Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.5

Mărturii pentru comunitate vol.5 76:64


76:64 Unirea divinului cu natura umană, manifestată în Domnul Hristos, există de asemenea în Biblie. Adevărurile descoperite sunt toate ‘‘insuflate de Dumnezeu”; şi cu toate acestea, ele sunt exprimate în cuvintele oamenilor şi sunt adaptate nevoilor neamului omenesc. Astfel, se poate spune despre Cartea lui Dumnezeu, aşa cum era în Hristos, căci ‘‘Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr”. Şi faptul acesta, departe de a fi un argument împotriva Bibliei, va întări credinţa în ea ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu. Cei care se pronunţă în legătură cu inspiraţia Scripturilor, acceptând unele părţi ale ei ca fiind inspirate, în timp ce resping alte părţi ale ei ca fiind omeneşti, deci neinspirate, trec cu vederea faptul că Domnul Hristos, divinul, S-a făcut părtaş naturii noastre omeneşti, să poată veni în legătură cu omenirea. În lucrarea lui Dumnezeu de răscumpărare a omului, divinul şi umanul sunt combinate.