Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.6

Mărturii pentru comunitate vol.6 25:64


25:64 Ce mizerie există chiar în inima aşa-numitelor noastre ţări creştine! Gândiţi-vă la starea săracilor din marile oraşe. În oraşele acestea sunt mulţimi de fiinţe omeneşti care nu primesc îngrijire şi consideraţie nici cât se dă dobitoacelor. Sunt mii de copii nenorociţi, zdrenţăroşi şi aproape morţi de foame, pe al căror chip este însemnat viciul şi stricăciunea. Familii sunt îngrămădite în încăperi mizerabile, dintre care multe pivniţe întunecoase, pline de umezeală şi murdărie. Copiii se nasc în aceste locuri îngrozitoare. Copiii şi tinerii nu au înaintea ochilor lor nimic atrăgător, nimic din frumuseţea lucrurilor naturale pe care Dumnezeu le-a făcut pentru ca să ne încânte. Copiii aceştia sunt lăsaţi să crească modelaţi şi fasonaţi în caracterul lor de către nişte precepte de nimic, prin stricăciunea şi exemplul nelegiuit din jurul lor. Ei aud Numele lui Dumnezeu numai când este profanat. Cuvinte murdare, duhoarea alcoolului şi a tutunului, degradarea morală de tot felul întâmpină privirea şi perverteşte simţurile. Iar din locaşurile acestea ale ruinei se înalţă ţipete sfâşietoare de inimă după hrană şi îmbrăcăminte de la mulţi care nu ştiu nimic cu privire la rugăciune.