7:8 exercitarea acestei virtuţi. El spune: "Este mai ferice să dai decât să primeşti." El a ilustrat spiritul de binefacere voioasă care trebuie exercitat faţă de prieteni, vecini şi străini prin parabola omului care călătorea de la Ierusalim la Ierihon şi a căzut între tâlhari, "care l-au dezbrăcat, l-au jefuit de tot, l-au bătut zdravăn, au plecat şi l-au lăsat aproape mort." Cu toată înalta mărturisire de evlavie făcută de preot şi levit, inimile lor n-au fost mişcate de afecţiune miloasă faţă de cel suferind. Un samaritean care n-a făcut o astfel de declaraţie de neprihănire a trecut pe acel drum şi, când a văzut nevoia acelui străin, nu l-a privit numai din simplă curiozitate pasivă, ci a văzut în el o fiinţă umană aflată în nenorocire, şi mila lui a fost trezită. Imediat "s-a apropiat de i-a legat rănile, şi a turnat peste ele untdelemn şi vin; apoi l-a pus pe dobitocul lui, l-a dus la un han şi a îngrijit de el." Şi a doua zi l-a lăsat în grija hangiului, cu asigurarea că la întoarcere va plăti toată datoria. Hristos întreabă: "Care dintr-aceşti trei ţi se pare că a dat dovadă că este aproapele celui care a căzut între tâlhari? Cel ce şi-a făcut milă de el, a răspuns învăţătorul legii. Du-te de fă şi tu la fel, i-a zis Isus."