Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.5

Mărturii pentru comunitate vol.5 61:4


61:4 sufletului de care să se ancoreze atunci când vin ispitele. O, soră White, pentru soţul meu şi pentru copiii mei mă prind eu de viaţă. Şi doresc să-ţi spun chiar acum că-mi pare foarte rău că n-am primit într-un spirit diferit mărturia care ne-a fost adresată, mie şi soţului meu. Văd acum că solia era pentru noi, era exact ceea ce ne trebuia; dacă am fi acceptat-o,ne-ar fi situat pe amândoi într-o poziţie mai bună, mult mai bună din punct de vedere spiritual de cum am fost pentru un timp. Amândoi am avut un spirit mândru şi din acel moment am simţit că trebuie să te ocolesc, pentru că am crezut că nu mai aveai încredere în noi. Dar în timpul ultimelor luni, toate acestea au dispărut şi am simţit aceeaşi încredere, aceeaşi strânsă simpatie şi dragoste faţă de tine, pe care le-am avut în trecut; dar ştiu că soţul meu nu simte la fel şi este zadarnic să mai vorbesc despre aceste lucruri cu el. Sunt prea slabă ca să pot pune problemele înaintea lui aşa cum sunt ele în mintea mea, iar el este prea fix în ideile şi sentimentele lui; dar doresc să-ţi spun că eu am încredere deplină în Mărturii şi în lucrarea ta şi am dorit de mult timp să am o ocazie să-ţi spun aceste lucruri, şi acum m-am despovărat. Să mă ierţi pentru simţămintele şi cuvintele rostite împotriva ta. Eu am întristat pe Duhul lui Dumnezeu şi uneori am avut simţământul că El m-a lepădat; dar acum nu mai am aceste sentimente şi nici nu le-am mai avut de câtva timp. Nu mi-am dat niciodată seama până acum câteva săptămâni de primejdia de a vorbi cu necredinţă. Mă tem foarte mult pentru soţul meu, căci el dă pe faţă necredinţă; şi mi-e teamă că va renunţa la tot şi va deveni un necredincios. O, cât aş dori să-l pot ajuta!”