Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.5

Mărturii pentru comunitate vol.5 54:44


54:44 Este cea mai mare nebunie aceea de a lăsa pe Domnul în afara consiliilor voastre şi să vă puneţi încrederea în înţelepciunea oamenilor. În poziţiile de încredere în care sunteţi, într-un sens special, sunteţi lumina lumii. Ar trebui să aveţi o dorinţă puternică de a vă pune în legătură cu Dumnezeul înţelepciunii, al luminii şi al cunoaşterii, ca să puteţi fi canale de lumină. Interesele importante care au legătură cu progresul şi prosperitatea cauzei adevărului prezent trebuie să fie luate în consideraţie. Deci, nu puteţi să luaţi hotărâri drepte, să faceţi planuri înţelepte şi să daţi sfaturi înţelepte, dacă nu sunteţi legaţi de Izvorul a toată înţelepciunea şi neprihănirea. S-a trecut prea uşor peste problemele care trebuie rezolvate în aceste consilii. Vorbire obişnuită, remarci generale, comentarii făcute cu privire la ceea ce fac alţii au avut locul lor în aceste întâlniri importante. Ar trebui să nu uitaţi că Dumnezeul cel veşnic este martor la toate aceste întâlniri. Ochiul atotvăzător al lui Iehova cântăreşte fiecare hotărâre pe care o luăm şi o compară cu Legea Sa cea sfântă, marele standard al neprihănirii. Consilierii ar trebui să fie oameni ai rugăciunii, oameni ai credinţei, liberi de orice egoism, oameni care nu vor îndrăzni să se bizuie pe propria lor înţelepciune omenească, ci care se vor ruga cu stăruinţă pentru lumină, ca fiind modul cel mai bun de a conduce lucrările ce le-au fost încredinţate.