Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.5

Mărturii pentru comunitate vol.5 38:25


38:25 Te avertizez în mod solemn să nu stai într-o poziţie asemănătoare aceleia a iscoadelor necredincioase, care s-au suit să vadă ţara făgăduită. Când aceste iscoade s-au întors din cercetare, adunarea poporului Israel nutrea mari speranţe şi aştepta cu o mare nerăbdare. Vestea întoarcerii lor a fost transmisă de la o seminţie la alta şi a fost salutată cu bucurie. Poporul a ieşit să-i întâmpine pe soli, care au îndurat oboseala călătoriei, pe drumurile pline de praf şi sub un soare arzător. Aceşti soli aduceau cu ei mostre de fructe, arătând fertilitatea solului. Adunarea s-a bucurat că aveau să intre în posesia unui pământ aşa de bun; şi oamenii ascultau atenţi în timp ce raportul îi era prezentat lui Moise, ca să nu le scape nici un cuvânt. ‘‘Ne-am dus în ţara în care ne-ai trimis. Cu adevărat, este o ţară”, au spus iscoadele, ‘‘în care curge lapte şi miere şi iată-i roadele”. Poporul era entuziast; vor asculta cu dor şi nerăbdare voia Domnului şi se vor sui îndată să ia ţara în stăpânire.