Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.5

Mărturii pentru comunitate vol.5 61:14


61:14 asupra minţii oamenilor, conducându-i în simplitate la crucea Golgotei. Apoi m-am liniştit la gândul că toate aceste suflete sunt răscumpărate prin sângele Domnului Hristos. Noi putem avea dragoste pentru aceste suflete, dar Golgota dă mărturie despre cât le iubeşte Dumnezeu. Lucrarea nu este a noastră, ci a Domnului. Noi nu suntem decât instrumente în mâinile Sale pentru a împlini voia Sa, şi nu voia noastră. Privim la aceia care se împotrivesc cu totul Duhului harului şi tremurăm pentru ei. Ne pare rău şi suntem dezamăgiţi că ei se dovedesc necredincioşi faţă de Dumnezeu şi adevărul Său; dar simţim o şi mai profundă părere de rău atunci când ne gândim la Domnul Isus, care i-a răscumpărat cu propriul Său sânge. Putem da tot ce avem pentru mântuirea unui singur om, dar ne dăm seama că nu putem face acest lucru. Am putea să ne dăm şi viaţa pentru a mântui un singur suflet pentru viaţa veşnică, dar chiar şi acest sacrificiu ar fi inutil. Singurul şi marele sacrificiu este făcut în viaţa, lucrarea şi moartea Domnului Hristos. O, dacă mintea noastră ar putea să contemple măreţia acelui sacrificiu! Atunci am putea înţelege mai bine măreţia salvării, a mântuirii.