67:12 Într-o viziune ce mi-a fost dată la 12 iunie 1868, mi-a fost arătat ceea ce îndreptăţeşte pe deplin atitudinea mea de publicare a mărturiilor personale. ‘‘Când Domnul scoate în evidenţă cazuri individuale şi numeşte greşelile lor, alţii, care n-au fost arătaţi în viziune, în mod frecvent consideră că ei sunt drepţi sau aproape drepţi. Dacă unul este mustrat pentru un rău deosebit, fraţii şi surorile ar trebuie să se examineze cu atenţie, spre a vedea unde au căzut şi în ce anume se fac şi ei vinovaţi de acelaşi păcat. Ei trebuie să aibă spiritul unei unite mărturisiri. Dacă alţii simt că sunt drepţi, aceasta nu-i face să fie astfel. Dumnezeu priveşte la inimă. El pune la probă, testează sufletele în acest fel. În mustrarea relelor unora, El intenţionează să corecteze pe mulţi. Dar, dacă ei dau greş în a primi mustrarea, ca nefiind pentru ei, şi se mângâie singuri că Dumnezeu a trecut peste greşelile lor numai pentru că nu i-a scos în mod personal în evidenţă, ei se înşeală singuri şi vor fi lăsaţi afară în întuneric, în propriile lor căi, spre a urma închipuirea inimilor lor.