52:1 Economie şi lepădare de sine
52:2 Economia în cheltuirea banilor este o ramură minunată a înţelepciunii creştine. Problema aceasta nu este suficient dezbătută de către cei care ocupă poziţii de răspundere în instituţiile noastre. Banii sunt un dar minunat al lui Dumnezeu. În mâinile copiilor Lui, ei sunt hrană pentru cei flămânzi, băutură pentru cei însetaţi şi îmbrăcăminte pentru cei goi; ei sunt o apărare pentru cei oprimaţi şi mijloc de sănătate pentru cei bolnavi. Banii nu trebuie să fie cheltuiţi inutil sau risipiţi pentru satisfacerea mândriei sau ambiţiei.
52:3 Pentru a veni în întâmpinarea adevăratelor nevoi ale oamenilor, rigoarea principiului religios trebuie să fie puterea dominantă. Când creştinii se întrunesc cu cei din lume, elementul creştin nu trebuie să fie asimilat de cel nesfinţit. Contrastul dintre cei doi trebuie să fie păstrat clar şi evident. Ei sunt slujitori ai celor doi stăpâni. O grupă se străduieşte să se ţină pe calea umilă a ascultării de cerinţele lui Dumnezeu - calea simplităţii, a blândeţii şi a umilinţei - care imită Modelul, pe Isus Hristos. Grupa cealaltă este în orice privinţă opusul celei dintâi. Ei sunt slujitori ai lumii, dornici şi ambiţioşi să urmeze după manierele ei în îmbrăcăminte extravagantă şi în satisfacerea apetitului. Acesta este domeniul în care Hristos le-a dat celor de la sanatoriu o lucrare de făcut. Nu trebuie să micşorăm distanţa dintre noi şi cei din lume venind la nivelul lor, coborând de pe cărarea înaltă pe care răscumpăraţii Domnului trebuie să meargă. Dar farmecul manifestat în viaţa creştinului - aplicarea principiilor în ocupaţia noastră zilnică, ţinerea apetitului sub controlul raţiunii, păstrarea simplităţii în îmbrăcăminte şi angajarea în conversaţie sfântă - vor fi o lumină continuă care va străluci pe cărarea celor ale căror obiceiuri sunt greşite.
52:4 Există oameni slabi şi vanitoşi care n-au o judecată profundă sau tărie a principiului şi care sunt destul de nesăbuiţi pentru a fi influenţaţi şi abătuţi de la simplitatea Evangheliei de către adepţii modei. Dacă ei văd că cei care mărturisesc a fi reformatori,
52:5 în măsura în care împrejurările le permit, îşi satisfac apetitul şi se îmbracă după obiceiurile lumii, robii plăcerilor vor fi întăriţi în obiceiurile lor perverse. Ei trag concluzia că, la urma urmei, nu sunt aşa de departe de cale şi că nu au nevoie să facă o schimbare aşa de mare. Poporul lui Dumnezeu ar trebui ca, în mod categoric, să înalţe stindardul dreptăţii şi să exercite o influenţă care să corecteze obiceiurile rele ale celor care se închină pe altarul modei şi să rupă vraja pe care o are Satana asupra acestor suflete sărmane. Cei din lume ar trebui să vadă un contrast însemnat între extravaganţa lor şi simplitatea reformatorilor care sunt urmaşi ai lui Hristos.
52:6 Secretul succesului în viaţă constă într-o grijulie şi conştiincioasă atenţie pentru lucrurile mici. Dumnezeu acordă unei frunze simple, unei floricele, unui fir de iarbă tot atât grijă ca şi atunci când creează o lume. Structura simetrică a unui puternic caracter frumos este clădită pe faptele individuale ale datoriei. Toţi trebuie să înveţe să fie credincioşi atât în cele mai mici îndatoriri, cât şi în cele mari. Lucrarea lor nu poate suporta cercetarea lui Dumnezeu dacă nu este găsită ca incluzând o grijă fidelă, responsabilă şi atentă faţă de lucrurile mici.
52:7 Toţi cei care au legătură cu instituţiile noastre trebuie să aibă o mare grijă ca nimic să nu se piardă, chiar dacă chestiunea nu aparţine domeniului lor de activitate. Fiecare poate face ceva în privinţa economisirii. Toţi trebuie să-şi îndeplinească lucrarea nu pentru a câştiga lauda oamenilor, ci să poată suporta cercetarea amănunţită a lui Dumnezeu.
52:8 Odată, Hristos le-a dat ucenicilor Săi o învăţătură despre economie, căreia merită să i se dea atenţie. El a făcut o minune spre a sătura miile de oameni flămânzi care au venit să asculte învăţăturile Lui; dar după ce au mâncat toţi şi au fost săturaţi, El n-a îngăduit ca firimiturile să se piardă. El care, având în vedere nevoia lor, a putut hrăni gloata cea mare prin puterea Lui divină, le-a poruncit ucenicilor Săi să adune firimiturile, pentru ca nimic să nu se piardă. Învăţătura aceasta a fost dată atât pentru folosul nostru, cât şi pentru al celor care au trăit pe timpul lui Hristos. Fiul lui Dumnezeu are grijă de
52:9 nevoile vieţii vremelnice. El n-a neglijat firimiturile rămase, deşi, dacă ar fi dorit, ar fi putut să facă oricând un astfel de praznic. Ar fi bine ca lucrătorii din instituţiile noastre să ia seama la această învăţătură: "Strângeţi firimiturile, care au rămas, ca să nu se piardă nimic". Aceasta este datoria tuturor; şi cei care ocupă poziţii de conducere trebuie să dea exemplu.
52:10 Cei care sunt gata să răspundă apelurilor după mijloace pentru susţinerea cauzei lui Dumnezeu şi pentru uşurarea celor suferinzi şi nevoiaşi nu sunt cei găsiţi neglijenţi, risipitori şi întârzietori în administrarea afacerii lor. Ei sunt totdeauna atenţi să păstreze cheltuielile în cadrul venitului. Sunt economi din principiu, simt că este datoria lor să facă economie, ca să aibă ce să dea.
52:11 Unii dintre lucrători, asemenea copiilor lui Israel, îngăduie apetitului pervertit şi vechilor obiceiuri de satisfacere a plăcerilor să clameze pentru victorie. Ei doresc, cum a dorit vechiul Israel, după prazul şi ceapa din Egipt. Toţi cei care au legătură cu aceste instituţii trebuie să adere cu stricteţe la legile vieţii şi sănătăţii şi astfel să nu încurajeze, prin exemplul lor, obiceiurile rele ale altora.
52:12 Păcătuirea în lucrurile mici este ceea ce atrage după sine prima îndepărtare a sufletului de Dumnezeu. Adam şi Eva au deschis porţile potopului de nenorociri asupra lumii prin singurul lor păcat de a mânca din fructul oprit. Unii pot considera că acea încălcare a fost un lucru foarte mic, dar noi vedem că urmările ei numai mici n-au fost. Îngerii din ceruri au o mult mai largă şi mai înaltă sferă de acţiune decât noi, dar dreptatea înseamnă acelaşi lucru atât pentru ei cât şi pentru noi.
52:13 Nu este un spirit inferior cel care îi face pe anumiţi funcţionari să mustre relele existente şi să ceară de la toţi lucrătorii corectitudine, economie şi lepădare de sine. A păzi interesele instituţiilor noastre în această privinţă nu înseamnă a coborî demnitatea cuvenită. Cei care sunt ei înşişi credincioşi, în mod natural, caută credincioşia în alţii. Îndeletnicirile administratorilor trebuie să fie stăpânite de integritate, care să fie cerută tuturor celor care lucrează sub îndrumarea lor.
52:14 Oamenii de principiu n-au nevoie de restricţia regulilor şi regulamentelor;
52:15 ei nu trebuie să fie supravegheaţi şi păziţi. Ei vor lucra cu sinceritate şi onorabil tot timpul, neacordându-şi atenţie lor înşişi nici când sunt singuri, nici când sunt în public. Ei nu-şi vor păta cu nimic sufletele pentru nici un câştig sau avantaj egoist. Ei dispreţuiesc o faptă nedemnă. Cu toate că nimeni nu ar cunoaşte-o, ei înşişi o cunosc şi ştiu că aceasta va nimici simţul respectului lor de sine. Cei care nu sunt conştiincioşi şi credincioşi în lucrurile mici nu vor fi schimbaţi chiar dacă ar exista legi, restricţii şi pedepse în această privinţă.
52:16 Puţini au tăria morală de a rezista ispitei, mai ales celei a apetitului, şi să practice lepădarea de sine. Pentru unii, ispita este prea puternică să-i reziste, dacă văd pe alţii că mănâncă a treia masă; şi ei îşi închipuie că sunt flămânzi, în timp ce senzaţia nu este o solicitare pentru hrană a stomacului, ci o dorinţă a minţii care n-a fost întărită cu fermitatea principiului şi disciplină pentru lepădarea de sine. Zidurile stăpânirii de sine şi ale cumpătării nu trebuie slăbite şi dărâmate nici într-un singur caz. Pavel, apostolul neamurilor, spune: "Ci mă port aspru cu trupul meu, şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat".
52:17 Cei care nu biruie în lucrurile mici nu vor avea puterea morală să reziste ispitelor mai mari. Toţi cei care caută să facă din cinste principiul conducător în ocupaţiile zilnice ale vieţii va trebui să se păzească să nu râvnească "la argintul, nici la arul, nici la hainele cuiva". Atâta timp cât sunt mulţumiţi cu hrana şi îmbrăcămintea de care dispun, va fi o problemă uşoară să-şi păstreze inima şi mâinile neatinse de pângărirea lăcomiei şi a necinstei.
52:18 Obiceiurile formate în copilărie şi tinereţe au mai multă influenţă de a face, din punct de vedere intelectual, mari oameni sau nişte pigmei şi schilozi decât oricare înzestrare naturală; pentru că talentele cele mai bune pot ajunge deformate şi slăbite, prin obiceiuri rele. Într-o mare măsură, caracterul este decis în anii de început. Obiceiuri corecte şi virtuoase formate în tinereţe, în general, vor marca drumul individului în viaţă. În multe cazuri, cei care au o adorare pioasă faţă de Dumnezeu şi respectă dreptatea vor
52:19 fi găsiţi că au învăţat această lecţie înainte ca lumea să-şi fi putut pune pecetea păcatului asupra sufletului. Bărbaţii şi femeile de vârstă matură sunt, în general, tot atât de insensibili la impresii noi precum este stânca cea tare; dar tinerii sunt impresionabili şi un caracter corect poate fi format atunci cu uşurinţă.
52:20 Cei care sunt angajaţi în instituţiile noastre au, în multe privinţe, cele mai bune avantaje pentru formarea de obiceiuri corecte. Nimeni nu se află în afara pericolului de a fi ispitit, pentru că în fiecare caracter există puncte slabe care sunt în primejdie, când sunt atacate. Cei care mărturisesc Numele lui Hristos nu trebuie să se afle printre cei care au mare plăcere să enumere faptele lor bune, ca fariseul cel încrezut în sine, ci toţi trebuie să simtă nevoia de a păstra natura morală sprijinită prin veghere constantă. Ca santinele credincioase, ei trebuie să păzească fortăreaţa sufletului, neadmiţând vreodată că îşi pot slăbi vigilenţa pentru o clipă. Singura lor siguranţă este în rugăciune serioasă şi credinţă vie.
52:21 Cei care încep să fie neglijenţi cu privire la paşii lor vor afla că, înainte de a-şi da seama, picioarele le vor fi încurcate într-o ţesătură din care este imposibil să iasă singuri. Ar trebui să fie un principiu bine stabilit, ca toţi să fie credincioşi şi cinstiţi. Fie că sunt bogaţi sau săraci, fie că au prieteni sau sunt lăsaţi singuri, orice ar veni, ei trebuie să se hotărască în puterea lui Dumnezeu ca nici o influenţă să nu-i facă să comită nici cea mai mică faptă rea. Fiecare în parte şi toţi împreună trebuie să înţeleagă că de ei depinde, în mod individual, în mare măsură, prosperitatea instituţiilor pe care le-a înfiinţat Dumnezeu în mijlocul nostru.