71:16 ‘‘Cei care sunt mustraţi de Duhul lui Dumnezeu n-ar trebui să se ridice împotriva umilului instrument. Este Dumnezeu, şi nu un muritor supus greşelii, Acela care a vorbit pentru a-i salva de la ruină.” (3T, 257-1873). Firii omeneşti nu-i place să fie mustrată, să primească mustrarea şi nici nu este posibil pentru inima omului, neluminată de Duhul lui Dumnezeu, să-şi dea seama de necesitatea de a mustra sau de a binecuvânta. Când omul se supune ispitei şi se complace în păcat, mintea lui devine întunecată. Simţul moral este pervertit. Avertizările conştiinţei sunt desconsiderate şi vocea ei se aude din ce în ce mai slab. Treptat, el pierde puterea de a face deosebire între bine şi rău, până când nu mai are nici un simţământ al adevăratei lui stări înaintea lui Dumnezeu. El poate să păzească forma religiei şi în mod zelos să păstreze taina ei, în timp ce este lipsit de spiritul ei. Starea sa este aceea descrisă de Martorul credincios: ‘‘Pentru că zici: 'Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic'; şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol”. Când Duhul lui Dumnezeu, prin solia de mustrare, declară că aceasta este condiţia sa, el nu poate vedea că solia este adevărată. El trebuie să respingă avertizarea din cauza aceasta? NU! Dumnezeu a dat suficiente dovezi, ca toţi cei care doresc să facă astfel să poată să-şi înţeleagă singuri problema în legătură cu caracterul Mărturiilor; şi, recunoscându-le ca fiind de la Dumnezeu, este de datoria lor să accepte mustrarea, chiar dacă nu văd starea păcătoasă a umblării lor. Dacă îşi dau seama pe deplin de starea lor, atunci de ce să mai fie nevoie de mustrare? Dar pentru că nu o cunosc, Dumnezeu, în mila Sa, o aşează înaintea lor, astfel încât să se poată pocăi şi să facă o reformă în viaţa lor, mai înainte de a fi prea târziu. ‘‘Cei care dispreţuiesc avertizările vor fi lăsaţi în întuneric pentru a se înşela singuri. Dar cei care i-au dat ascultare şi, în mod zelos, au început să se despartă de păcatele lor, pentru a avea parte de harul de care au nevoie, vor deschide porţile inimilor lor, astfel încât scumpul lor Mântuitor să intre şi să locuiască cu ei” (3T, p.257-1873) ‘‘Cei care sunt cel mai strâns legaţi de Dumnezeu sunt