29:44 ‘‘Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu. Purtaţi-vă sarcinile unii altora, şi veţi împlini astfel legea lui Hristos”. Aici ni se pune din nou, în mod clar, în faţă datoria pe care o avem de împlinit. Cum pot cei ce mărturisesc a fi urmaşi ai Domnului Hristos să privească atât de uşuratic aceste porunci inspirate? Nu demult, am primit o scrisoare în care se descria împrejurarea în care un frate care a fost indiscret. Deşi lucrul acesta s-a petrecut cu ani în urmă, şi era o problemă foarte mică, nu merita să te mai gândeşti la ea, autoarea scrisorii declara că faptul acesta i-a distrus pentru totdeauna încrederea în fratele acela. Dacă viaţa acelei surori - atunci când o cercetezi - n-ar avea greşeli mari, ar fi într-adevăr o minune, căci natura omenească este foarte slabă. Am avut şi încă am comuniune cu fraţi şi surori care s-au făcut vinovaţi de păcate grele şi care chiar şi acum nu văd păcatele lor aşa cum le vede Dumnezeu. Dacă Domnul le suportă pe aceste persoane, noi de ce n-am putea face acest lucru? Cu toate acestea, El încă face ca Spiritul Său să le mişte inimile astfel încât păcatul să le apară aşa cum i-a apărut lui Pavel, deosebit de urât.