8:9 Toţi avem nevoie să studiem manierele şi caracterul, ca să putem şti cum să tratăm în mod judicios diferitele suflete, să putem folosi cele mai bune stăruinţe, să le ajutăm să înţeleagă corect Cuvântul lui Dumnezeu şi adevărata viaţă creştină. Trebuie să citim Biblia împreună cu ei şi să le atragem mintea de la lucrurile vremelnice la interesele veşnice. Este de datoria copiilor lui Dumnezeu să fie misionari pentru El, să fie familiarizaţi cu cei care au nevoie de ajutor. Dacă unul şovăie sub ispită, cazul lui trebuie să fie luat şi tratat cu atenţie, în mod înţelept; pentru că este în joc interesul lui cel veşnic, şi cuvintele şi faptele celor care lucrează pentru el pot să fie o mireasmă de viaţă spre viaţă sau de moarte spre moarte.