Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.5

Mărturii pentru comunitate vol.5 34:23


34:23 fi în stare să înţelegeţi cuvintele mele, pentru că propria voastră atitudine, v-a aşezat acolo unde nu puteţi avea un discernământ spiritual. Voi aţi îngăduit ca simţăminte puternice să pună stăpânire pe inimile voastre şi să se manifeste împotriva lui şi v-aţi îndreptăţit, tratându-l cu indiferenţă şi chiar cu dispreţ. Aţi crezut că, datorită necredinţei şi purtării sale rele, făcea rău comunităţii şi punea în pericol sufletele şi de aceea nu trebuie să aveţi comuniune cu el. Dar vreţi ca, în lumina marelui standard al neprihănirii lui Dumnezeu, să examinaţi în mod critic fiecare cuvânt şi act al vostru, ca să vă puteţi aminti şi să comparaţi acestea cu viaţa Domnului Hristos? Dacă aţi făcut voia lui Dumnezeu, atunci lumina şi aprobarea Sa vor însoţi eforturile voastre şi prosperitatea vă va însoţi. Aş dori ca membrii acestei comunităţi, prospere cândva, să înceapă fiecare să construiască alături de el şi nu împotriva sa. Când îşi vor vedea cursul vieţii lor în adevărata lumină, vor cunoaşte faptul că şi ei au făcut o greşeală foarte mare atunci când au îngăduit spiritului lor critic, fariseic, să controleze limba lor şi să se dezvolte singur în tratamentul aplicat de ei fraţilor lor. Această asprime necreştină L-a exclus pe Isus din comunitate şi a adus un spirit de neînţelegere. S-a nutrit o dispoziţie de a judeca şi condamna, o ură pentru aceia care nu văd lucrurile aşa cum le vedeţi voi. Chiar dacă fraţii voştri spun şi fac multe lucruri care într-adevăr vă vatămă, oare pentru aceasta trebuie să-i dai la o parte şi să spui: ‘‘Eu sunt mai sfânt decât tine”?