4:8 Fie ca spiritul cel mândru să se plece în umilinţă. Fie ca inima de piatră să se sfărâme. Nu te mai compătimi şi lamenta, nu mai înălţa eul. Priveşte, priveşte la El, la Acela pe care păcatele noastre L-au străpuns. Priveşte cum coboară pas cu pas pe cărarea umilinţei pentru a ne înălţa; El S-a umilit până la limita de unde nu Se mai putea coborî, şi toate acestea pentru mântuirea noastră, care eram căzuţi în păcat. De ce să fim atunci aşa de indiferenţi, aşa de reci, aşa de formalişti, aşa de mândri, aşa de mulţumiţi de noi?