41:1 Testamente şi moşteniri
41:2 "Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina, şi unde le sapă şi le fură hoţii; ci strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina, şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură." Egoismul este un păcat care distruge sufletul. Sub acest titlu vine lăcomia, care este idolatrie. Toate lucrurile aparţin lui Dumnezeu. Toată prosperitatea de care ne bucurăm este rezultatul binefacerii divine. Dumnezeu este marele Dătător. Dacă El cere o parte din generoasa alocaţie pe care ne-a dat-o,
41:3 nu o face ca să Se îmbogăţească prin darurile noastre, pentru că El n-are nevoie de nimic din mâna noastră; dar o face pentru ca noi să avem ocazia să exercităm lepădare de sine, iubire şi simpatie pentru semenii noştri şi astfel să devenim cu mult mai buni. În fiecare dispensaţiune de la Adam până în zilele noastre, Dumnezeu a pretins proprietatea omului, spunând: Eu sunt adevăratul proprietar al Universului, de aceea consacră-Mi Mie primele tale roade, adu un tribut de credincioşie, predă-Mi Mie ce este al Meu, recunoscând astfel suveranitatea Mea, şi tu vei fi liber să reţii şi să te bucuri de darurile Mele, şi binecuvântările Mele te vor însoţi. "Cinsteşte pe Domnul cu averile tale, şi cu cele dintâi roade din tot venitul tău."
41:4 În primul rând vin cerinţele lui Dumnezeu. Noi nu facem voia Lui dacă Îi consacrăm ceea ce a rămas din venitul nostru după ce au fost îndeplinite toate lipsurile noastre imaginare. Înainte de a fi consumat vreo parte din veniturile noastre, trebuie să luăm şi să-I prezentăm Lui acea parte pe care o cere El. În vechea dispensaţiune, pe altar ardea continuu o jertfă de mulţumire, care arăta astfel nesfârşita obligaţie a omului faţă de Dumnezeu. Dacă avem prosperitate în ocupaţia noastră vremelnică, se datorează faptului că Dumnezeu ne binecuvântează. O parte din acest venit trebuie consacrat pentru săraci şi o mare parte să fie dedicată cauzei lui Dumnezeu. Când este predat lui Dumnezeu ceea ce pretinde El, restul va fi sfinţit şi binecuvântat pentru folosul nostru propriu. Dar când un om jefuieşte pe Dumnezeu prin reţinerea a ceea ce cere El, blestemul Lui rămâne asupra întregului.
41:5 Dumnezeu i-a făcut pe oameni canale prin care să curgă darurile Sale pentru a susţine lucrarea care vrea să fie dusă înainte în lume. El le-a dat proprietăţi ca să fie folosite cu înţelepciune, şi nu îngrămădite în mod egoist sau cheltuite extravagant în lux şi satisfacere egoistă, nici pentru îmbrăcăminte sau împodobirea caselor lor. El le-a încredinţat mijloace cu care să-i sprijine pe slujitorii Săi în lucrarea lor ca propovăduitori şi misionari şi pentru a susţine instituţiile pe care El le-a rânduit în mijlocul nostru. Cei care se bucură de preţioasa lumină a adevărului ar trebui să simtă o dorinţă arzătoare spre a fi trimisă
41:6 peste tot. Sunt câţiva purtători de steaguri credincioşi care niciodată nu se dau înapoi de la datorie sau să se eschiveze de la răspunderi. Inimile şi pungile lor sunt totdeauna deschise la fiecare apel pentru mijloace spre înaintarea cauzei lui Dumnezeu. Într-adevăr, se pare că unii sunt gata să depăşească datoria lor, ca şi când se tem că vor pierde ocazia de a-şi investi partea în banca cerului. Alţii vor să facă cât mai puţin posibil. Ei îşi strâng comoara sau risipesc bani pentru ei înşişi, dând fără plăcere o nimica toată pentru susţinerea cauzei lui Dumnezeu. Dacă fac o promisiune sau o juruinţă lui Dumnezeu, după aceea o regretă şi vor să evite plata ei atâta timp cât pot, dacă nu întru totul. Ei fac ca zecimea lor să fie cât mai mică cu putinţă, ca şi când s-ar teme că ceea ce redă lui Dumnezeu este pierdut. Diferitele noastre instituţii se pot afla în criză de bani, dar această categorie acţionează ca şi când pentru ei nu contează dacă ele progresează sau nu. Şi totuşi, acestea sunt uneltele lui Dumnezeu cu care să se lumineze lumea.
41:7 Aceste instituţii n-au primit donaţii sau moşteniri, ca alte instituţii de acelaşi fel. Şi totuşi Dumnezeu le-a făcut să progreseze, le-a binecuvântat şi le-a făcut mijloace pentru binele multora. Printre noi se află oameni în vârstă, care se apropie de încheierea timpului de probă; dar, din lipsă de bărbaţi prudenţi care să procure pentru cauza lui Dumnezeu mijloacele din posesia lor, acestea trec în mâinile celor care îi slujesc lui Satana. Aceste mijloace nu le-au fost date decât cu împrumut, spre a le returna Lui; dar, în nouă cazuri din zece, fraţii aceştia, când coboară de pe scena de acţiune, destinează proprietatea lui Dumnezeu în aşa fel, încât nu poate fi spre slava Lui, pentru că din ea nici un dolar nu va ajunge vreodată în vistieria Domnului. În unele cazuri, aceşti fraţi aparent buni au avut sfetnici neconsacraţi, care au sfătuit din punctul lor de vedere şi nu după gândul lui Dumnezeu. Adesea, averea este lăsată prin testament copiilor şi nepoţilor numai spre paguba lor. Ei nu-L iubesc pe Dumnezeu şi nici adevărul şi de aceea aceste mijloace, care sunt toate ale Domnului, trec în rândurile lui Satana, spre a fi controlate de el. Satana este mult mai vigilent, mai ager şi mai dibaci în a născoci să-şi asigure mijloace decât sunt fraţii noştri
41:8 pregătiţi să asigure ce este al Domnului pentru lucrarea Sa. Unele testamente sunt făcute atât de confuz, încât ele nu pot corespunde exigenţelor legii şi în felul acesta au fost pierduţi mii de dolari pentru cauză. Fraţii noştri ar trebui să simtă că asupra lor apasă responsabilitatea, ca slujbaşi credincioşi în cauza lui Dumnezeu, să exerseze intelectul lor faţă de această problemă şi să asigure Domnului ceea ce este al Lui.
41:9 Mulţi manifestă o sensibilitate inutilă în această privinţă. Ei socotesc că păşesc pe teren interzis când prezintă subiectul averii celor în vârstă sau invalizilor pentru a afla ce dispoziţie testamentară intenţionează să facă cu privire la ea. Dar această îndatorire este tot atât de sacră ca şi datoria de a propovădui Cuvântul spre a salva suflete. Iată un om cu banii lui Dumnezeu sau averea Lui în mâinile sale. El este pe punctul de a preda isprăvnicia lui. Va pune el mijloacele pe care i le-a împrumutat Dumnezeu, spre a fi folosite în cauza Lui, în mâinile oamenilor păcătoşi numai pentru că îi sunt rude? Să nu se simtă bărbaţii creştini interesaţi şi doritori pentru binele viitor al acelui om, cât şi pentru interesul cauzei lui Dumnezeu, astfel ca el să facă o dispoziţie testamentară corectă privind banii Domnului său, talanţi care i-au fost împrumutaţi pentru o îmbunătăţire înţeleaptă? Vor sta fraţii lui să-l vadă pierzându-şi stăpânirea asupra acestei vieţi şi în acelaşi timp jefuind vistieria lui Dumnezeu? Aceasta ar fi o pierdere teribilă pentru el şi pentru cauză; pentru că, prin punerea talantului banilor în mâinile celor care n-au nici o consideraţie pentru adevărul lui Dumnezeu, el l-ar înfăşura în mod practic într-un prosop şi l-ar ascunde în pământ.
41:10 Domnul doreşte ca urmaşii Săi să se lipsească de mijloacele lor în timp ce pot s-o facă ei înşişi. Unii pot să întrebe: "Trebuie să ne deposedăm într-adevăr de tot ce se cheamă a fi al nostru?" Nouă poate să nu ni se ceară să facem aceasta acum, dar trebuie să fim dispuşi să facem aşa de dragul lui Hristos. Trebuie să recunoaştem că posesiunile noastre sunt în mod absolut ale Lui, folosindu-le cu generozitate oricând sunt necesari bani pentru avansarea cauzei Sale. Unii îşi închid urechile faţă de apelurile făcute pentru bani spre a fi folosiţi la trimiterea misionarilor în ţări străine şi pentru publicarea adevărului şi răspândirea lui ca frunzele toamna, peste tot în lume. Astfel ei îşi scuză lăcomia, spunând că
41:11 au făcut aranjamente pentru a fi generoşi la moarte. Ei au ţinut seamă de cauza lui Dumnezeu în testamentele lor. De aceea trăiesc o viaţă de zgârcenie, jefuind pe Dumnezeu de zecimi şi daruri, iar în testamente, Îi redau lui Dumnezeu numai o mică parte din ce le-a împrumutat El, în timp ce o foarte mare parte este luată în stăpânire de rude care n-au nici un interes pentru adevăr. Acesta este cel mai rău fel de jaf. Ei Îl jefuiesc pe Dumnezeu de ceea ce I se cuvine de drept, nu numai pe tot parcursul vieţii lor, ci şi la moarte.
41:12 Este o nebunie curată să se amâne pregătirile pentru viaţa viitoare până aproape de ultimul ceas al vieţii prezente. De asemenea, este o mare greşeală a amâna să se răspundă cerinţelor lui Dumnezeu de generozitate pentru cauza Sa până ce vine timpul ca să transferaţi isprăvnicia voastră asupra altora. Cei cărora le încredinţaţi talanţii voştri sub formă de bani pot să nu-i întrebuinţeze atât de bine cum i-aţi întrebuinţa voi. Cum îndrăznesc oamenii bogaţi să se expună unui risc atât de mare? Cei care aşteaptă până la moarte ca să facă o dispoziţie testamentară a averii lor o predau mai degrabă morţii decât lui Dumnezeu. Făcând astfel, mulţi acţionează direct împotriva planului lui Dumnezeu, lămurit arătat în Cuvântul Său. Dacă vor să facă bine, ei trebuie să prindă momentele actuale de aur şi să lucreze cu toată puterea lor, ca şi cum s-ar teme că pot pierde ocazia favorită.
41:13 Cei care îşi neglijează datoria pe care o cunosc, nerăspunzând cerinţelor lui Dumnezeu în această viaţă, şi care îşi liniştesc conştiinţa contând pe întocmirea testamentului nu vor primi cuvinte de laudă de la Stăpânul lor şi nu vor primi nici răsplată. Ei n-au practicat lepădarea de sine, ci au reţinut în mod egoist mijloacele lor atâta timp cât au putut, renunţând la ele numai când i-a pretins moartea. Ceea ce mulţi îşi propun să amâne până ce sunt gata să moară, dacă ar fi într-adevăr creştini, ar face în timpul vieţii, atunci când sunt sănătoşi. Ei s-ar consacra pe sine şi averea lor lui Dumnezeu şi, lucrând ca ispravnici ai Lui, ar avea mulţumirea că îşi fac datoria. Devenind propriii lor executori, pot veni ei înşişi în întâmpinarea cerinţelor lui Dumnezeu, în loc să transfere răspunderea asupra altora. Noi trebuie să ne socotim ispravnici ai proprietăţii Domnului şi pe Dumnezeu ca pe proprietarul suprem,
41:14 căruia trebuie să-I restituim ceea ce este al Lui, când o va cere El. Când va veni să primească cu dobândă ceea ce este al Lui, cei lacomi vor vedea că, în loc de înmulţirea talanţilor încredinţaţi lor, ei şi-au atras asupra lor condamnarea pronunţată asupra slujitorului netrebnic.
41:15 Domnul socoteşte ca moartea slujitorilor Lui să fie privită ca o pierdere din cauza influenţei spre bine pe care au exercitat-o şi multelor daruri de bunăvoie pe care le-au dat spre a întreţine vistieria lui Dumnezeu. Testamentele muribunzilor sunt un înlocuitor nenorocit pentru dărnicia din timpul vieţii. Slujitorii lui Dumnezeu trebuie să-şi facă testamentele în fiecare zi prin fapte bune şi daruri generoase pentru Dumnezeu. Ei nu trebuie să îngăduie ca suma dată lui Dumnezeu să fie disproporţionat de mică în comparaţie cu ce şi-au însuşit pentru folosul lor. Făcându-şi zilnic testamentul, îşi vor aduce aminte de acele obiective şi de acei prieteni de care sunt legaţi afectiv. Cel mai bun prieten al lor este Isus. El nu Şi-a cruţat propria Lui viaţă, ci de dragul lor a devenit sărac, pentru ca prin sărăcia Lui ei să se poată îmbogăţi. El merită inima întreagă, averea, tot ceea ce sunt şi au. Dar mulţi care mărturisesc a fi creştini amână cerinţele lui Isus cât trăiesc şi-L insultă, dându-I o nimica toată la moarte. Aceşti oameni să-şi aducă aminte că această jefuire a lui Dumnezeu nu este o acţiune impulsivă, ci un plan premeditat, pe care ei îl prefaţează cu expresia: "Fiind cu mintea întreagă". După ce au păgubit cauza lui Dumnezeu pe parcursul vieţii, ei continuă s-o fraudeze şi după moarte. Şi aceasta are loc cu consimţământul tuturor puterilor minţii. Mulţi se mulţumesc să întocmească un astfel de testament pe patul morţii. Testamentul este o parte a pregătirii lor pentru moarte şi este în aşa fel pregătit, ca averea să nu le tulbure ultimele ceasuri din viaţă. Pot acestea să stea cu plăcere alături de solicitarea care li se va face de a da socoteală de isprăvnicia lor?
41:16 Noi toţi trebuie să fim bogaţi în fapte bune în această viaţă, dacă dorim să ne asigurăm viitorul, viaţa veşnică. Când se va ţine judecata şi cărţile vor fi deschise, fiecare va fi răsplătit după faptele lui. Multe nume sunt înregistrate în
41:17 registrul comunităţii în dreptul cărora, în Registrul cerului, s-a înregistrat jefuire. Şi dacă aceştia nu se pocăiesc şi nu lucrează pentru Domnul cu bunăvoinţă dezinteresată, cu siguranţă că vor avea parte de condamnarea ispravnicului necredincios.
41:18 Adesea se întâmplă ca un om de afaceri activ să fie doborât fără nici o avertizare prealabilă şi la cercetarea afacerii lui se află a fi în cea mai încurcată situaţie. În efortul de a-şi pune în ordine averea, onorariile avocaţilor consumă din avere o mare parte, dacă nu totul, în timp ce soţia, copiii şi cauza lui Hristos sunt jefuiţi. Cei care sunt ispravnici credincioşi ai mijloacelor Domnului vor şti exact care este starea afacerii lor şi, ca oameni înţelepţi, vor fi pregătiţi pentru orice caz de urgenţă. Dacă timpul lor de probă se va încheia brusc, ei nu vor lăsa o încurcătură aşa de mare asupra celor care sunt chemaţi să le aranjeze averea.
41:19 Mulţi nu sunt instruiţi să-şi facă testamentele atâta timp cât sunt sănătoşi. Dar această precauţie trebuie s-o aibă fraţii noştri. Ei trebuie să cunoască starea lor financiară şi să nu îngăduie ca afacerea lor să ajungă încurcată. Ei trebuie să-şi aranjeze averea în aşa fel, încât s-o poată părăsi oricând.
41:20 Testamentele să fie făcute în aşa fel, încât să corespundă prevederilor legale. După ce au fost redactate, ele pot rămâne ani de zile fără să aducă nici o vătămare, dacă donaţiile continuă să fie făcute din timp în timp, după cum are nevoie cauza. Moartea nu va veni cu o zi mai devreme, fraţilor, pentru că v-aţi făcut testamentul. Lăsându-vă averea prin testament rudelor voastre, asiguraţi-vă că nu aţi uitat cauza lui Dumnezeu. Voi sunteţi agenţii Săi, care deţineţi averea Lui, şi de cerinţele Lui trebuie să ţineţi seamă în primul rând. Desigur că soţia şi copiii voştri nu trebuie lăsaţi să fie săraci; pentru ei trebuie făcute prevederi, dacă sunt nevoiaşi. Dar să nu puneţi în testamentul vostru o lungă listă de rude care nu sunt nevoiaşe, numai pentru simplul fapt că aşa este obiceiul.
41:21 Păstraţi mereu în minte faptul că actualul sistem egoist de a dispune de avere nu este planul lui Dumnezeu, ci născocirea omului. Creştinii trebuie să fie reformatori şi să desfiinţeze sistemul prezent,
41:22 dând alcătuirii testamentelor un aspect cu totul nou. Fie ca ideea căstverea pe care o administrăm este a Domnului să fie mereu prezentă. Voinţa lui Dumnezeu în această privinţă este lege. Dacă un om te-a făcut executor testamentar al averii lui, nu vei studia îndeaproape voinţa testamentului, pentru ca cea mai mică sumă să nu fie deturnată? Tatăl vostru ceresc v-a încredinţat avere şi v-a dat testamentul Lui pentru a şti cum să fie folosită. Dacă acest testament este studiat cu inimă altruistă, ceea ce aparţine lui Dumnezeu nu va fi deturnat. Cauza Domnului a fost ruşinos neglijată, în timp ce El i-a aprovizionat pe oameni cu mijloace suficiente pentru a face faţă oricărei urgenţe, numai dacă ei ar fi recunoscători şi cu inimi ascultătoare.
41:23 Cei care îşi fac testamentul nu trebuie să presupună că, dacă acesta este făcut, ei nu mai au nici o îndatorire, ci trebuie să fie continuu la lucru, folosind talentele încredinţate lor pentru înălţarea cauzei Domnului. Dumnezeu a lăsat prin testament planuri ca fiecare să poată lucra conştient la distribuirea banilor lor. El nu-Şi propune să susţină lucrarea Sa prin minuni. El are câţiva ispravnici credincioşi, care îşi economisesc şi folosesc banii pentru înaintarea cauzei Sale. În loc ca lepădarea de sine şi binefacerea lor să fie o excepţie, ele trebuie să fie regulă. Nevoile crescânde ale cauzei lui Dumnezeu cer mijloace. În mod continuu vin apeluri atât din partea oamenilor din ţara noastră, cât şi din ţări străine, ca mesagerii să vină la ei cu lumina adevărului. Aceasta va necesita mai mulţi lucrători şi mai mulţi bani pentru a-i întreţine.
41:24 În vistieria Domnului intră numai o mică sumă de bani spre a fi destinată pentru salvarea de suflete, şi chiar şi aceasta se obţine cu muncă grea. Dacă ar putea fi deschişi ochii tuturor, pentru a vedea cum a împiedicat lăcomia care predomină înaintarea lucrării lui Dumnezeu şi cât de mult s-ar fi putut face dacă toţi ar fi acţionat după planul lui Dumnezeu în aducerea de zecimi şi daruri, ar fi avut loc o reformă hotărâtă din partea multora; pentru că ei n-ar mai îndrăzni să împiedice lucrarea de înaintare a cauzei lui Dumnezeu aşa cum au făcut. Biserica este adormită în privinţa lucrării pe care o putea face dacă ar fi renunţat la totul pentru
41:25 Hristos. Un adevărat spirit de sacrificiu de sine ar fi un argument pentru realitatea şi puterea Evangheliei pe care lumea nu le-ar putea înţelege greşit sau contrazice, şi asupra bisericii ar fi revărsate binecuvântări îmbelşugate.
41:26 Fac apel la fraţii noştri să înceteze cu jefuirea lui Dumnezeu. Unii trebuie să-şi facă testamente. Dar, făcând acest lucru, trebuie avut în vedere să nu fie daţi fiilor şi fiicelor banii care trebuia să fie vărsaţi în vistieria lui Dumnezeu. Adesea, testamentele acestea devin subiect de ceartă şi dezbinare. Spre lauda vechiului popor al lui Dumnezeu, este raportat că Lui nu I-a fost ruşine să fie numit Dumnezeul lor; şi motivul atribuit este că, în loc să fie egoişti, căutând şi lăcomind după avere pământească sau căutându-şi fericirea în plăceri lumeşti, ei s-au predat pe ei înşişi şi tot ce aveau în mâinile lui Dumnezeu. Ei au trăit numai spre slava Lui, declarând lămurit că ei căutau o ţară mai bună, chiar una cerească. De un astfel de popor, lui Dumnezeu nu I-a fost ruşine. Ei nu L-au făcut de ocară în ochii lumii. Maiestatea cerului nu S-a ruşinat să-i numească fraţi.
41:27 Sunt mulţi care susţin că nu pot face mai mult pentru cauza lui Dumnezeu decât fac acum, dar ei nu dau după posibilităţile lor. Uneori Domnul deschide ochii orbiţi de egoism prin simpla reducere a venitului lor la suma pe care ei sunt dispuşi să o dea. Caii sunt găsiţi morţi pe câmp sau în grajd, case sau şoproane sunt distruse de foc sau recoltele lipsesc. În multe cazuri, Dumnezeu îl încearcă pe om prin binecuvântări, şi dacă se manifestă necredincioşie în a-I preda Lui zecimile şi darurile, binecuvântarea Lui este retrasă. "Cine seamănă puţin, puţin va secera." Prin îndurările lui Hristos şi bogăţiile bunătăţii Lui şi spre cinstirea adevărului şi a religiei, vă implorăm pe voi, care sunteţi urmaşi ai lui Hristos, să consacraţi din nou lui Dumnezeu fiinţa şi averea voastră. Având în vedere iubirea şi mila lui Hristos, care L-au adus din curţile împărăteşti să sufere lepădare de sine, umilinţă şi moarte, fiecare să se întrebe pe sine: "Cât de mult Îi datorez eu Domnului meu?" Şi apoi faceţi ca darurile voastre de recunoştinţă să fie pe măsura aprecierii marelui dar al cerului în persoana scumpului Fiu al lui Dumnezeu.
41:28 Hotărând proporţia care urmează să fie dată pentru cauza lui Dumnezeu, asiguraţi-vă ca mai degrabă să fie mai mult decât mai puţin, din ceea ce cere datoria. Gândiţi-vă pentru cine sunt făcute darurile. Amintirea aceasta va pune lăcomia pe fugă. Gândiţi-vă numai la iubirea cea mare cu care ne-a iubit Hristos şi bogatele noastre daruri vor părea nevrednice de acceptarea Lui. Când Hristos este obiectul afecţiunilor noastre, cei care au primit iubirea Lui iertătoare nu se vor opri să calculeze valoarea vasului de alabastru cu mirul cel scump. Aceasta o putea face Iuda cel lacom, dar primitorul darului mântuirii va regreta numai pentru că darul n-are un parfum mai bogat şi o valoare mai mare. Creştinii trebuie să privească la ei înşişi numai ca la nişte canale prin care îndurările şi binecuvântările curg din Izvorul a toată bunătatea către semenii lor, prin convertirea cărora ei pot trimite spre cer valuri de slavă, lauda şi darurile din partea celor care devin astfel părtaşi, împreună cu ei, la darul ceresc.