47:1 Îmbunătăţirea talentelor
47:2 Dumnezeu pretinde ca îmbunătăţirea să fie lucrarea vieţii tuturor urmaşilor Lui şi ca aceasta să fie călăuzită şi stăpânită de o experienţă corectă. Adevăratul om este cel care este dispus să sacrifice propriul lui interes spre binele altora şi care se antrenează în a se uni cu cei cu inima zdrobită. Adevăratul scop al vieţii abia că a început să fie înţeles de mulţi, şi ceea ce este real şi important în viaţa lor este sacrificat din cauză că nutresc greşelile.
47:3 Nero şi Cezar au fost recunoscuţi de lume ca oameni mari. Dar aşa i-a privit şi Dumnezeu? Nu; ei n-au fost legaţi prin credinţă vie cu Inima cea mare a omenirii. Ei erau din lume, au mâncat, au băut şi au dormit ca oameni ai lumii, dar în cruzimea lor, ei erau satanici. Oriunde mergeau aceşti monştri ai omenirii, calea lor era marcată de vărsări de sânge şi distrugeri. Lumea i-a lăudat cât au fost în viaţă, dar, după ce au fost înmormântaţi, lumea s-a bucurat. În contrast cu viaţa acestor oameni este viaţa lui Luther. El nu s-a născut ca prinţ. El n-a purtat coroană împărătească. Dintr-o celulă de mănăstire, glasul lui a fost auzit şi influenţa lui s-a făcut simţită. El a avut o inimă umană, care a fost exercitată pentru binele oamenilor. El a luptat vitejeşte pentru adevăr şi dreptate şi a înfruntat opoziţia lumii ca să poată fi spre folosul semenilor lui.
47:4 Intelectul singur nu-l face pe om după standardul divin. În intelect există o putere dacă este sfinţit şi stăpânit de Duhul lui Dumnezeu. Acesta este superior bogăţiilor şi puterii fizice, totuşi el trebuie să fie cultivat spre a face ca omul să fie om. Dreptul pe care-l pretinde cineva spre a fi om este determinat de folosirea intelectului său. Byron avea putere intelectuală şi cugetare adâncă, dar n-a fost un om după standardul lui Dumnezeu. El a fost un agent al lui Satana. Pasiunile lui erau pătimaşe şi nestăpânite. Prin viaţa lui, a semănat seminţe care au adus ca rod recoltă de stricăciune. Lucrarea vieţii lui a coborât nivelul virtuţii. Acest bărbat a fost unul dintre cei mai distinşi oameni ai lumii; totuşi,
47:5 Domnul nu-l va recunoaşte ca om, ci numai ca pe unul care a abuzat de talentele date lui de Dumnezeu. Gibbon cel sceptic şi mulţi alţii, care au fost dăruiţi de Dumnezeu cu minţi uriaşe şi pe care lumea îi numeşte oameni mari, s-au adunat sub steagul lui Satana şi au folosit darurile lui Dumnezeu pentru pervertirea adevărului şi nimicirea sufletelor oamenilor. Intelectul mare, când este făcut un slujitor al viciului, este un blestem pentru posesor şi pentru toţi cei care vin în sfera lui de influenţă.
47:6 Ceea ce va binecuvânta omenirea este viaţa spirituală. Dacă omul este în armonie cu Dumnezeu, el va depinde continuu de El pentru putere. "Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit". Lucrarea vieţii noastre este de a ajunge la desăvârşirea caracterului creştin, străduindu-ne continuu să ne conformăm voinţei lui Dumnezeu. Eforturile începute pe pământ vor continua pe parcursul veşniciei. Standardul lui Dumnezeu pentru om este ridicat la cea mai înaltă semnificaţie a termenului, şi dacă el este la înălţimea maturităţii date lui de Dumnezeu, el va fi fericit în această viaţă şi îl va conduce la slavă şi răsplată veşnică în viaţa viitoare.
47:7 Membrii familiei umane sunt îndreptăţiţi la numele de bărbaţi şi femei numai dacă îşi folosesc talentele, pe orice cale posibilă, pentru binele altora. Viaţa lui Hristos este în faţa noastră ca model şi numai când slujeşte, asemenea îngerilor îndurării, nevoilor altora omul este un aliat apropiat al lui Dumnezeu. Natura creştinismului este să facă familii fericite şi o societate fericită. Discordie, egoism şi ceartă vor fi înlăturate de la fiecare bărbat şi femeie care posedă adevăratul spirit al lui Hristos.
47:8 Cei care sunt părtaşi ai iubirii lui Hristos n-au dreptul să creadă că există o limită a influenţei şi lucrării lor în încercarea de a fi folositori omenirii. A obosit Hristos în eforturile Lui de a salva pe omul căzut? Lucrarea noastră trebuie să fie continuă şi stăruitoare. Noi trebuie să găsim de lucru până ce Stăpânul ne porunceşte să depunem armura la picioarele Sale. Dumnezeu este un conducător moral, şi noi trebuie să aşteptăm, supuşi faţă de voinţa Lui, gata şi dispuşi să sărim la datoria noastră oricând este nevoie să lucrăm.
47:9 Îngerii sunt angajaţi zi şi noapte în serviciul lui Dumnezeu pentru ridicarea omului în conformitate cu planul de mântuire. Omului i se cere să iubească în gradul cel mai înalt pe Dumnezeu, adică cu toată puterea lui, cu tot cugetul lui şi cu toată tăria lui, şi pe aproapele ca pe el însuşi. Aceasta este cu neputinţă dacă nu va renunţa la eu. Hristos a spus: "Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze".
47:10 Lepădarea de sine înseamnă a conduce spiritul când pasiunile caută să stăpânească; a rezista ispitei de a critica şi de a spune cuvinte defăimătoare; a avea răbdare cu copilul greu de cap şi a cărui putere este slabă şi apăsătoare; a sta la postul datoriei când alţii pot să cedeze; a lua responsabilităţi oriunde şi oricând poţi, nu pentru scopul de a fi aplaudat, nu pentru diplomaţie, ci de dragul Stăpânului, care ţi-a dat o lucrare de făcut cu credincioşie neşovăielnică; când ai putea să te lauzi, să păstrezi tăcere şi să laşi ca buzele altora să te laude. Lepădarea de sine este pentru a face bine altora, unde înclinaţia te-ar face să te slujeşti pe tine însuţi. Cu toate că semenii tăi nu îţi apreciază întotdeauna eforturile, totuşi trebuie să lucrezi mai departe.
47:11 Cercetaţi cu atenţie şi vedeţi dacă adevărul pe care l-aţi acceptat a devenit un principiu ferm în voi. Îl luaţi pe Hristos cu voi când părăsiţi odăiţa de rugăciune? Stă religia voastră ca paznic la uşa buzelor voastre? Este inima voastră atrasă de simpatie şi iubire pentru alţii din afara familiei voastre? Căutaţi voi cu sârguinţă o mai clară înţelegere a adevărului Scripturii, ca să puteţi lăsa ca lumina voastră să lumineze viaţa altora? La aceste întrebări puteţi răspunde propriilor voastre suflete. Vorbirea voastră să fie dreasă cu har şi purtarea voastră să dovedească înălţimea creştină.
47:12 A început un an nou. Care a fost raportul anului trecut din viaţa ta creştină? În ce stare se află raportul tău din cer? Eu vă implor să vă predaţi fără rezervă lui Dumnezeu. Sunt inimile voastre împărţite? Predaţi-le acum pe deplin Domnului. Faceţi ca istoria vieţii din anul care vine să fie diferită de cea din trecut. Smeriţi-vă sufletele înaintea lui Dumnezeu. "Ferice
47:13 de cel ce rabdă ispita. Căci după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc." Lăsaţi la o parte orice pretenţie şi prefăcătorie. Procedaţi conform cu personalitatea voastră simplă şi naturală. Fiţi sinceri în orice cuget, cuvânt şi faptă şi "în smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi". Aduceţi-vă mereu aminte că natura morală are nevoie să fie susţinută de o constantă veghere şi rugăciune. Atâta timp cât priviţi la Hristos, sunteţi siguri, dar în clipa în care vă gândiţi la sacrificiile şi dificultăţile voastre şi începeţi să simpatizaţi cu ele şi să vă dezmierdaţi, vă pierdeţi încrederea în Dumnezeu şi sunteţi în mare pericol.
47:14 Mulţi limitează providenţa lui Dumnezeu şi despart îndurarea şi iubirea din caracterul Lui. Ei susţin că măreţia şi maiestatea lui Dumnezeu L-ar împiedica să se intereseze El Însuşi de problemele celor mai slabe creaturi ale Sale. "Nu se vând oare două vrăbii la un ban? Totuşi, nici una din ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru. Cât despre voi, până şi perii din cap, toţi vă sunt număraţi. Deci să nu vă temeţi; voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii."
47:15 Pentru fiinţele umane, este greu să dea atenţie problemelor mai mici ale vieţii, în timp ce mintea este ocupată într-o afacere de mare importanţă. Dar nu trebuie să existe această unire? Omul făcut după chipul Făcătorului său ar trebui să unească responsabilităţile mai mari cu cele mai mici. El poate fi absorbit de ocupaţii de o importanţă covârşitoare şi să neglijeze învăţătura de care au nevoie copiii Săi. Aceste îndatoriri pot fi privite ca îndatoriri mai mici ale vieţii, când în realitate ele se află chiar la temelia societăţii. Fericirea familiilor şi a comunităţilor depinde de influenţele căminului. Interesele veşnice depind de cuvenita achitare de îndatoririle acestei vieţi. Lumea n-are atât de mult nevoie de minţi mari, cât de oameni buni, care vor fi o binecuvântare în căminele lor.