Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.5

Mărturii pentru comunitate vol.5 30:16


30:16 Când Domnul Isus a rostit Predica de pe Munte, ucenicii erau strânşi în jurul Lui şi mulţimile, pline de o intensă curiozitate, se îmbulzeau să ajungă cât mai aproape de El. Se aştepta ceva mai mult decât obişnuit. Feţe nerăbdătoare şi atitudini ce trădau dorinţa de a asculta erau dovezi ale unui interes profund. Atenţia tuturor părea că este pironită asupra vorbitorului. Ochii Săi erau luminaţi de o iubire ce nu se poate exprima în cuvinte şi amprenta cerului de pe chipul Său dădea însemnătate fiecărui cuvânt rostit. Îngerii cerului se aflau în mulţimea ascultătorilor. Acolo se afla, de asemenea, şi vrăjmaşul sufletelor cu îngerii lui cei răi, pregătiţi să contracareze, pe cât era posibil, influenţa Învăţătorului ceresc.