Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.4

Mărturii pentru comunitate vol.4 50:18


50:18 Ce poate fi spus şi ce poate fi făcut spre a trezi convingerea în inimile tuturor celor care au legătură cu această instituţie importantă? Cum pot fi conduşi să vadă şi să simtă pericolul de a face mişcări greşite, dacă nu au zilnic o experienţă vie în lucrurile lui Dumnezeu? Medicii au o astfel de misiune, încât, dacă ar exercita o influenţă în conformitate cu credinţa lor, ar avea o putere modelatoare asupra tuturor celor care au legătură cu instituţia. Acesta este unul dintre cele mai bune câmpuri misionare din lume şi toţi cei din poziţii de răspundere trebuie să devină familiarizaţi cu Dumnezeu, primind mereu lumină din cer. Niciodată n-a fost o perioadă atât de importantă în istoria sanatoriului ca cea prezentă, niciodată un timp în care să fie în joc atât de multe. Noi suntem înconjuraţi de pericolele zilelor de pe urmă; Satana a coborât cu mare putere şi lucrează cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei care pier, pentru că ştie că timpul lui este scurt. Lumina trebuie acum să lumineze în cuvintele şi comportamentul nostru cu strălucire crescândă pe calea celor care sunt în întuneric.