Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.5

Mărturii pentru comunitate vol.5 33:6


33:6 Ce subiect de meditaţie este jertfa pe care Domnul Isus o face pentru păcătoşii pierduţi! ‘‘Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.” Cum vom aprecia binecuvântările care au fost puse astfel la dispoziţia noastră? Putea oare Domnul Hristos să sufere mai mult? Putea El oare să ne asigure binecuvântări mai abundente? Nu se va topi până şi cea mai împietrită inimă, atunci când ne amintim că de dragul nostru El a părăsit fericirea şi slava cerului şi a îndurat sărăcia şi ruşinea, cruzimea suferinţei şi o moarte teribilă? Dacă El nu ne-ar fi deschis, prin moartea şi învierea Sa, uşa speranţei, n-am fi cunoscut nimic altceva decât groaza întunericului şi mizeria disperării. În starea noastră prezentă, aşa favorizaţi şi binecuvântaţi cum suntem, nu ne putem da seama din ce adâncuri am fost scăpaţi. Noi nu putem măsura cât de mult mai profunde ar fi fost suferinţele noastre, cât de mult mai mari ar fi fost durerile noastre, dacă Domnul Hristos nu ne-ar fi cuprins cu braţul omenesc al simpatiei şi iubirii Sale şi nu ne-ar fi înălţat.