Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.6

Mărturii pentru comunitate vol.6 23:8


23:8 În felul acesta, în persoana lui Daniel, Dumnezeu a aşezat o lumină la tronul celei mai mari împărăţii a lumii, pentru ca toţi aceia care doreau să poată învăţa despre Dumnezeul Cel viu şi adevărat. La curtea Babilonului erau adunaţi reprezentanţi ai tuturor ţărilor, bărbaţi cu cele mai alese talente, oameni înzestraţi cu cele mai bogate daruri naturale şi posedând cea mai înaltă cultură pe care o putea oferi lumea aceasta; totuşi, în mijlocul tuturor acestora, captivii evrei erau fără egal. În tărie şi frumuseţe fizică, în putere intelectuală şi realizări literare, cum şi în puterea spirituală de pătrundere, ei erau fără rival. "În toate lucrurile care cereau înţelepciune şi pricepere şi despre care îi întreba împăratul, îi găsea de zece ori mai destoinici decât toţi vrăjitorii şi cititorii în stele, care erau în toată împărăţia lui" (Dan. 1,20). În timp ce era credincios în toate obligaţiile sale de la curtea împăratului, Daniel păstra atât de credincios loialitatea lui faţă de Dumnezeu, încât Dumnezeu putea să-l onoreze ca sol al Său pe lângă monarhul babilonian. Prin el au fost făcute cunoscut tainele viitorului, şi Nebucadneţar însuşi a fost constrâns să recunoască că Dumnezeul lui Daniel era "Dumnezeul dumnezeilor şi Domnul împăraţilor, şi Descoperitorul tainelor" (Dan. 2,47).