62:1 Iubirea lui Dumnezeu pentru cei păcătoşi
62:2 Scumpe frate P.: Am înţeles din scrisoarea ta că eşti într-o stare de necredinţă, întrebându-te dacă mai este sau nu nădejde în cazul tău. Ca trimis al Domnului Hristos, doresc să-ţi spun: ‘‘Ai nădejde în Dumnezeu”. El ‘‘a iubit atât de mult lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”. Nu poţi să te încurajezi cu această făgăduinţă plină de milă? Satana poate să-ţi spună că eşti un păcătos; dar poţi să-i răspunzi: ‘‘Este adevărat, sunt un păcătos, dar ‘‘O, adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvântul care zice: 'Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi'.”
62:3 Domnul Isus a spus: ‘‘N-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi”. Şi de asemenea: ‘‘Tot aşa, vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de oameni neprihăniţi care n-au nevoie de pocăinţă.” Nu crezi aceste cuvinte preţioase? Nu le vei primi în inima ta? ‘‘Căutaţi pe Domnul câte vreme Se poate găsi; chemaţi-L câte vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui, şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru care nu oboseşte iertând.” Nu este oare această făgăduinţă atât de largă, de profundă şi de plină? Poţi cere ceva mai mult? Nu vei îngădui oare Domnului chiar acum şi aici să înalţe un standard pentru tine împotriva vrăjmaşului? Satana este gata să fure binecuvântata asigurare a lui Dumnezeu. El doreşte să ia orice licărire de speranţă din suflet; dar nu trebuie să-i îngădui să facă lucrul acesta. Exercitaţi credinţa, luptaţi-vă lupta cea bună a credinţei; luptaţi-vă cu aceste îndoieli; familiarizaţi-vă cu făgăduinţele Lui.
62:4 ‘‘Când zic celui neprihănit că va trăi negreşit, dacă se încrede în neprihănirea lui şi săvârşeşte nelegiuirea, atunci toată neprihănirea lui se va uita şi el va muri din pricina nelegiuirii pe care a săvârşit-o. Dimpotrivă,
62:5 când zic celui rău: 'Vei muri', dacă se întoarce de la păcatul lui şi face ce este bine şi plăcut… el va trăi negreşit şi nu va muri. Toate păcatele pe care le-a săvârşit se vor uita; a făcut ce este bine şi plăcut şi va trăi negreşit.”
62:6 ‘‘Eu cuce voi întâmpina pe Domnul şi cu ce mă voi pleca înaintea Dumnezeului Celui Prea Înalt? Îl voi întâmpina cu arderi de tot, cu viţei de un an? Dar primeşte Domnul oare mii de berbeci şi zeci de mii de râuri de untdelemn? Să dau eu pentru fărădelegile mele pe întâiul născut, rodul trupului meu pentru păcatul sufletului meu? Ţi s-a arătat omule ce este bine, şi ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate, să iubeşti mila şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău.” Când Satana vine să te ispitească să abandonezi orice speranţă, îndreaptă-l la aceste cuvinte, roagă-te împreună cu David: ‘‘Nu-Ţi aduce aminte de greşelile din tinereţea mea, nici de fărădelegile mele, ci adu-Ţi aminte de mine după îndurarea Ta, pentru bunătatea Ta, Doamne! Domnul este bun şi drept; de aceea arată El păcătoşilor calea. El face pe cei smeriţi să umble în tot ce este drept, El învaţă pe cei smeriţi calea Sa”.
62:7 ‘‘Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna. De veţi voi şi veţi asculta, veţi mânca cele mai bune roade ale ţării; dar dacă nu veţi voi şi nu veţi asculta, de sabie veţi fi înghiţiţi, căci gura Domnului a vorbit.” Aici sunt făgăduinţe clare şi bine definite, bogate şi din belşug; dar ele sunt condiţionate. Dacă te supui condiţiilor, atunci cum te poţi încrede în Domnul că El Îşi va împlini cuvântul? Să lăsăm ca aceste făgăduinţe binecuvântate puse în rama credinţei să fie în sala memoriei. Nici una dintre ele nu va rămâne neîmplinită. Dumnezeu va împlini tot ce a rostit. El este credincios să-Şi ţină făgăduinţa.
62:8 Lucrarea pe care o ai de făcut în dreptul tău este clar arătată înaintea ta: ‘‘Spălaţi-vă şi curăţiţi-vă! Luaţi dinaintea ochilor Mei
62:9 faptele rele pe care le-aţi făcut! Încetaţi să mai faceţi răul. Învăţaţi-vă să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ocrotiţi pe cel asuprit, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă”. ‘‘Dacă dă înapoi zălogul, întoarce ce a răpit, urmează învăţăturile care dau viaţă şi nu săvârşeşte nici o nelegiuire, va trăi negreşit, şi nu va muri.” Domnul declară: ‘‘Copiii poporului Meu zic: 'Calea Domnului nu este dreaptă.'‘‘ ‘‘Ascultaţi dar, casa lui Israel! Nu este calea Mea dreaptă? Oare nu mai degrabă căile voastre nu sunt drepte?” ‘‘Doresc Eu moartea păcătosului? zice Domnul, Dumnezeu; nu doresc Eu mai degrabă să se întoarcă de la căile lui rele şi să trăiască?” ‘‘De aceea vă voi judeca pe fiecare după căile lui, casă a lui Israel, zice Domnul, Dumnezeu. Întoarceţi-vă şi abateţi-vă de la toate fărădelegile voastre, pentru ca să nu vă ducă nelegiuirea la pieire. Lepădaţi de la voi toate fărădelegile, prin care aţi păcătuit, faceţi-vă rost de o inimă nouă şi un duh nou. Pentru ce vreţi să muriţi, casă a lui Israel? Căci Eu nu doresc moartea celui ce moare, zice Domnul, Dumnezeu. Întoarceţi-vă dar la Dumnezeu, şi veţi trăi.”
62:10 Domnul Îşi descoperă aici în mod clar voia Sa cu privire la valoarea celui păcătos. Şi atitudinea pe care mulţi o iau, exprimând îndoială şi necredinţă cu privire la faptul dacă Domnul îi va mântui, se răsfrânge asupra caracterului lui Dumnezeu. Cei care se plâng de severitatea Sa spun categoric: ‘‘Calea Domnului nu este dreaptă”. Dar,în mod clar, El aruncă înapoi asupra păcătosului această acuzaţie, spunând: ‘‘Oare nu mai degrabă căile voastre nu sunt drepte?” Caracterul lui Dumnezeu este în totul apărat prin cuvintele Scripturii pe care vi le-am prezentat. Domnul va primi pe păcătos când acesta se pocăieşte şi-şi părăseşte păcatele, astfel ca Dumnezeu să poată conlucra cu eforturile lui în a urmări perfecţiunea caracterului. Făgăduinţele nu sunt şi da, şi nu, ci dacă omul se supune condiţiilor, atunci ele sunt, în Hristos, ‘‘da”; de aceea şi ‘‘Amin”, pe care-l spunem noi prin El, este spre slava
62:11 lui Dumnezeu. Prin sacrificarea Fiului Său pentru păcatele lumii, Dumnezeu a avut drept scop ca omul să poată fi mântuit, nu în călcarea Legii lui Dumnezeu şi în nelegiuire, ci în lepădarea păcatului, spălându-şi hainele caracterului, făcându-le albe în sângele Mielului. El Îşi propune să ia de la om lucrul acela ofensator pe care îl urăşte, dar omul trebuie să conlucreze cu Dumnezeu în această lucrare. Păcatul trebuie abandonat, părăsit, urât, iar neprihănirea Domnului Hristos primită prin credinţă. În felul acesta, divinul va conlucra cu umanul.
62:12 Noi ar trebui să fim atenţi ca nu cumva să dăm loc la îndoială şi necredinţă şi, în atitudinea noastră de disperare, să ne plângem de Dumnezeu şi astfel să-L reprezentăm greşit în faţa lumii. Aceasta înseamnă să ne aşezăm de partea lui Satana în această problemă. ‘‘Sărace suflete”, spune el, ‘‘mi-e milă de voi, plângând sub apăsarea păcatului; dar Dumnezeu n-are nici un pic de milă. Tânjeşti după câteva raze de speranţă, dar Dumnezeu te lasă să pieri şi găseşte chiar plăcere în mizeria ta.” Este o înşelăciune teribilă. Nu-ţi pleca urechea să-l asculţi pe ispititor, ci spune: Isus a murit ca eu să pot trăi. El mă iubeşte şi nu doreşte să pier. Eu am un Tată ceresc plin de milă; şi, deşi am abuzat de iubirea Lui, deşi binecuvântările pe care El, în mod binevoitor, mi le-a dat au fost irosite, mă voi ridica şi voi merge la El şi-I voi spune: ‘‘Am păcătuit… şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul dintre argaţii Tăi.” Parabola spune cum va fi primit fiul risipitor. ‘‘Când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui, şi l-a sărutat mult”. Astfel, Biblia reprezintă dispoziţia lui Dumnezeu de a primi pe păcătosul pocăit, pe păcătosul care se întoarce.
62:13 Dar nici chiar această problemă aşa de sensibilă şi mişcătoare nu reuşeşte să exprime infinita compasiune a Tatălui ceresc. Domnul declară prin profet: ‘‘Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea”. În timp ce păcătosul era încă departe de casa Tatălui său, irosindu-şi averea într-o ţară străină, inima Tatălui era plină de o dorinţă de bine pentru el. Fiecare dorinţă trezită în
62:14 suflet de a ne întoarce la Dumnezeu nu este decât intervenţia sigură a Duhului Său, curtenitoare, stăruitoare, atrăgând pe cel rătăcitor la inima plină de iubire a Tatălui.
62:15 Cu bogatele binecuvântări ale Bibliei înaintea ta, mai poţi încă să laşi loc îndoielii? Poţi crede oare că, atunci când sărmanul păcătos doreşte să se întoarcă şi să-şi dorească să părăsească păcatele, Domnul, într-un mod aspru, îl opreşte, îi interzice să vină în pocăinţă la picioarele Sale? Îndepărtează asemenea gânduri! Nimic nu poate fi mai dezonorant pentru Dumnezeu decât aceste idei. Nimic nu-ţi poate vătăma mai mult sufletul decât nutrirea unor astfel de gânduri despre Tatăl nostru ceresc. Întreaga noastră viaţă spirituală va prinde o notă de deznădejde dintr-o astfel de concepţie despre Dumnezeu. Aceste idei descurajează toate eforturile de a-L căuta pe Dumnezeu sau de a-I servi. Noi nu trebuie să ne gândim la Dumnezeu numai ca la un judecător pregătit să pronunţe sentinţa împotriva noastră. El urăşte păcatul; dar, din iubire pentru păcătos, El S-a dat pe Sine în persoana Domnului Hristos, pentru ca toţi să poate fi mântuiţi şi să se bucure de o veşnică binecuvântare în Împărăţia slavei.
62:16 Domnul în persoană declară că Satana a prezentat în mod răutăcios caracterul Său. El S-a făcut cunoscut personal ca fiind ‘‘un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, care Îşi ţine dragostea până la mii de neamuri, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul”. Ce limbaj mai puternic şi mai gingaş, în acelaşi timp, s-ar fi putut folosi decât acela pe care El a ales să-l folosească şi prin care să-Şi exprime iubirea faţă de noi? El declară: ‘‘Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează şi să n-aibă milă de rodul pântecului ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuşi Eu nu te voi uita cu nici un chip”.
62:17 În planul de mântuire, ‘‘bunătatea şi credincioşia se întâlnesc, dreptatea şi pacea se sărută”. Dumnezeul Cel Atotputernic şi Atotînţelept, El,care locuieşte într-o lumină de care nu te poţi apropia, este plin de iubire, plin de bunătate. De aceea, daţi-I slavă lui Dumnezeu, voi, cei care vă îndoiţi şi tremuraţi; căci Isus trăieşte să mijlocească pentru voi. Daţi slavă lui Dumnezeu pentru darul scumpului Său Fiu şi pentru că El n-a murit în zadar pentru noi.
62:18 Frate P., ai întrebat dacă nu cumva ai săvârşit păcatul de neiertat în viaţa de până acum sau în continuare. Iată răspunsul meu: Nu văd nici cea mai mică dovadă a faptului că acesta este cazul tău. De fapt, ce este păcatul împotriva Duhului Sfânt? Este atunci când, în mod voit, atribuim lui Satana lucrarea Duhului Sfânt. De exemplu, să presupunem că cineva este martor al unei lucrări speciale a Duhului lui Dumnezeu. El are dovada convingătoare că lucrarea este în armonie cu Scriptura, şi Duhul dă mărturie împreună cu duhul său că lucrarea aceea era de la Dumnezeu. Cu toate acestea, mai târziu, el cade în ispită, mândrie, încredere în sine sau alte trăsături rele de caracter îl iau sub control; respingând toate dovezile caracterului ei divin, el declară că ceea ce a recunoscut mai înainte a fi puterea Duhului Sfânt acum spune că, de fapt, era puterea lui Satana. Prin mijlocirea Duhului Sfânt, Dumnezeu lucrează asupra inimii omeneşti; şi atunci când oamenii,în mod voit, resping Duhul şi-L declară ca nefiind de la Dumnezeu, ei taie canalul de legătură prin care Dumnezeu poate comunica cu ei. Negând dovada pe care Dumnezeu a avut plăcerea să le-o dea, ei închid în afara lor lumina care a strălucit în inimile lor, şi ca rezultat, sunt lăsaţi în întuneric. În felul acesta, cuvintele Domnului sunt verificate: ‘‘Dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta!” Pentru un timp, persoanele care au săvârşit acest păcat pot părea a fi copii ai lui Dumnezeu; dar când vin împrejurări care să dezvolte caracterul şi să dea pe faţă spiritul lor, atunci se va vedea că sunt pe terenul vrăjmaşului, stând sub steagul lui negru.
62:19 Fratele meu, Duhul Sfânt te invită azi. Vino cu toată inima la Hristos! Pocăieşte-te de păcatele tale, mărturiseşte totul lui Dumnezeu, părăseşte orice nelegiuire şi poţi să-ţi apropii toate făgăduinţele Sale. ‘‘Priviţi la Mine şi veţi trăi” este invitaţia Sa plină de har.
62:20 Va veni ziua când teribila ameninţare a mâniei lui Dumnezeu va fi rostită împotriva tuturor celor care au persistat în necredincioşie faţă de El. Aceasta va fi atunci când Dumnezeu va trebui să rostească şi
62:21 să facă lucruri teribile în neprihănire împotriva călcătorilor Legii Sale. Dar nu este necesar ca tu să te afli printre cei care vor ajunge sub mânia lui Dumnezeu. Acum este ziua mântuirii. Lumina de pe crucea Golgotei străluceşte cu putere în raze clare şi strălucitoare, descoperindu-L pe Isus, jertfa noastră pentru păcat. În timp ce citeşti făgăduinţele pe care le-am pus înaintea ta, adu-ţi aminte că ele sunt expresia inexprimabilă a iubirii şi milei. Inima cea mare a Iubirii infinite este atrasă spre păcătos cu o milă neţărmurită. ‘‘În care avem răscumpărarea, prin sângele Lui,iertarea păcatelor”. Da, numai crezând că Dumnezeu este un ajutor pentru tine. El doreşte să refacă chipul Său moral în om. Pe măsură ce te apropii de El, mărturisindu-ţi păcatele în pocăinţă, El Se va apropia de tine cu milă şi iertare. Noi datorăm totul Domnului. El este autorul mântuirii noastre. În timp ce lucrezi mântuirea ta cu frică şi cutremur, ‘‘Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa, şi înfăptuirea.”