Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.4

Mărturii pentru comunitate vol.4 53:44


53:44 "Susţinerea unui scop adevărat" să fie poziţia tuturor celor care lucrează la sanatoriu. În timp ce nimeni nu trebuie să impună credinţa noastră pacienţilor sau să se angajeze în controverse cu ei, broşurile şi publicaţiile noastre, alese cu atenţie, trebuie să fie la vedere aproape peste tot. Elementul religios trebuie să predomine. Aceasta a fost şi va fi mereu puterea acelei instituţii. Căminul nostru de sănătate să nu fie pervertit pentru slujirea deşertăciunii lumeşti şi a modei. În ţara noastră există destule instituţii igienice care seamănă mai mult cu un hotel serviabil decât cu un loc unde cei bolnavi şi suferinzi pot obţine alinare pentru infirmităţile lor trupeşti şi unde sufletul bolnav de păcat poate găsi pace şi odihnă în Isus, care nu se află nicăieri în altă parte.