Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.4

Mărturii pentru comunitate vol.4 54:13


54:13 Satana ţine sub stăpânirea lui nu puţini dintre cei care trec drept prieteni ai adevărului, iar prin ei lucrează împotriva înaintării lui. El îi foloseşte să semene neghină printre copiii lui Dumnezeu. Astfel, când primejdia nu era bănuită, au existat în mijlocul nostru rele mari. Dar, în timp ce Satana lucra cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei de pe calea pierzării, apărătorii credincioşi ai adevărului au luptat împotriva curentului opoziţiei şi au păstrat Cuvântul nealterat în mijlocul potopului de erezii. Cu toate că, uneori, biserica a fost slăbită prin numeroase descurajări şi elemente răzvrătite cărora a trebuit să le facă faţă, totuşi adevărul a luminat mai strălucitor cu fiecare conflict. Energiile poporului lui Dumnezeu n-au fost epuizate. Puterea harului Său i-a însufleţit, reînviorat şi înnobilat pe cei statornici şi credincioşi.