Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.5

Mărturii pentru comunitate vol.5 58:33


58:33 păzitor al poruncilor Lui, vom îndepărta oare dintre noi orice păcat, orice nelegiuire şi orice perversitate? Femeile care mărturisesc adevărul să nu aibă oare un control strict asupra lor, ca să nu îngăduie nici cea mai mică familiaritate? Ele pot închide uşile ispitei dacă vor avea întotdeauna o rezervă strictă şi un comportament corect. Bărbaţii să găsească un exemplu în viaţa lui Iosif şi să stea ferm la principii, oricât ar fi ispita de puternică. Noi dorim să fim puternici pentru ceea ce este drept. Cei din jurul nostru sunt slabi din punct de vedere al puterii morale. Ei au nevoie să fie în compania acelora care sunt hotărâţi şi ale căror inimi sunt strâns legate cu inima Domnului Hristos. Principiile fiecăruia vor fi puse la probă. Dar sunt şi dintre aceia care merg spre ispită asemenea unui nebun la casa de corecţie. Ei invită vrăjmaşul să-i ispitească. Se descurajează, slăbesc în ceea ce priveşte puterea morală, iar rezultatul sunt ruşinea şi confuzia.