30:32 Pe când intra călare în Ierusalim, pe creasta Muntelui Măslinilor, Domnul Hristos a izbucnit într-o durere ce n-a mai putut fi stăpânită, exclamând printre suspine, în timp ce privea asupra Ierusalimului: ‘‘Dacă ai fi cunoscut şi tu, măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ţi dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi!” El a plâns nu pentru Sine, ci pentru dispreţuitorii harului Său, ai îndelungii Lui răbdări şi ai iertării Sale. Atitudinea manifestată de locuitorii cu inima împietrită şi nepocăiţi ai cetăţii blestemate este asemănătoare cu atitudinea bisericilor şi a oamenilor, luaţi în mod individual, faţă de Domnul Hristos din timpul de faţă. Ei neglijează cerinţele Lui şi dispreţuiesc îndurarea Lui. Există o formă de evlavie, există o închinare ceremonială, sunt rugăciuni care se înalţă în plus; dar adevărata putere lipseşte. Inima nu este înmuiată de har, ci este rece şi nesimţitoare. Mulţi, asemenea iudeilor, sunt orbi de necredinţă şi nu cunosc timpul cercării lor. În ceea ce priveşte adevărul, ei au avut orice avantaj; Dumnezeu a apelat la ei ani de zile prin avertizări, mustrări, corectări şi învăţături în neprihănire; dar îndrumările speciale au fost date numai ca să fie desconsiderate şi aşezate pe acelaşi plan cu lucrurile de rând.