Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.5

Mărturii pentru comunitate vol.5 73:21


73:21 Pentru că nu pot să sondeze tainele lui, cei sceptici şi cei necredincioşi resping Cuvântul lui Dumnezeu; şi nu toţi aceia care mărturisesc a crede Biblia sunt scutiţi de ispite în acest punct. Apostolul spune: ‘‘Luaţi seama dar, fraţilor, ca nici unul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu.” Mintea care a fost educată să critice, să se îndoiască şi să cenzureze, pentru că nu poate să cerceteze, să pătrundă în planurile lui Dumnezeu, trebuie să se ferească, astfel ‘‘ca nimeni dintre voi să n-aibă o inimă rea”. Este drept să se studieze în mod amănunţit învăţăturile Bibliei şi să se cerceteze ‘‘lucrurile lui Dumnezeu în măsura în care ele sunt descoperite în Scripturi. În timp ce ‘‘lucrurile ascunse sunt ale Domnului”, ‘‘acele lucruri descoperite sunt ale noastre şi ale copiilor noştri”. Dar este lucrarea lui Satana să pervertească puterea de investigare a minţii. O anumită mândrie este amestecată cu consideraţia pentru adevărul biblic, aşa că oamenii se simt înfrânţi şi nerăbdători dacă nu pot explica fiecare parte a Bibliei, spre satisfacerea lor. Este prea umilitor pentru ei să recunoască faptul că nu înţeleg cuvintele inspirate. Ei nu sunt binevoitori să aştepte cu răbdare până când Dumnezeu va considera că este potrivit să le descopere adevărul. Ei simt că înţelepciunea lor omenească, neajutorată,este insuficientă să-i facă în stare să înţeleagă Scripturile; şi, nereuşind să facă lucrul acesta, ei neagă, în mod categoric, autoritatea ei. Este adevărat că multe teorii şi doctrine populare, care se consideră a fi învăţături ale Bibliei, n-au nici o bază în Scripturi şi, într-adevăr, sunt contrare întregului conţinut al