8:22 În timp ce stăteam lângă patul soţului meu muribund, am ştiut că, dacă alţii ar fi purtat şi ei partea lor de poveri, el ar mai fi trăit. Am mijlocit apoi până la agonia sufletului ca cei prezenţi să nu mai întristeze pe Duhul lui Dumnezeu prin împietrirea inimii lor. Câteva zile mai târziu, mă aflam eu însumi faţă în faţă cu moartea. Apoi am avut cele mai clare descoperiri de la Dumnezeu cu privire la mine şi la biserică. În marea mea slăbiciune, îţi aduc mărturia mea, fără să ştiu dacă aceasta nu va fi ultima mea ocazie. Ai uitat oare acea ocazie solemnă? Eu n-o pot uita, căci mi se părea că mă aflu în faţa scaunului de judecată al Domnului Hristos. Starea ta de rătăcire, împietrirea inimii tale, lipsa ta de armonie a iubirii şi spiritualităţii, depărtarea ta de simplitatea şi curăţia pe care Dumnezeu a vrut ca să le păstrezi - le cunosc, le simt. Căutarea de greşeli, condamnarea, invidia, cearta pentru locurile de frunte erau printre voi. Am văzut aceasta şi unde aveau să ducă. Mi-e teamă că efortul acesta mă va costa viaţa, dar interesul pe care îl am pentru tine mă face să vorbesc. Dumnezeu ţi-a vorbit în ziua aceea. A făcut oare aceasta o impresie durabilă asupra ta?