Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.6

Mărturii pentru comunitate vol.6 25:59


25:59 De acolo, ei vor afla ce fel de educaţie s-a dat familiilor lui Israel. În timp ce poporul ales al lui Dumnezeu trebuia să stea distinct şi sfânt, separat de naţiunile care nu-L cunoşteau, ei trebuia să-l trateze cu bunătate pe străin. Acesta nu trebuia să fie privit cu dispreţ, pentru că nu era din Israel. israeliţii trebuia să-i iubească pe străini, pentru că Hristos a murit ca să-i mântuiască, atât pe ei, cât şi pe cei din Israel. La sărbătorile lor de mulţumire, când povesteau din nou îndurările lui Dumnezeu, străinul trebuia să fie binevenit. La vremea strângerii roadelor, ei urmau să lase pe câmp o parte pentru străin şi pentru cel sărac. În acelaşi fel, străinii urmau să se împărtăşească şi de binecuvântările spirituale ale lui Dumnezeu. Domnul Dumnezeul lui Israel poruncea ca ei să fie primiţi, dacă alegeau societatea acelora care-L cunoşteau şi Îl recunoşteau. În felul acesta, ei urmau să cunoască Legea lui Dumnezeu şi să-L proslăvească prin ascultare.