Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.6

Mărturii pentru comunitate vol.6 2:26


2:26 Desigur, în toată perioada aceasta de doisprezece ani, zeci şi sute de comunicări, cuprinzând avertismente, sfaturi şi încurajări, au fost scrise de serva Domnului şi trimise în câmp sub formă de scrisori şi articole multiplicate în revistele denominaţiunii. În timp ce multe din acestea se ocupau cu subiecte prezentate deja, dar mai puţin dezvoltate, în primele Mărturii (Testimonies), unele aspecte noi ale sfatului astfel primit şi dat în acelaşi timp au fost prezentate, iar vechile sfaturi au fost aduse din nou în atenţie. Acestea se găsesc în secţiuni generale, ca de exemplu "Avertizări şi Sfaturi" şi "Chemarea la slujire". Printre articolele importante cuprinse în aceste secţiuni sunt unele care se ocupă, de exemplu, cu "Păzirea Sabatului", "O reînviorare a reformei sanitare" şi "Despovărarea Şcolilor noastre". Adăugarea acestui nou volum la seria mereu crescândă a Mărturiilor (Testimonies) pentru comunitate i-a impresionat profund pe adventiştii de ziua a şaptea, cu modul direct în care Dumnezeu a continuat să călăuzească şi să conducă pe poporul său.