Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.5

Mărturii pentru comunitate vol.5 76:45


76:45 ce vor întuneca înţelegerea şi vor descuraja sufletul. Suntem într-o lume a păcatului şi a corupţiei, înconjuraţi de influenţe ce tind să ademenească sau să înmoaie inima urmaşilor Domnului Hristos. Mântuitorul a spus: ‘‘Şi din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci.” Mulţi îşi fixează ochii asupra nelegiuirii teribile ce există în jurul lor, a apostaziei şi slăbiciunii din toate părţile şi vorbesc despre aceste lucruri până când inimile lor sunt pline de tristeţe şi îndoială. Ei ţin în modul cel mai înalt înaintea minţii lucrarea meşteşugită a arhiînşelătorului şi se ocupă de laturile descurajatoare ale experienţei lor, în vreme ce se pare că se pierde din vedere puterea Tatălui ceresc în iubirea Lui fără egal. Toate acestea sunt aşa cum le doreşte Satana. Este o greşeală să te gândeşti la vrăjmaşul neprihănirii că este îmbrăcat cu o mare putere, în timp ce te ocupi prea puţin de iubirea lui Dumnezeu şi de puterea Sa. Noi trebuie să vorbim despre atotputernicia Domnului Hristos. Suntem în totul lipsiţi de putere pentru a putea scăpa din prinsoarea lui Satana; dar Dumnezeu a stabilit o cale de scăpare. Fiul Celui Prea Înalt are putere să lupte pentru noi, ca ‘‘noi…, prin Acela care ne-a iubit”, să putem fi ‘‘mai mult decât biruitori”.