42:1 Relaţiile dintre membrii comunităţii
42:2 Fiecare om care se străduieşte să învingă va avea slăbiciunile lui cu care să se lupte; dar este cu mult mai uşor ca el să vadă greşelile fraţilor lui decât să le vadă pe ale sale, astfel că ar trebui să fie mult mai grijuliu şi critic cu privire la el însuşi decât cu privire la alţii.
42:3 Toţi membrii bisericii, dacă sunt fii şi fiice ale lui Dumnezeu, va trebui să se supună unui proces de disciplină, înainte ca ei să poată fi lumini în lume. Dumnezeu nu-i va face pe bărbaţi şi femei canale de lumină în timp ce sunt în întuneric şi sunt mulţumiţi să rămână aşa, nefăcând eforturi speciale spre a face legătura cu Izvorul de lumină. Cei care-şi simt propria lor nevoie şi se trezesc la cea mai profundă cugetare şi cea mai serioasă şi stăruitoare rugăciune şi acţiune vor primi ajutor divin. Pentru fiecare sunt multe de dezvăţat cu privire la sine însuşi, precum şi multe de învăţat. Vechi obiceiuri şi datini trebuie să fie înlăturate şi aceste
42:4 erori se corectează numai prin lupte serioase şi printr-o totală primire a adevărului în împlinirea principiilor lui, victoria putând fi câştigată numai prin harul lui Dumnezeu.
42:5 Aş dori să rostesc cuvinte care să ne impresioneze pe toţi că singura noastră speranţă, ca indivizi, este să fim în legătură cu Dumnezeu. Trebuie obţinută curăţia sufletului; trebuie făcută multă cercetare de inimă şi învinsă multă îndărătnicie şi iubire de sine, care vor cere rugăciune constantă şi serioasă.
42:6 Oamenii aspri şi severi adesea se scuză sau încearcă să justifice lipsa lor de politeţe creştină prin faptul că unii reformatori au lucrat cu un astfel de spirit, şi ei pretind că lucrarea pentru acest timp cere acelaşi spirit; dar aceasta nu este aşa. Un spirit calm şi sub control perfect este mai bun în orice loc, chiar şi în cea mai grosolană societate. Un zel furios nu face bine nimănui. Dumnezeu nu i-a ales pe reformatori pentru că erau oameni autoritari şi furioşi. El i-a acceptat aşa cum erau, cu toate aceste trăsături de caracter, dar El ar fi pus răspunderi de zece ori mai mari asupra lor, dacă ar fi fost smeriţi cu inima, având spiritul sub controlul raţiunii. În timp ce slujitorii lui Hristos trebuie să denunţe păcatul şi impietatea, necurăţia şi minciuna, în timp ce uneori sunt chemaţi să mustre nelegiuirea printre cei de sus, cât şi printre cei de jos, arătându-le că asupra călcătorilor Legii va cădea indignarea lui Dumnezeu, totuşi ei nu trebuie să fie autoritari sau tiranici; trebuie să arate amabilitate şi iubire, un spirit de a salva mai degrabă decât de a nimici.
42:7 Îndelunga răbdare a lui Iehova îi învaţă pe pastori şi pe membrii bisericii care aspiră să fie conlucrători cu Hristos lecţii clare de răbdare şi iubire. Hristos a unit cu Sine pe Iuda şi pe impulsivul Petru, nu pentru că Iuda a fost lacom şi Petru înfocat, ci ca să poată învăţa de la El, marele lor Învăţător, şi să devină ca El, neegoist, blând şi smerit cu inima. El a văzut în amândoi un material bun. Iuda era priceput în problemele financiare şi ar fi fost valoros pentru biserică, dacă ar fi luat la inimă lecţiile pe care le dădea Hristos prin mustrarea egoismului, a fraudei şi zgârceniei, chiar în micile probleme ale vieţii.
42:8 Lecţiile acestea au fost repetate des: "Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios şi în cele mari; şi cine este nedrept în cele mai mici lucruri, este nedrept şi în cele mari".
42:9 Mântuitorul nostru a căutat să imprime asupra ascultătorilor Lui faptul că un om care se avantajează pe sine prin înşelarea semenului său în cele mai mici lucruri, dacă ocazia ar fi favorabilă, l-ar înşela şi în lucrurile mai mari. Cea mai mică abatere de la corectitudinea strictă doboară barierele şi pregăteşte inima pentru a face o nedreptate mai mare. Prin poruncă şi exemplu, Hristos a învăţat că integritatea cea mai strictă trebuie să guverneze acţiunile noastre faţă de semeni. "Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel." Hristos a arătat continuu viaţa defectuoasă a fariseilor şi i-a mustrat. Ei mărturiseau că sunt păzitori ai Legii lui Dumnezeu, dar prin faptele lor zilnice practicau nedreptatea. Multe văduve şi mulţi orfani erau jefuiţi de tot puţinul lor spre a satisface o dorinţă avară de câştig.
42:10 Iuda ar fi putut beneficia de toate învăţăturile acestea dacă ar fi vrut să fie drept cu inima, dar dorinţa lui de acaparare l-a biruit şi iubirea de bani a devenit o putere stăpânitoare. El ţinea punga cu banii care trebuia să fie folosiţi pentru ducerea mai departe a lucrării lui Hristos, şi din când în când, sume mici erau folosite pentru propriul lui profit. Inima lui egoistă s-a opus darului vasului de alabastru cu mir făcut de Maria şi a mustrat-o pentru nesocotinţa ei. Aşadar, în loc să fie un învăţăcel, el voia să fie învăţător şi să-L înveţe pe Domnul cu privire la corectitudinea faptei ei.
42:11 Aceşti doi bărbaţi au avut aceleaşi ocazii şi privilegii continue ale învăţăturilor şi exemplului lui Hristos pentru a-şi corecta păcătoasele lor trăsături de caracter. În timp ce ascultau fulgerătoarele Lui mustrări şi denunţări împotriva ipocriziei şi a corupţiei, ei au văzut că cei denunţaţi atât de teribil erau ţintele activităţii neobosite şi pline de solicitudine pentru reformarea lor. Mântuitorul a plâns din cauza erorii şi întunecimii lor. El i-a compătimit cu nemărginită compasiune şi iubire, spunând Ierusalimului: "De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi
42:12 cum strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut".
42:13 Petru era prompt şi zelos în acţiune, îndrăzneţ şi necompromiţător, şi Hristos a văzut în el calităţi care aveau să fie de mare valoare pentru biserică. De aceea, El a unit pe Petru cu Sine ca tot ce era bun şi de valoare să poată fi păstrat şi ca, prin învăţăturile şi exemplul Lui, să se poată muia tot ce era aspru în temperamentul său şi netezi tot ce era gloduros în comportamentul lui. Dacă inima era schimbată într-adevăr prin harul divin, avea să se vadă o schimbare exterioară în adevărată amabilitate, simpatie şi politeţe. Isus n-a fost niciodată rece şi de neapropiat. Cei suferinzi adesea dădeau buzna în locul Lui de retragere când avea nevoie de reîmprospătare şi odihnă, dar El avea o privire amabilă şi un cuvânt de încurajare pentru toţi. El era Modelul adevăratei amabilităţi. Petru s-a lepădat de Domnul Său, dar după aceea s-a pocăit şi a fost profund umilit din cauza marelui său păcat, iar Hristos a arătat că l-a iertat pe ucenicul său greşit, binevoind să-l amintească pe nume după învierea Sa.
42:14 Iuda a cedat ispitirilor lui Satana şi L-a trădat pe prietenul lui cel mai bun. Petru a învăţat şi a profitat de învăţăturile lui Hristos şi a dus mai departe lucrarea de reformă care a fost lăsată ucenicilor când Domnul lor S-a înălţat la cer. Aceşti doi bărbaţi reprezintă cele două clase pe care Hristos le uneşte cu Sine, dându-le avantajele învăţăturilor Lui şi exemplul vieţii Lui neegoiste şi compătimitoare, ca ei să poată învăţa de la El.
42:15 Cu cât priveşte un om mai mult la Mântuitorul lui şi ajunge să fie familiarizat cu El, cu atât mai mult va deveni asemenea chipului Lui şi va face lucrările lui Hristos. Epoca în care trăim cheamă la acţiune reformatoare. Lumina adevărului care străluceşte asupra noastră îi cheamă pe oameni la acţiune hotărâtă şi valoare morală veritabilă spre a lucra sârguincios şi stăruitor pentru a salva sufletele tuturor celor care vor să audă invitaţia Duhului lui Dumnezeu.
42:16 Iubirea care trebuie să existe între membrii bisericii adesea dă loc la critică şi învinuire; şi acestea apar chiar în serviciile religioase, în blamări şi grave
42:17 atacuri personale. Lucrurile acestea nu trebuie să fie sprijinite de pastori, prezbiteri sau popor. Slujbele bisericii trebuie să se desfăşoare având în vedere numai slava lui Dumnezeu. Când oamenii, cu particularităţile lor individuale, se adună în locaşul bisericii, dacă adevărul lui Dumnezeu nu domoleşte şi nu supune părţile ascuţite din caracter, biserica va fi afectată, iar pacea şi armonia ei sacrificate pentru a îngădui aceste trăsături egoiste şi nesfinţite. Mulţi, fiind atenţi să descopere greşelile fraţilor lor, neglijează cercetarea propriilor inimi şi curăţirea propriei vieţi. Aceasta atrage neplăcerea lui Dumnezeu. Membrii individuali ai bisericii trebuie să fie geloşi pentru propriul lor suflet, supraveghind critic faptele lor, ca să nu fie mânaţi de motive egoiste şi să fie cauză de poticnire pentru fraţii lor cei slabi.
42:18 Dumnezeu ia pe oameni aşa cum sunt, cu elementul uman în caracterul lor, şi apoi îi pregăteşte pentru serviciul Lui, dacă ei vor să fie instruiţi şi învăţaţi de El. Rădăcina amărăciunii, invidiei, neîncrederii, geloziei şi chiar a urii, care există în inima unor membri ai bisericii, este lucrarea lui Satana. Astfel de elemente au o influenţă otrăvitoare asupra bisericii. "Puţin aluat dospeşte toată plămădeala." Zelul religios care se manifestă printr-un atac asupra fraţilor nu este un zel conform cu cunoştinţa. Hristos n-are nimic de-a face cu o astfel de mărturie.