Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.6

Mărturii pentru comunitate vol.6, 27


27:1 Lucrarea misionară medicală şi solia îngerului al treilea

27:2 De repetate ori am fost instruită că lucrarea misionară medicală urmează să aibă aceeaşi legătură cu lucrarea soliei îngerului al treilea, pe care braţul şi mâna le au cu corpul. Sub cârmuirea Capului divin, ele trebuie să lucreze în mod unit la pregătirea căii pentru venirea Domnului Hristos. Braţul cel drept al corpului adevărului trebuie să fie fără încetare activ, fără încetare la lucru, şi Dumnezeu îl va întări. Dar el nu trebuie să devină corpul. În acelaşi timp, corpul nu trebuie să spună braţului: "Nu am nevoie de tine". Corpul are nevoie de braţ pentru a face o lucrare activă, plină de forţă... şi unul, şi celălalt au lucrarea lor ce le-a fost rânduită, şi fiecare va suferi o mare pagubă dacă lucrează independent de celălalt.

27:3 Lucrarea de predicare a soliei îngerului al treilea nu a fost privită de unii aşa cum a dorit Dumnezeu. Ea a fost tratată ca o lucrare inferioară, în timp ce ar trebui să ocupe un loc important printre instrumentele omeneşti folosite la salvarea omului. Mintea oamenilor trebuie să fie îndreptată spre Scripturi, ca la mijlocul cel mai eficace pentru salvarea sufletelor, şi slujitorii Cuvântului să alcătuiască marea forţă educativă pentru a produce acest rezultat. Aceia care îi dispreţuiesc pe slujitorii Cuvântului şi încearcă să conducă lucrarea misionară medicală în mod independent, încercând să despartă braţul de corp, la ce rezultat vor ajunge. Vor izbândi ei? Am vedea mâini şi braţe zburând încoace şi încolo, cheltuind mijloacele fără îndrumarea capului. Lucrarea va deveni disproporţionată şi dezechilibrată. Ceea ce Dumnezeu a intenţionat să fie mână şi braţ ar lua locul întregului corp, iar lucrarea de predicare va fi desconsiderată sau ignorată.

27:4 Lucrul acesta va dezechilibra minţile şi va aduce confuzie şi multe părţi ale voii lui Dumnezeu vor fi părăsite, nelucrate.

27:5 Lucrarea misionară medicală ar trebui să fie o parte a lucrării fiecărei comunităţi din ţara noastră. Despărţită de biserică, ea va deveni curând un amestec straniu de atomi dezorganizaţi. Ea va consuma, dar nu va produce. În loc să lucreze ca mână de ajutor a lui Dumnezeu, pentru a duce mai departe adevărul Său, ea va submina şi va distruge viaţa şi puterea din biserică şi va slăbi solia. Condusă în mod independent, ea nu numai că va consuma talente şi mijloace necesare în alte ramuri, dar chiar şi în lucrarea de a-i ajuta pe cei lipsiţi, în mod separat de slujitorii Cuvântului, şi aceasta i-ar face pe oameni să-şi bată joc de adevărul biblic.

27:6 Corpul slujitorilor Evangheliei este necesar pentru a da permanenţă şi stabilitate lucrării misionare medicale; iar corpul slujitorilor Evangheliei are nevoie de lucrarea misionară medicală pentru a demonstra lucrarea practică a Evangheliei. Nici o parte a lucrării nu e completă fără cealaltă.

27:7 Solia apropiatei veniri a Mântuitorului trebuie să fie vestită în toate părţile lumii şi o solemnă demnitate ar trebui să o caracterizeze în toate ramurile. O mare vie trebuie să fie lucrată, şi gospodarul înţelept o va lucra astfel, încât fiecare parte să aducă roade. Dacă în lucrarea misionară medicală principiile vii ale adevărului sunt păstrate curate, neîntinate de nimic ce le-ar scădea strălucirea, Domnul va prezida asupra lucrării. Dacă aceia care poartă poverile grele vor rămâne credincioşi şi statornici cu privire la principiile adevărului, Domnul îi va sprijini şi îi va susţine.

27:8 Unirea care ar trebui să existe între lucrarea misionară medicală şi lucrarea de predicare este clar arătată în capitolul 58 din Isaia. Există înţelepciune şi binecuvântare pentru cei care se angajează într-o lucrare de felul celei prezentate aici. Capitolul acesta este explicit, şi în el este

27:9 suficientă lumină ca să lumineze pe oricine doreşte să facă voia lui Dumnezeu. El prezintă ocazii abundente de a sluji suferinţei omeneşti şi, în acelaşi timp, de a fi un instrument în mâinile lui Dumnezeu pentru a duce lumina adevărului înaintea unei lumi ce piere. Dacă lucrarea soliei îngerului al treilea este dusă pe căi drepte, lucrării de slujire a Evangheliei nu i se va da un loc inferior şi nici cei săraci şi bolnavi nu vor fi neglijaţi. În Cuvântul Său, Dumnezeu a unit cele două ramuri de lucrare şi nimeni nu ar trebui să le despartă.

27:10 Poate fi şi există primejdia de a pierde din vedere marile principii ale adevărului atunci când se face lucrarea care se cuvine să se facă pentru săraci, dar noi trebuie să ne gândim totdeauna că, în săvârşirea lucrării acesteia, nevoile spirituale ale sufletului trebuie ţinute la loc de frunte. În eforturile noastre de a alina nevoile vremelnice, noi suntem în primejdie de a separa de ultima solie a Evangheliei părţile ei cele mai de seamă şi cele mai urgente. Aşa cum a fost săvârşită în unele locuri, lucrarea misionară medicală a absorbit talente şi mijloace care aparţin altor ramuri ale lucrării şi au fost neglijate eforturile în ramuri ce sunt mai direct spirituale. Datorită ocaziilor mereu sporind pentru a veni în întâmpinarea nevoilor temporale ale tuturor claselor sociale, există primejdia ca lucrarea aceasta să eclipseze solia pe care Dumnezeu ne-a dat-o să o ducem în toate oraşele - proclamarea apropiatei veniri a lui Hristos, nevoia de a asculta de poruncile lui Dumnezeu şi de mărturia lui Isus. Solia aceasta constituie povara lucrării noastre. Ea trebuie să fie vestită cu o mare strigare şi trebuie să fie dusă în toată lumea. Atât în patrie, cât şi în ţările străine, prezentarea principiilor sănătăţii trebuie să fie unită cu ea, dar să nu fie independentă de ea şi nici să nu-i ia locul în vreun fel oarecare; şi nici nu ar trebui ca lucrarea aceasta să absoarbă atât de multă atenţie, încât să desconsidere alte ramuri. Domnul ne-a îndrumat să luăm în consideraţie lucrarea în toate ramurile ei, pentru ca să poată avea o creştere proporţională, simetrică şi bine cumpănită.

27:11 Adevărul pentru timpul de faţă îmbrăţişează întreaga Evanghelie. Bine prezentată, ea va lucra în om exact schimbările acelea care vor pune în evidenţă puterea harului lui Dumnezeu asupra inimii. El va face o lucrare deplină şi va dezvolta un om deplin. De aceea, să nu se tragă o linie de despărţire între adevărata lucrare misionară medicală şi lucrarea slujitorilor Evangheliei. Acestea două să-şi dea mâna la prezentarea invitaţiei: "Veniţi, căci iată că toate sunt gata". Ele să fie legate într-o unire inseparabilă , aşa după cum braţul este legat de corp.

27:12 LUCRĂTORI MISIONARI MEDICALI

27:13 Domnul are nevoie de tot felul de lucrători capabili. "El a dat pe unii apostoli; pe alţii prooroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea templului lui Hristos, până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos" (Efes. 4,11-13).

27:14 Fiecare copil al lui Dumnezeu ar trebui să aibă o judecată sfinţită pentru a considera lucrarea ca pe un tot cum şi legătura fiecărei părţi cu oricare alta, aşa ca nici una să nu lipsească. Câmpul este mare şi este o mare lucrare de reformă de făcut, nu într-o ramură sau două, ci în toate ramurile. Lucrarea misionară medicală este o parte a acestei lucrări de reformă, dar niciodată nu ar trebui să devină mijlocul de a-i separa pe slujitorii Evangheliei de câmpul lor de lucru. Educaţia elevilor în domeniul lucrării misionare medicale nu este completă dacă nu sunt instruiţi să lucreze în legătură cu biserica şi slujitorii Evangheliei, iar eficacitatea acelora care se pregătesc pentru lucrarea de slujitor al Evangheliei ar fi foarte mult sporită, dacă ar deveni pricepuţi cu privire la marele şi importantul subiect al sănătăţii. E necesară influenţa Duhului Sfânt pentru ca lucrarea să poată fi bine echilibrată şi pentru ca ea să poată înainta solid în orice direcţie.

27:15 "STRÂNGEŢI RÂNDURILE"

27:16 Lucrarea Domnului este una singură şi poporul Său trebuie să fie unul singur. El n-a dat îndrumarea ca vreo ramură a soliei să fie adusă la îndeplinire în mod independent sau să absoarbă totul. În toate lucrările Sale, El a unit lucrarea misionară medicală cu lucrarea de predicare a cuvântului. El a trimis pe cei doisprezece apostoli şi după aceea pe cei şaptezeci, ca să predice oamenilor Evanghelia, şi le-a dat putere să-i vindece pe bolnavi şi să scoată afară demoni în Numele Lui. Aşa ar trebui să facă astăzi lucrarea solii Domnului. Astăzi ni se prezintă solia: "Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi. După aceste vorbe, a suflat peste ei şi le-a zis: 'Luaţi Duh Sfânt!'" (Ioan 20,21-22).

27:17 Satana va inventa orice plan cu putinţă pentru a-i separa pe aceia pe care Dumnezeu caută să-i facă una. Dar noi nu trebuie să fim mânaţi pe căi greşite prin uneltirile lui. Dacă lucrarea misionară medicală este săvârşită ca o parte a Evangheliei, oameni din lume vor vedea lucrarea bună ce se săvârşeşte; ei vor fi convinşi de sinceritatea ei şi o vor sprijini.

27:18 Noi ne apropiem de sfârşitul istoriei acestui pământ şi Dumnezeu îi invită pe toţi să înalţe stindardul care poartă inscripţia: "Aici sunt aceia care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus". El invită pe poporul Său să lucreze în perfectă armonie. El îi invită pe cei angajaţi în lucrarea noastră medicală să se unească cu slujitorii Evangheliei; El îi invită pe slujitorii Evangheliei să conlucreze cu lucrătorii misionari medicali, iar biserica să ia asupră-şi lucrarea ce i-a fost încredinţată, ţinând sus stindardul adevăratei reforme în câmpul lor, lăsând pe lucrătorii formaţi şi cu experienţă să înainteze în câmpuri noi. Nici un cuvânt care ar descuraja pe cineva nu trebuie să fie rostit, deoarece aceasta întristează inima lui Hristos şi face o foarte mare plăcere adversarului. Toţi

27:19 au nevoie să fie botezaţi cu Duhul Sfânt; toţi trebuie să se reţină de la observaţii mustrătoare şi dezonorante, şi să se apropie de Hristos pentru a putea aprecia greaua răspundere pe care o poartă cei care sunt împreună lucrători cu El. "Strângeţi rândurile; strângeţi rândurile", sunt cuvintele dumnezeiescului nostru Învăţător. Unirea este putere; dezbinarea este slăbiciune şi înfrângere.

27:20 _______

27:21 În lucrarea noastră pentru cei săraci şi nenorociţi, noi vom avea nevoie să ne păzim, ca nu cumva să ne asumăm răspunderi pe care nu vom fi în stare să le purtăm. Înainte de a adopta planuri şi metode care cer o mare cheltuială de mijloace, noi trebuie să luăm seama dacă ele poartă semnătura divină. Dumnezeu nu aprobă dezvoltarea unei ramuri a lucrării fără a ţine seama de celelalte ramuri. El intenţionează ca lucrarea misionară medicală să pregătească drumul pentru prezentarea adevărului prezent - proclamarea soliei îngerului al treilea. Dacă scopul acesta este realizat, solia nu va fi nici eclipsată şi nici înaintarea ei împiedicată.

27:22 _______

27:23 Dumnezeu nu cere instituţii numeroase, clădiri mari sau o desfăşurare ostentativă, ci o acţiune armonioasă a unui popor aparte, un popor ales de Dumnezeu şi scump. Fiecare om urmează să stea în locul şi în partea sa, gândind, vorbind şi acţionând în armonie cu Duhul lui Dumnezeu. Atunci, şi numai atunci, lucrarea va fi un tot întreg şi simetric.

27:24 Neglijenţa din partea bisericii şi a slujitorilor Evangheliei

27:25 În invitaţia la cina Evangheliei, Domnul Isus a arătat lucrarea ce urma să fie făcută - lucrarea pe care fiecare comunitate, din oricare localitate de la miazănoapte şi miazăzi, de la răsărit şi de la apus, trebuie să o facă.

27:26 Comunităţile au nevoie să aibă ochii unşi cu alifia cerească pentru ochi, ca să poată vedea multele ocazii din jurul lor pentru a-I sluji lui Dumnezeu. De repetate ori, Domnul a chemat poporul Său să meargă la drumuri şi la garduri şi să-i convingă pe oameni să intre, pentru a-I fi casa plină; dar chiar şi în umbra propriilor noastre porţi sunt familii faţă de care noi nu am arătat destul interes pentru a-i face să înţeleagă că pe noi ne preocupă persoana lor. Lucrarea aceasta, care este cea mai aproape de noi, e ceea ce Domnul cere de la biserică să întreprindă. Noi nu trebuie să stăm şi să zicem: "Cine este aproapele meu?" Noi trebuie să ne reamintim că aproapele nostru este acela care are cel mai mult nevoie de simpatia şi ajutorul nostru, aproapele nostru este fiecare suflet care este rănit şi zdrobit de adversar. Aproapele nostru este oricine este proprietatea lui Dumnezeu. În Hristos, deosebirile făcute de către iudei, cu privire la cine era aproapele lor, sunt date la o parte. Nu există despărţiri teritoriale, nu există distincţii artificiale, nici caste, nici aristocraţie.

27:27 OCAZII TRECUTE CU VEDEREA

27:28 Spiritul samariteanului milos n-a fost reprezentat în mare măsură în comunităţile noastre. Mulţi care aveau nevoie să fie ajutaţi au fost trecuţi cu vederea, după cum preotul şi levitul au trecut cu vederea pe străinul rănit şi zdrobit, care fusese lăsat să moară pe marginea drumului. Chiar şi aceia care aveau nevoie de puterea divinului Vindecător, pentru a le vindeca rănile, fuseseră lăsaţi

27:29 neîngrijiţi şi neluaţi în seamă. Mulţi au lucrat ca şi cum era îndeajuns să ştie că Satana şi-a aşezat cursele pentru prinderea unui suflet, că ei se puteau duce acasă fără să se îngrijească de oaia pierdută. Este clar că aceia care manifestă un asemenea spirit nu sunt părtaşi naturii dumnezeieşti, ci însuşirilor vrăjmaşului lui Hristos.

27:30 Cineva trebuie să îndeplinească însărcinarea dată de Hristos, cineva trebuie să aducă la îndeplinire lucrarea pe care El a început-o pe pământ; iar bisericii i s-a dat privilegiul acesta. Pentru scopul acesta a fost ea organizată. Atunci, pentru ce nu au acceptat membrii bisericii răspunderea aceasta? Sunt unii care au văzut această mare neglijenţă; ei au văzut nevoile multora care suferă şi duc lipsă; ei au recunoscut în aceste sărmane suflete pe aceia pentru care Hristos şi-a dat viaţa; inima lor a fost mişcată de milă, şi fiecare energie a lor a fost trezită la acţiune. Ei au pornit la lucrarea de organizare a acelora care erau gata să conlucreze cu ei la ducerea adevărului Evangheliei înaintea multora care acum trăiesc în viciu şi nelegiuire, ca ei să poată fi salvaţi dintr-o viaţă de risipă şi păcat. Aceia care au fost angajaţi în această lucrare creştină de ajutorare au făcut ceea ce Dumnezeu a dorit să se facă şi El a primit ostenelile lor. Ceea ce s-a făcut în privinţa aceasta este o lucrare cu care fiecare adventist de ziua a şaptea ar trebui să simpatizeze din toată inima, să o aprobe şi să se apuce de ea cu râvnă. Neglijând lucrarea aceasta, care se află în graniţele propriului lor câmp de lucru, refuzând a purta poverile acestea, biserica suferă o mare pierdere. Dacă biserica ar fi pornit să facă lucrarea aceasta aşa cum ar fi trebuit, ei ar fi fost mijlocul de salvare pentru multe suflete.

27:31 Din cauza neglijenţei lor, Domnul a privit cu neplăcere asupra bisericii. Mulţi au dat pe faţă plăcerea după o viaţă comodă şi lăsarea în voia plăcerilor lor egoiste. Unii care au avut privilegiul de a cunoaşte adevărul biblic nu l-au adus în sanctuarul lăuntric

27:32 al sufletului. Dumnezeu îi socoteşte pe toţi aceştia răspunzători pentru talanţii pe care ei nu i-au înapoiat în servicii cinstite şi credincioase, în a face orice efort cu putinţă pentru a-i căuta şi salva pe cei ce erau pierduţi. Aceşti slujitori leneşi sunt reprezentaţi ca venind la ospăţul nunţii, fără haina neprihănirii lui Hristos. Ei au acceptat adevărul, dar nu îl practică. După propria mărturisire, ei sunt circumcişi, dar în realitate ei sunt necircumcişi.

27:33 De ce nu ne entuziasmăm cu Spiritul lui Hristos? Pentru ce suntem noi atât de puţin mişcaţi de strigătele jalnice ale unei lumi suferinde? Apreciem noi înaltul nostru privilegiu de a adăuga o stea la coroana lui Hristos - un suflet liberat din lanţurile cu care l-a legat Satana, un suflet salvat pentru Împărăţia lui Dumnezeu? Biserica trebuie să-şi dea seama de obligaţia ei de a duce Evanghelia adevărului prezent la orice făptură. Vă îndemn să citiţi capitolele trei şi patru din Zaharia. Dacă capitolele acestea sunt înţelese, dacă sunt primite, se va face o lucrare pentru aceia care flămânzesc şi însetează după neprihănire, o lucrare care pentru biserică înseamnă: "Mergeţi înainte şi în sus".