenii au înlocuit planurile lui Dumnezeu cu planurile lor personale. Sunt însărcinată să spun că prosperitatea lucrării misionare medicale este după rânduiala lui Dumnezeu. Lucrarea aceasta trebuie să fie făcută; adevărul trebuie să fie dus la drumuri şi la garduri. Iar predicatorii şi membrii comunităţii ar trebui să se trezească şi să vadă; necesitatea de a conlucra în lucrarea aceasta.

28:13 Cu energie sârguincioasă şi neobosită, aceia care au simţit povara lucrării de ajutorare creştinească au mărturisit prin faptele lor că ei nu sunt mulţumiţi să fie numai nişte credincioşi teoretici. Ei au căutat să umble în lumină. Ei şi-au pus credinţa în practică. Ei au legat laolaltă credinţa cu faptele. Ei au făcut exact lucrarea aceea pe care Domnul le-a arătat că trebuie făcută, şi multe suflete au fost luminate, convinse şi ajutate.

28:14 Nepăsarea dată pe faţă de predicatorii noştri cu privire la reforma sanitară şi la lucrarea misionară medicală este surprinzătoare. Chiar şi aceia care nu mărturisesc că sunt creştini tratează subiectul acesta cu un mai mare respect de cum o fac unii din propriul nostru popor, şi aceştia ne-o iau înainte.

28:15 Pentru ce, pun eu întrebarea, unii din fraţii noştri predicatori sunt atât de în urmă în ceea ce priveşte proclamarea importanţei temei

28:16 cumpătării? Fraţilor, cuvântul ce ne este adresat este: "Prindeţi-vă de lucrarea reformei sanitare, mergeţi înainte". Dacă voi credeţi că lucrarea misionară medicală ia proporţii necuvenite, luaţi dintre bărbaţii care au activat în ramurile acestea şi puneţi-i alături de voi în câmpul vostru de activitate - doi aici şi doi dincolo. Primiţi-i pe aceşti misionari medicali cum L-aţi primit pe Hristos şi veţi vedea ce lucrare pot să facă. Nu-i veţi găsi ca pe nişte oameni piperniciţi în viaţa religioasă. Vedeţi dacă nu cumva în felul acesta puteţi aduce în comunităţile voastre o mare cantitate de curent vital ceresc. Vedeţi dacă unii nu vor primi educaţia de care au o aşa de mare nevoie şi apoi să dea mărturie: "Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har suntem mântuiţi). El ne-a înviat împreună, şi ne-a pus să şedem împreună în lucrurile cereşti, în Hristos Isus" (Efes. 2,4-6). Nevoia noastră cea mare este unirea, desăvârşita unire în lucrarea lui Dumnezeu.

28:17 Aceia care nu pot să vadă importanţa şi influenţa lucrării misionare medicale nu ar trebui să se considere autorizaţi să caute să controleze vreo parte a ei. Ei au nevoie de cunoştinţe sporite în toate ramurile reformei sanitare. Ei au nevoie să fie curăţiţi, sfinţiţi şi înnobilaţi. Ei au nevoie să fie modelaţi şi formaţi după chipul divin. Atunci ei vor vedea că lucrarea misionară medicală este o parte din lucrarea lui Dumnezeu. Motivul pentru care atât de mulţi membri nu înţeleg această ramură de lucrare este că ei nu-L urmează pe Conducătorul lor pas cu pas în lepădare şi jertfire de sine. Lucrarea misionară medicală este lucrarea lui Dumnezeu şi poartă semnătura Lui. Şi chiar dacă mijloacele nu trebuie să fie absorbite în această singură lucrare, aşa încât să împiedice sau să dăuneze lucrării care ar trebui să fie făcută în câmpurile noi, ea nu trebuie să fie considerată ca nefiind importantă.

28:18 Corpul slujitorilor Evangheliei este o organizaţie pentru

28:19 proclamarea adevărului la cei bolnavi şi la cei sănătoşi. Ea uneşte lucrarea misionară medicală cu slujitorii Cuvântului. Prin aceste unelte unite, se oferă prilejuri de transmitere a luminii şi de prezentare a Evangheliei tuturor categoriilor sociale. Dumnezeu doreşte ca predicatorii şi membrii comunităţii să aibă un interes comun şi activ în lucrarea misionară medicală.

28:20 A te ocupa de oameni acolo unde sunt, oricare le-ar fi poziţia şi starea socială, şi a-i ajuta pe orice cale cu putinţă - aceasta este lucrarea de predicare a Evangheliei. Aceia care sunt bolnavi la trup sunt aproape totdeauna bolnavi şi la minte. Şi când sufletul este bolnav, trupul este şi el afectat. Predicatorii ar trebui să-şi dea seama că o parte a lucrării lor este aceea de a sluji celor bolnavi şi suferinzi ori de câte ori se prezintă ocazia. Slujitorul Evangheliei trebuie să prezinte solia, care trebuie să fie primită dacă oamenii urmează să devină sfinţiţi şi pregătiţi pentru venirea Domnului. Lucrarea aceasta trebuie să cuprindă tot ce cuprindea lucrarea de slujire a lui Hristos.

28:21 Atunci, pentru ce slujitorii Evangheliei nu conlucrează din toată inima cu aceia care duc mai departe lucrarea misionară medicală? De ce nu studiază ei cu grijă viaţa lui Hristos, ca să ştie cum a lucrat El, şi apoi să-I urmeze exemplul? Vi se cuvine vouă, slujitori consacraţi ai lui Hristos, care aveţi pilda Lui în faţa voastră, să vă ţineţi deoparte şi să criticaţi chiar lucrarea pe care El a venit să o facă printre oameni? Lucrarea ce se aduce acum la îndeplinire în domeniul misionar medical ar fi trebuit să se facă cu ani de zile mai înainte, şi s-ar fi făcut dacă poporul lui Dumnezeu ar fi fost temeinic convertit la adevăr, dacă ar fi studiat Cuvântul cu inimă umilă, dacă L-ar fi respectat pe Dumnezeul universului şi ar fi studiat voia Lui în loc să caute să-şi placă lor înşişi. Dacă poporul nostru ar fi făcut lucrarea aceasta, multe persoane cu talente şi influenţă s-ar fi convertit şi ni s-ar fi alăturat în lucrarea de vestire a soliei apropiatei reveniri a lui Hristos.

28:22 Aceia care înţeleg fiziologia şi igiena vor vedea că, în lucrarea pastorală, aceasta va fi un mijloc prin care pot să-i lumineze pe alţii cu privire la buna şi inteligenta tratare a puterilor fizice, mintale şi morale. De aceea, cei care se pregătesc pentru lucrarea de slujitor al Evangheliei ar trebui să cerceteze cu sârguinţă organismul omenesc, pentru ca să ştie cum să îngrijească de corp, nu cu ajutorul medicamentelor, ci cu leacuri luate din însuşi laboratorul naturii. Domnul îi va binecuvânta pe aceia care fac orice efort pentru a se păstra sănătoşi şi care îi conduc pe alţii să considere ca sfântă sănătatea corpului şi a sufletului.

28:23 Ambasadorii lui Hristos, aceia cărora li s-a încredinţat Cuvântul cel Viu al lui Dumnezeu, pot fi de două ori mai folositori, dacă ştiu cum să-i ajute pe bolnavi. O cunoaştere practică a reformei sanitare îi va califica mai bine pe bărbaţi şi pe femei să vestească lumii solia harului şi a răsplătirii.

28:24 Slujitorii Evangheliei ar trebui să fie educatori care înţeleg şi apreciază nevoile omenirii. Ei ar trebui să-i încurajeze pe membrii comunităţii să obţină o cunoaştere practică a tuturor ramurilor de lucrare misionară, pentru ca să poată fi o binecuvântare pentru toate categoriile de oameni. Ei ar trebui să fie ageri pentru a descoperi pe aceia care preţuiesc cele cu privire la viaţa spirituală, care au tact şi îndemânare să caute suflete şi să se îngrijească de suflete ca unii care au să dea socoteală. Ei ar trebui să-i ajute pe aceştia să organizeze forţele de lucru ale comunităţii, aşa încât bărbaţi şi femei, cum şi tineri cu diferite temperamente, cu diferite ocupaţii şi din diferite poziţii, să pornească în lucrarea ce trebuie făcută, aducând talanţii daţi lor de Dumnezeu în cea mai solemnă lucrare de slujire a Domnului.

28:25 Ideile noastre de binefacere creştină trebuie să fie puse la lucru, dacă vrem ca ele să se dezvolte. Lucrarea practică va realiza mult mai mult decât predicile. Ideile predicatorilor noştri trebuie să fie lărgite şi, dintr-o zeloasă experienţă personală, ei ar trebui să rostească cuvinte care să trezească

28:26 energiile adormite ale poporului. Printr-o legătură zilnică cu Dumnezeu, ei ar trebui să obţină o pătrundere mai profundă în propria lor viaţă şi în viaţa altora, sporind astfel cercul influenţei lor. În felul acesta, ei vor fi conlucrători cu Hristos, capabili de a lumina pe alţii, deoarece ei înşişi sunt canale de lumină.

28:27 _______

28:28 Atunci când membrii bisericii sapă mai adânc şi fac ca temelia lor să fie sigură, prinzându-şi sufletul de Stânca Veşnică, atunci când ei învaţă să-L iubească pe Dumnezeu mai presus de orice, ei se vor deprinde să-i iubească pe semenii lor ca pe ei înşişi.

28:29 Puterea Domnului este proslăvită atunci când inima omului este delicată, simţitoare la durerea altuia şi miloasă faţă de suferinţa lui. Îngeri de la Dumnezeu sunt gata să conlucreze cu uneltele omeneşti în lucrarea de slujire a sufletelor. Atunci când Duhul Sfânt lucrează asupra inimilor şi minţilor, noi nu vom evita datoria şi răspunderea şi nu vom trece pe cealaltă parte, lăsând pradă mizeriei sufletul rănit şi neajutorat.

28:30 _______

28:31 Datorită valorii pe care Hristos o acordă celor răscumpăraţi cu sângele Său, El îi adoptă pe oameni ca fii ai Săi, face din ei obiectul grijii Sale duioase; şi pentru ca ei să aibă asigurate cele necesare pentru viaţa aceasta trecătoare, cum şi pentru cea spirituală, El îi încredinţează bisericii Sale, zicând: "Ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia dintre aceşti neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut."

28:32 Aceasta trebuie să fie lozinca noastră: "Ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri, unuia dintre aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut". Şi dacă ducem cu credincioşie aceasta în viaţa noastră zilnică, noi vom auzi binecuvântarea: "Bine rob bun şi credincios(...) intră în bucuria Stăpânului tău". Merită să rabzi ca un adevărat creştin încercările şi probele lui Dumnezeu?

28:33 În lucrarea de curăţire şi purificare a propriilor noastre suflete, dorinţa noastră puternică de a face sigură propria noastră chemare şi alegere ne va inspira cu o dorinţă arzătoare după aceia care duc lipsă. Aceeaşi energie şi aceeaşi gândire atentă pe care am adus-o noi cândva în problemele lumeşti va fi pusă acum în slujirea aceluia căruia noi îi datorăm totul. Noi vom proceda asemenea lui Hristos, folosind fiecare ocazie de a lucra pentru aceia care, lipsiţi de ajutor, vor pieri în stricăciunea lor. Noi trebuie să le întindem altora o mână de ajutor. Atunci, cu cântare, laudă şi mulţumire ne vom bucura cu Dumnezeu şi cu îngerii cereşti când vom vedea că suflete bolnave de păcat sunt înălţate şi ajutate, când vom vedea pe cel înşelat şi tulburat la minte îmbrăcat şi cu mintea întreagă, şezând la picioarele lui Isus, învăţând de la El. Atunci când facem lucrul acesta, primind de la Dumnezeu şi înapoindu-I ceea ce El cu încredere ne-a împrumutat pentru a folosi pentru slava Numelui Său, binecuvântarea Lui va odihni asupra noastră. Atunci faceţi ca sufletele sărmane, descurajate, bolnave de păcat să ştie că păzirea poruncilor Sale "este o mare răsplătire", şi prin propria noastră experienţă să arătăm altora că binecuvântarea şi slujirea sunt legate împreună.

28:34 _______

28:35 Cu toate că s-au cheltuit timp şi talent preţios pentru îngrijirea noastră personală şi pentru satisfacerea eului nostru, mâna Domnului este încă întinsă; şi dacă noi vom lucra astăzi în via Lui, răspândind în lumea întreagă invitaţia harului Său, El va accepta serviciul nostru. Câţi sunt aceia pentru care voi vreţi să lucraţi, pentru ca ei să ajungă la cerul de odihnă şi să aibă parte de cuvântul de laudă: "Bine rob bun şi credincios"? Pe cât de mulţi vreţi să-i ajutaţi să aibă parte de încoronarea cu slavă, onoare şi viaţă veşnică? Mântuitorul cheamă lucrători. Vreţi voi să vă înscrieţi ca voluntari?