Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.5

Mărturii pentru comunitate vol.5 32:47


32:47 Omul trebuie să fie privit şi onorat numai ca ambasador al lui Dumnezeu. A aduce laude omului este un lucru neplăcut lui Dumnezeu. Solia pe care el o aduce trebuie să fie supusă probei Sfintelor Scripturi. ‘‘La lege şi la mărturie! Căci dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta”. Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu trebuie judecat după un standard omenesc. Se va vedea că cei a căror minte este modelată după cele pământeşti, cei care au o experienţă creştină limitată şi nu cunosc decât foarte puţin din lucrurile lui Dumnezeu sunt cei care au cel mai puţin respect pentru slujitorii lui Dumnezeu şi pentru solia pe care El le porunceşte să o transmită. Aceştia ascultă o vorbire cercetătoare de inimi şi merg apoi la casele lor, pregătiţi să o judece, şi impresia vorbirii dispare imediat din mintea lor, ca roua dimineţii înaintea soarelui. Dacă predica are un caracter emoţional, ea va afecta sentimentele, dar nu inima şi conştiinţa. O astfel de predică nu va aduce un bine durabil, ci adesea ea câştigă inimile oamenilor, face apel la simpatia lor pentru omul de care le place. Ei uită că Dumnezeu a zis: ‘‘Nu vă încredeţi dar în om, în ale cărui nări nu este decât suflare”.