65:1 Prezenţa lui Dumnezeu, o realitate
65:2 Scumpe frate Q.: Sunt bucuroasă că astăzi eşti în___. Dacă foloseşti bine încrederea de care te bucuri, atunci vei fi omul potrivit la locul potrivit. Păstrează eul în afara preocupărilor tale; el să nu ajungă să mărginească lucrarea, deşi aceasta va fi natural. Umblă umil cu Dumnezeu. Să lucrăm pentru Domnul cu o energie dezinteresată, păstrând înaintea noastră un sentiment al prezenţei constante a lui Dumnezeu. Să ne gândim la Moise, câtă rezistenţă şi câtă răbdare au caracterizat viaţa lui. Pavel, în Epistola sa către Evrei, spune: ‘‘Pentru că a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut”. Caracterul pe care Pavel îl atribuie astfel lui Moise nu înseamnă numai o rezistenţă pasivă împotriva răului, ci o perseverenţă în ceea ce este drept. El a păstrat totdeauna pe Domnul înaintea sa şi Domnul a fost totdeauna la dreapta sa, ca să-l ajute.
65:3 Moise a avut un sentiment profund al prezenţei personale a lui Dumnezeu. El nu numai că a privit de-a lungul veacurilor la Domnul Hristos, ca Acesta să Se manifeste în trup, dar L-a văzut pe Hristos în mod special însoţindu-i pe copiii lui Israel în toate călătoriile lor. Pentru el, Dumnezeu era ceva real, era totdeauna prezent în gândurile sale. Când era înţeles greşit, când era chemat să facă faţă primejdiei şi să poarte ocara de dragul lui Hristos, el a îndurat fără să se răzbune. Moise a crezut în Dumnezeu ca unul de care el avea nevoie şi care urma să-l ajute. Pentru el, Dumnezeu era un ajutor prezent.
65:4 O mare parte din credinţa pe care o vedem este numai o credinţă cu numele; credinţa reală, plină de încredere şi perseverenţă, este rară. Moise ştia, din proprie experienţă, că făgăduinţele lui Dumnezeu vor fi o răsplată a acelora care Îl caută în mod stăruitor. El a avut respect faţă de recompensa de răsplătire. Aici avem un alt punct cu privire la credinţa pe care dorim s-o studiem; Dumnezeu va răsplăti pe omul credinţei şi al ascultării. Dacă această credinţă este adusă în experienţa vieţii, ea va face pe oricine se teme şi-L iubeşte pe Dumnezeu să îndure încercările. Moise a fost plin de încredere în Dumnezeu pentru că a avut credinţa necesară.
65:5 El a avut nevoie de ajutor şi s-a rugat pentru aceasta, s-a prins de el prin credinţă şi a ţesut în experienţa lui credinţa că Dumnezeu îi poartă de grijă. El a crezut că Dumnezeu îi conduce viaţa în mod deosebit. El L-a văzut şi L-a recunoscut pe Dumnezeu în fiecare detaliu al vieţii sale şi a simţit că se află sub ochii Celui Atotvăzător, Aceluia care cântăreşte motivele, Aceluia care încearcă inima. El a privit la Dumnezeu şi s-a încrezut în El pentru tăria de a-l purta şi păstra necorupt prin orice formă a ispitei. El ştia că i s-a dat o lucrare specială de făcut şi dorea să facă tot posibilul ca lucrarea aceea să fie un succes total. Dar el ştia că nu putea face lucrul acesta fără ajutor divin, pentru că avea de-a face cu un popor încăpăţânat. Prezenţa lui Dumnezeu era suficientă să-l facă să treacă cu bine prin situaţiile cele mai dificile în care putea fi pus un om.
65:6 Moise nu numai că se gândea la Dumnezeu; el L-a şi văzut. Dumnezeu era pentru el o viziune continuă. El n-a pierdut niciodată din vedere faţa Lui. L-a văzut pe Isus ca Mântuitor al său şi a crezut că meritele Mântuitorului îi vor fi atribuite şi lui. Pentru Moise, această credinţă nu era un fel de ghicire; ea era o realitate. De acest fel de credinţă avem noi nevoie, credinţă care să treacă testul cu bine. O, cât de adesea cădem în faţa ispitei, şi aceasta pentru că nu avem ochii aţintiţi la Isus! Credinţa noastră nu este constantă pentru că, datorită cedării în faţa comodităţii, păcătuim şi apoi nu mai putem suporta să-L ‘‘vedem pe Cel care este nevăzut” (Evrei 11,27).
65:7 Fratele meu, fă din Domnul Hristos tovarăşul tău zilnic, în fiecare oră, şi nu te vei plânge că nu ai credinţă. Contemplă pe Isus. Priveşte caracterul Său. Vorbeşte cu El. Cu cât vei înălţa mai puţin eul, cu atât mai mult vei vedea în Isus pe Cel înălţat. Dumnezeu are pentru tine o lucrare de făcut. Păstrează totdeauna pe Domnul înaintea ta. Frate şi soră Q, mergeţi mai sus şi tot mai sus, pentru a vedea mai clar caracterul Domnului Hristos. Când Moise s-a rugat: ‘‘Arată-mi slava Ta” , Domnul nu l-a mustrat, ci a răspuns rugăciunii lui. Dumnezeu a declarat slujitorului Său: ‘‘Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumuseţea Mea şi voi chema
65:8 Numele Domnului înaintea ta”. Noi ne păstrăm departe de Dumnezeu şi de aceea nu vedem descoperirea puterii Sale.
65:9 Prezenţa Domnului Hristos în sala de clasă
65:10 Fratele meu, sora mea, Domnul să vă dea la amândoi înţelepciune, ca să puteţi şti cum să vă folosiţi mintea. Domnul să vă înveţe ce lucruri mari poate El să facă dacă veţi crede. Aduceţi pe Isus cu voi, ca tovarăş al vostru, în sala de clasă. Păstraţi-L înaintea voastră atunci când vorbiţi, pentru ca bunătatea să pornească de pe buzele voastre. Nu permiteţi nimănui să vă modeleze această problemă. Permiteţi-le copiilor care se află sub grija voastră să aibă individualitate, tot la fel ca şi voi. Încercaţi totdeauna să-i călăuziţi, dar niciodată să-i conduceţi.
65:11 Am văzut unele lucruri aici, în Elveţia, care cred că merită să fie imitate. Profesorii din şcoli ies adesea în natură cu elevii lor şi, în timp ce aceştia se joacă, ei îi învaţă cum să se recreeze şi sunt gata să intervină pentru a putea corecta orice comportare dezordonată sau orice lucru rău. Uneori, îşi iau elevii afară, în natură, şi merg împreună cu ei mult timp pe jos. Îmi place lucrul acesta; cred că, făcând astfel, există mai puţine ocazii pentru copii să cadă în ispită. Profesorii par să se implice în distracţiile copiilor şi să facă ordine în ele. În nici un caz nu pot să fiu de acord cu ideea că elevii trebuie să simtă că sunt priviţi continuu cu neîncredere şi nu se pot purta ca nişte copii. Dar este bine ca profesorii să se prindă în jocurile copiilor, să fie una cu ei şi să le arate că doresc ca ei să fie fericiţi; aceasta le va da copiilor încredere. Ei trebuie să fie controlaţi cu iubire, dar nu urmărindu-i în timpul meselor şi al distracţiilor lor cu o severitate aspră şi rigidă.
65:12 Daţi-mi voie să spun că aceia care n-au fost ei înşişi niciodată copii nu sunt, de obicei, cei mai indicaţi să călăuzească în mod înţelept mintea diferită a copiilor şi tinerilor. Ei sunt în stare să facă o lege, de la care nu se poate face apel. Profesorii nu trebuie să uite că şi ei au fost odată copii.
65:13 Trebuie să-şi adapteze lecţiile la mintea lor, situându-se astfel într-o relaţie de simpatie cu ei; apoi copiii pot fi instruiţi şi vor putea să le fie de folos atât prin cuvânt, cât şi prin exemplu.
65:14 Fie ca Duhul lui Isus să vină şi să vă modeleze inimile, să vă formeze caracterele pentru a vă înălţa şi înnobila sufletele. Domnul Hristos le-a spus ucenicilor Săi: ‘‘Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu, şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor” (Mat. 18,3). Este nevoie să daţi la o parte aceste rânduieli de fier, să coborâţi de pe aceste picioroange, la simplitatea şi umilinţa unui copil. O, dacă o parte din spiritul de severitate s-ar putea schimba într-un spirit de iubire, atunci fericirea şi lumina soarelui pot lua locul descurajării şi al durerii.